2020-06-04 23:01

Confesiunea unui fost drogat: „Parcă aveam cancer terminal, ştiam că o să mor!”. Heroina l-a distrus, dar viaţa i-a mai dat o şansă

 |  19:33
Confesiunea unui fost drogat: „Parcă aveam cancer terminal, ştiam că o să mor!”. Heroina l-a distrus, dar viaţa i-a mai dat o şansă

Anturajul, teribilismul specific vârstei, inconştienţa adolescenţei l-au determinat pe Mihai să încerce heroina. Când şi-a dat seama că drogul îi distruge viaţa, că îl determină să fure, că a ajuns în arest din cauza lui şi că îşi nenoroceşte familia a pus punct. Regretele pentru anii pe care heroina i i-a furat, iadul prin care a trecut în lupta cu dependenţa, sevrajul, durerile înfiorătoare, suferinţele pricinuite celor dragi l-au făcut pe Mihai să afirme răspicat pentru oricine are urechi să-l audă: „Drogul este chin, suferinţă, moarte. Nu fericire!”. Ascultaţi povestea unui fost consumator de droguri şi decideţi dacă aţi vrea să-i călcaţi pe urme sau nu!

„Povestea începe acum 18 ani! Aveam 14 ani, eram un puştan olimpic în şcoala generală la matematică şi olimpic în liceu la desen tehnic. În încercarea de a mai scoate «capul în lume», în liceu m-am apucat de fumat. În cartierul în care locuiesc, la vremea respectivă, puştanii de vârsta mea făceau mereu rost de bani. Am început cu toţii să furăm. Orice! În general din maşini, casetofoane, casete audio, ochelari, absolut orice. Tot ce furam transformăm în bani care se duceau pe distracţii.

Petreceri, băutură, fete. De aici şi până la droguri nu a fost decât un pas foarte mic. Aveam în jur de 16 ani când a început totul. La una din petreceri au apărut ţigările cu «marfa», adică heroina. Le-am cumpărat jumătate de an, doar la petreceri. Dar acestea erau din ce în ce mai dese. După un timp cu toţii voiam senzaţii mai tari şi am trecut la injecţii. Supersenzaţie pe atunci. Am mai continuat aşa încă un an, deja eram dependenţi. Nu era gând în care să nu îşi facă loc şi doza. Am terminat liceul, într-un final, şi m-am apucat de muncă. Lucram ziua, furam seara şi toţi banii se duceau pe droguri. Drogurile cer o cantitate enormă de bani, pe care nu îi aveam. Am început să mă împrumut la cămătari.

Munceam, furam şi mă împrumutam şi tot nu ajungeau banii. La un moment dat, prin minte îmi trecea să fur din propria casă, casa părinților, să le fur economiile. Asta a fost doar un gând, ruşinea faţă de părinți a fost mai mare decât dependenţa mea! Mă bucur că s-a întâmplat aşa! În cercul ăsta vicios, muncă - furt - împrumuturi, am fost prins un an şi jumătate, timp în care acumulasem datorii mari la cămătari.”

Datoriile la cămătari, arestul, ruşinea faţă de părinţi au învins heroina

„Într-o seară m-a prins poliţia la furat şi bănuielile părinţilor mei s-au adeverit. Nu ştiau că mă droghez, dar vorbele din cartier ajunseseră şi la urechile lor. După o noapte petrecută la poliţie, au venit şi părinţii mei. Ruşinea faţă de ei era enormă. Am primit cinci zile de arest preventiv, timp în care mi-am vândut toate hainele pentru un pachet de ţigări. Într-o cameră minusculă stăteam opt persoane. Coşmar. În cinci zile am simţit că au trecut cinci ani, nu vedeam soarele şi lumina era cu porţia, nu ştiam când era zi sau noapte, nu ştiam cât e ceasul. Nimic. Izolare totală.

După 5 zile am ieşit bucuros, dar tot cu gânduri negre. M-am oprit direct la furnizor şi m-am drogat.

În seara aia nu am dormit în casă, de ruşine faţă de părinţii mei. Abia a doua zi au reușit să mă convingă să vin acasă. Nu mi-au reproşat nimic, absolut nimic, parcă nu s-a întâmplat nimic. Au făcut un plan să termin cu gaşca aia, cu datoriile, cu tot ce mă lega de viaţa aia.

Munceam şi în ziua de salariu veneau la muncă şi îmi luau banii. Aveam restricţie să mai ies afară. Aveam 19 ani şi situaţia era groaznică, iar în timpul sevrajului am trecut prin Iad.

Timp de o săptămână am zăcut în pat ca un bolnav de cancer, în fază terminală. Am simţit că fiecare milimetru de piele îmi este tocat bucăţele şi că este pusă sare peste. Aveam dureri îngrozitoare, crunte. Simţeam efectiv cum mă dor şi organele interne, totul, de la firul de păr şi până la unghii. Nu am trecut în viaţa mea prin chinuri mai mari. Mă tăvăleam şi urlam de durere şi nimic nu putea să-mi calmeze suferinţele. Îmi doream efectiv să mor ca să scap de durerile alea. Corpul lupta cu toată energia care îi rămăsese să se curețe de droguri, însă psihicul, nu!”

Prin toţi porii voiam încă o doză…

„Nu-mi doream nimic mai mult pe lume în afara unei doze. În perioada aia aş fi făcut absolut orice pe lume pentru droguri. Dar nu am făcut-o şi, în timp, cu foarte mult ajutor din partea familiei şi a prietenilor apropiaţi am reuşit să mă curăţ.

Timp de alt an după aceea am cumpărat droguri, însă nu le-am folosit. Le-am dat prietenilor într-un final. Îmi era de ajuns satisfacția aia că le am aproape, că pot să mă droghez dacă vreau, dar singurul gând care mă oprea să fac asta a fost ruşinea faţă de părinţii mei. Ştiam cât de mult s-au chinuit cu mine, cât de mare rău le făcusem până atunci, cât au suferit din cauza mea şi drumul până în Iad şi înapoi prin care trecusem eu ca să pot renunţa la droguri. Nu mă mai puteam întoarce acolo. Fusese crunt.

La finalul sevrajului, parcă renăscusem, parcă mi se mai dăduse încă o şansă la viaţă şi îmi doream din suflet să nu-mi bat joc de ea. Încet, încet, creierul a început să preia controlul instinctelor şi ajunsesem să înţeleg că NU trebuie să mă mai droghez niciodată. Ajutorul suprem a venit din partea unei femei care a stat lângă mine toată perioada asta în care încercam să câştig lupta cu heroina.

Mă oprea de fiecare dată când aveam tendinţa să mă droghez, mă pălmuia, mă jignea, dar ştiam că spre binele meu. M-am îndrăgostit şi am făcut tot ce a fost omeneşte posibil să-mi ţin promisiunea faţă de ea şi să nu mă mai droghez. O nouă viaţă a început pentru mine. Se pare că, până la urmă, dragostea nu doar că mută munţii din loc, dar şi vindecă răni foarte adânci şi suferinţe îngrozitoare! Pentru mine, povestea este cu final fericit, dar nu toţi au norocul meu şi, în cazul lor, drogurile au adus moartea!

Suportul familiei este extrem de important, mai important decât orice medic, orice spital, orice tratament. Voinţa proprie şi sprijinul celor care îţi vor binele! Nu aş fi reuşit altfel. Abia când am fost curat, am înţeles că drogurile nu înseamnă fericire, ci o viaţă în suferinţă, o bunăstare aparentă care trece repede şi face loc chinurilor incredibile, unei vieţi în mizerie, fără familie şi prieteni, nimeni nu va sta lângă tine când tu te porţi ca un animal cu toată lumea, nu mai ai raţiune, logică, sentimente pentru nimeni şi nimic. Nu vrei decât doza, singurul obiectiv al existenţei tale, şi eşti în stare să faci orice pentru ea. Pentru încă o «porţie de fericire», aşa cum crezi iniţial, dar «un pas mai aproape de moarte», aşa cum vei afla pe parcurs.”

Drogurile îţi şterg ani din viaţă

"Drogurile îţi dau o stare de euforie, însă una plăcută pentru foarte scurt timp. După aceea este o stare similară celei de beţie, în care nu-ţi mai poţi controla nici corpul, nici mintea. Doar că din beţie te trezeşti a doua zi, realizezi că îţi este rău şi poate o săptămână nu mai bei, organismul îşi revine. Dar cu drogurile nu este aşa. A doua zi vrei şi mai mult. Eşti permanent letargic, absent, ca o legumă, şi singurul gând pe care îl ai şi singura dorinţă care te domina sunt următoarea doza. Nu-ţi mai pasă de nimic, nu mai ai nici o grijă, nici o problemă. Poţi să dormi şi pe jos, în mijlocul străzii, şi nu-ţi pasă. Poţi să mănânci din gunoi, şi n-ai nici o grijă, absolut nimic nu te deranjează.

Nu te mai interesează nimic din ce ţi se întâmplă ţie sau celor din jur. Senzaţia poate fi una plăcută iniţial, dar în timp ea începe să dureze tot mai puţin, câteva ore şi apoi ai nevoie de încă o doză, şi încă una, şi tot aşa până când te distrugi definitiv.

Norocul meu a fost familia mea, oameni cinstiţi şi buni, cu suflet curat, cu meserii onorabile, care s-au iubit şi s-au înţeles tot timpul. Cred că ceea ce i-a ţinut pe ei uniţi m-a salvat pe mine.

Problema mare e că pierzi ani din viaţă. Te trezeşti la o vârstă şi realizezi că nu ai făcut nimic şi încerci să îţi găseşti puncte de reper de care să te agăţi în încercarea de a face ceva. Când te apuci de droguri la o vârstă fragedă pierzi perioada aia în care ar trebui să explorezi viaţa, să înveţi, să creşti, să nu ai griji şi să te pregăteşti pentru viitor, să ai idealuri, dorinţe, să pui bazele întregii tale vieţi.

Au trecut mai bine de zece ani de când nu mă mai droghez absolut deloc şi îi mulţumesc lui Dumnezeu în fiecare zi că mi-a dat şansa unei noi vieţi, iar acum fac tot ce pot pentru a mă bucura de ea. Îmi sunt dator mie şi celor care au fost tot timpul lângă mine!”.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-08-18



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine