„Din data de 15 iunie 2017 se elimină tarifele din roaming pentru țările membre ale Uniunii Europene”, a anunțat Sabina Iosub la Be EU.
Astfel, prețul maxim pentru apeluri telefonice va ajunge de la 5 eurocenți / minut la 3,2 eurocenți pe minut, iar un SMS va costa doar 1 eurocent, în loc de 2 eurocenți.
Vestea și mai importantă este că în următorii 5 ani scade prețul tarifelor de date de la 50 de euro / GB, până la 2,5 euro / GB în 2022.
„Este modul în care ni se spune că suntem cetățeni europeni și avem drepturi egale, adică nu trebuie, dacă mergem în vizită într-un alt stat european, să plătim mult mai mult pentru ceea ce înseamnă convorbiri telefonice”, a explicat Sabina Iosub.