2020-08-05 14:48

300 milioane de euro fraudă la CNAS

 |  21:00
300 milioane de euro fraudă la CNAS

De la 1 iunie se va introduce reţeta electronică. Aceasta va funcţiona o perioadă în paralel cu actualul sistem. Cardul de sănătate va fi şi el introdus până la sfârşitul acestui an, inaugurându-se mai întâi un centru, în luna noiembrie, într-un judeţ pilot din ţară. Prin introducerea acestor sisteme, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) vrea reducerea fraudei din sistem. Sumele care se fură sunt alarmante, ajungând la 300 de milioane de euro, din bugetul total de 5 mililarde.

Cel mai probabil, pacienţii vor trebui să scoată din buzunar doi euro pentru cardul de sănătate, iar costurile totale se ridică la aproximativ 60 de milioane de euro.

„Cardul naţional de sănătate îi va costa pe pacienţi aproximativ doi euro şi el are trei componente:cardul propriu-zis, suportul informatic şi distribuţia lui. În ceea ce priveşte reţeta electronică, aceasta are finanţare europeană, iar costul se ridică la nouă milioane de euro”, a declarat Lucian Duţă, preşedintele CNAS.

Practic, medicul va scrie reţeta pentru pacient, acestuia i se va da o copie pe care apare un cod de bare, bolnavul merge cu acea foaie la farmacie, unde farmacistul scanează acel cod şi eliberează reţeta. După ce vor intra în vigoare aceste reglementări, toate farmaciile vor fi obligate să deţină echipamentele necesare pentru a elibera astfel de reţete. În caz contrar, ele nu vor intra în contract cu CNAS.

„Aşadar, nu vorbim despre un sistem, ci despre o formă integrată complexă pe care noi am numit-o platforma informatică a asigurărilor de sănătate, ale cărei beneficii sunt administrarea informatică unitară şi managementul deciziilor, performanţa în acordarea serviciilor, facilitarea decontării şi raportării serviciilor medicale, monitorizarea şi controlul asupra utilizării fondurilor”, a mai spus Duţă.

Stimulente pentru medici

Doina Mihăilă, preşedintele Federaţiei Patronatelor Medicilor de Familie din România, e de părere că reţeta electronică este binevenită, asigură transparenţă şi va permite să se vadă că „nu toţi medicii sunt hoţi”.

Ea şi-a exprimat speranţa că nu vor fi probleme la punerea efectivă în aplicaţie. „Am convenit ca pe o perioadă de timp să se meargă în paralel, pentru că există situaţii când nu merge curentul, nu merge internetul, chiar şi aici în Bucureşti”, a explicat dr. Mihăilă.

În ceea ce priveşte reţeta electronică, medicul a spus că a discutat cu preşedintele CNAS ca, pentru început, să se acorde anumite stimulente pentru a-i determina pe medici să folosească acest sistem nou. Ea a mai spus că medicii de familie sunt de acord cu ideea de reţetă electronică şi rămâne de văzut cum se va implementa şi au cerut preşedintelui CNAS ca achiziţionarea cititoarelor de card să nu fie suportată de ei, ci de Casă. Lucian Duţă a spus că va încerca să identifice mijloace de finanţare pentru acest lucru. El a mai precizat că acest card îl vor primi numai persoanele asigurate.

Se vrea scăderea consumului de medicamente

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate gestionează un buget de cinci miliarde de euro, buget care acoperă serviciile medicale esenţiale populaţiei. Evoluţia din ultimii ani arată o creştere a ponderii fondurilor destinate medicamentelor, în detrimentul sumelor alocate medicilor şi spitalelor. Mai exact, 36% din Fondul Naţional Unic se duce pe cheltuielile cu medicamente.

Din planurile de viitor ale CNAS fac parte creşterea moderată a consumului de medicamente şi alocarea de resurse suplimentare pentru medicii de familie, medicii specialişti şi spitale, iar taxa clawback este unul dintre instrumentele prin care se poate regla acest raport.

În ceea ce priveşte listele de medicamente compensate şi gratuite, remodelarea acestora este obligatorie, pentru că eliberarea unor resurse financiare, prin această metodă, va permite introducerea de medicamente noi, de molecule vitale. Astfel, se va îmbunătăţi accesul la medicamente, menţinându-se echilibrul bugetar. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 639557-08-07



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz