2020-08-07 22:19

A murit muzicianul indian Ravi Shankar

 |  13:20
A murit muzicianul indian Ravi Shankar

Ravi Shankar, maestru al sitarului (lăută indiană cu coarde rezonante), care a influenţat numeroşi artişti străini, de la Beatles la violonistul Yehudi Menuhin, a murit în Statele Unite la vârsta de 92 de ani, a anunţat miercuri familia, citată de AFP.

Ravi Shankar, tatăl cântăreţei de jazz şi pop-folk Norah Jones, a murit la un spital din San Diego, unde fusese supus unei operaţii pentru înlocuirea unei valve cardiace.

Premierul indian Manmohan Singh şi-a exprimat tristeţea pentru pierderea “unei comori naţionale şi a unui ambasador mondial al moştenirii culturale a Indiei”. “O eră ia sfârşit. Întreaga naţiune mi se alătură pentru a omagia geniul său nepieritor, arta şi modestia sa”, a adăugat şeful guvernului.

Ravi Shankar, care locuia în California, s-a născut în oraşul sfânt Benares, pe malul Gangelui, pe 7 aprilie 1920, într-o familie de brahmani, cea mai înaltă castă în complexa societate tradiţională hindusă. Chitaristul grupului Beatles, George Harrison, i-a fost elev în anii 1960 şi cei doi au colaborat apoi la numeroase proiecte, printre care un concert de binefacere pentru Bangladesh în 1971. Harrison l-a numit pe Shankar “naşul World Music”.

În plină epocă hippie, el a cântat la festivalul de la Woodstock, în 1969, alături de Janis Joplin şi Jimi Hendrix, în faţa a aproape 500.000 de spectatori. Deşi sunetele învăluitoare ale sitarului alimentează muzica pop de 40 de ani, în mare parte datorită lui, ele exercită şi astăzi aceeaşi fascinaţie asupra occidentalilor. Meditativă, învăluitoare, mereu rafinată şi complexă, acest tip de muzică construită în parte prin improvizaţie, este hipnotică şi misterioasă.

Într-o declaraţie postată pe contul Twitter al muzicianului, văduva sa, Sukanya, şi fiica lui, Anushka, au arătat că “sănătatea lui era fragilă de câţiva ani şi joia trecută a suferit o operaţie care i-ar fi putut da un nou suflu”. “Din nefericire, în pofida marilor eforturi ale chirurgilor şi medicilor, corpul său nu a rezistat oboselii operaţiei. Eram alături de el când a murit”, au adăugat ele.

Familia şi fundaţia “Ravi Shankar” au anunţat că muzicianul avea probleme respiratorii şi cardiace. El a cântat ultima oară în concert pe 4 noiembrie la Long Beach, alături de fiica sa, Anushka, şi ea cunoscută interpretă la sitar.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 639585-10-30



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz