2020-04-05 21:57

Dacă ar fi un desen, ar fi o supernovă hrănindu-se din soare. Cum și-a schimbat viața un comisar de poliție

 |  19:53
Dacă ar fi un desen, ar fi o supernovă hrănindu-se din soare. Cum și-a schimbat viața un comisar de poliție

Se spune că fiecare An Nou aduce cu sine noi energii în viețile noastre. Există însă oameni care nu au așteptat niciodată un nou an pentru a-și „schimba feng shui-ul”. Pur și simplu își schimbă viața și energiile care o ghidează, pentru că așa simt. Și fac acest lucru când vor, când simt nevoia, când se simt pregătiți. Este și cazul lui Cristian Daniel Sabin Vasile (cu numele „de scenă”, pe scurt, Sabin Vasile), care s-a reinventat prin pasiunea de a picta și de a scrie. Dar nu oricum.

Sabin Vasile e un artist care s-a descoperit pe sine abia după ce și-a construit o carieră în Ministerul Afacerilor Interne, de unde a plecat în urmă cu 5 ani, din funcția de coordonator al Poliției Transporturi din Constanța, cu gradul de colonel. Redescoperindu-și la vârsta adultă pasiunea pentru desen și pictură din copilărie, renunță la cariera în funcția publică în 2014 și se dedicată aproape în exclusivitate artei. Prin urmare, alege să se retragă în viața civilă și realizează “o reconversie profesională centrată pe dezvoltare spirituală prin artă”, după cum subliniază.

Lucrările sale sfidează adesea criteriile normative și prejudecățile estetice. Picturile sale sunt în general realizate în ulei pe pânză. Dar artistul experimentează uneori și tehnici vizuale specifice erei digitale. Pe lângă faptul că a devenit un artist contemporan care cochetează și cu scrisul (are la activ cinci volume de beletristică), Sabin Vasile a expus în diverse ocazii în România și a avut o expoziție la Paris, intitulată „La sémiotique de la relation”.

Spune că energiile îl ajută, îl înalță, dar îl rog să...coboare pe pământ și să ne spună cam când și cum a simțit că ceva nu îl mai duce spre profesia de colonel de poliție și de ce.

Sabin Vasile, ai urmat cursurile Liceului de Poliţie Neagoe Basarab Buzău și ale Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza”. De ce nu o școală de artă? De ce nu Tonitza?

Mi-am dorit. Erau vremurile post Revoluție iar filosofia  lui “a avea” era parte din societate ca și azi. Pare că această filosofie chiar nu ne-a adus vreun avans deosebit. Real este că la acea vârstă nu am avut tăria mentală și emoțională de a-mi impune voința. Știu la modul profund că părinții au închipuit pentru mine cel mai bun scenariu de viață pe care îl puteau alege la acel moment prin prisma experienței lor, fricilor interioare și normelor sociale. Strategie corectă pentru normalitate. Azi, pentru mine, opusul curajului nu este frica. Este conformismul. Facem toți otova ceea ce fac toți fără a ne interoga profund despre ceea ce ne împinge în această formă de “Un’! Doi! Faceți toți la fel ca noi!”. Așadar răspunsul la întrebare este: Conformismul.

Deși eram atras de artă și îmi și manifestasem talentul prin expuneri în școala generală, tot am ajuns să mă conformez solicitărilor societății și deciziilor parentale. A fost cum a fost. Experiență de viață acumulată în bagajul evoluției. Cred că acea cedare de la acea dată m-a condus ulterior la dezvoltarea unor abilități pe care altfel nu știu dacă le-aș fi putut dezvolta. Sunt recunoscător pentru parcurs și în continuare aleg pentru mine și cedez rar liberul arbitru.

Spui că pictura ta nu este despre a vinde, ci despre a evolua. Cum vine asta?

Gloria și faima sunt fum. Au aceeași putere ca oricare concept. Se cramponează mințile de bani, bunuri și valori însă în coșul universului vom vărsa la finalul programării de minți doar calupuri de experiență.

Scrii, pictezi...De unde toată această prolifică activitate creativă?

Dintre toate probele sportive cu care ne onorau profesorii de profil, cel mai mult am antipatizat rezistența. Anii au trecut și universul mi-a tot oferit oportunități spre a-mi exersa această antipatie. Exercițiu cu exercițiu, am dezvoltat anumite abilități care îmi permit să fac conexiuni aducătoare de realități. Mai precis și mai direct, aceasta înseamnă că exersez determinat și caut să acționez pentru ideile care îmi apar. Cu mulți ani în urmă am adoptat un exercițiu simplu pe care îl recomand cu căldură. Timp de 30 de zile îmi țin mintea atentă doar la ceea ce vreau. Și eu vreau să o țin la creație, la pictură sau la scris după caz. Când mintea caută să fugă la factori externi, de orice natură ar fi ei, o aduc înapoi la lucru în grădina pe care i-am pregătit-o. Mintea umană este precum un teren fertil. Va produce întotdeauna ceea ce însămânțăm.

Care e „varianta” ta de poveste a vieții?

Povestea? Sunt diferit. Sunt diferit de mine cel de ieri. Ciudatul de azi, diferitul de mâine, altfelul de atunci, altfelul de azi se manifestă pregnant și în operă. Sunt cine sunt, sunt cum sunt. Evoluez și devin la nivel de experiență cu fiecare nouă alegere și transpun această stare și în opera artistică.

Cineva te-a întrebat dacă ceea ce faci este vindecător. Altcineva te-a întrebat dacă este o formă de terapie. Ce este de fapt?

Toate sunt așa cum crede fiecare. Când mi se cere perspectiva personală vin în întâmpinare și răspund, altfel prefer să îmi țin gura. Toate sufletele care vin în contact cu opera creată au dreptul de a-și exprima trăirile, emoțiile și ipotezele mentale reieșite din experiența înfățișată pe pânze. Limitându-le experiența, mă limitez, căci eu sunt ei. Fiecare contact cu opera este creator de ceva pentru fiecare. Cine sunt eu să impun percepție celor care onorează creația prin prezență și ore din viața minții? Împărtășirea cu iubitorii de artă este chintesența creației, iar creația este o înfățișare a Universului. Vindecător? Fluxul despre care vorbesc este în fapt un șuvoi de energie la care toți au acces și sunt îndreptățiți să aibă parte. Cu cât mai multă energie reușim să captăm prin “țevile” (corpurile) din dotare, cu cât mai multă energie reușim să vărsăm către semeni, este foarte posibil să obținem și forme de vindecare mentală sau corporală acolo unde este cazul. La fel, poate că este terapie. Toate sunt așa cum cred toți ceilalți. Pentru mine doar este. Este o formă în care intru și unde îmi dau conținut existenței.

Prin urmare voit ai ales această viață…terapeutică? Cu scris, cu pictat…

Terapiile sunt multiple și dedicate scopurilor diverse. Eu am ales să-mi leg programarea de viață preponderent de un scop iar prin scop ajung și la factorul uman. Atingând scopuri îmi aduc contribuția în viața celor din jur. Atingând scop îmbogățesc cu experiență semenii și bineînțeles evoluez și devin. Are opera efect terapeutic? Tu cum simți? Are? Când tu simți că are, înseamnă că așa este. Pentru mine ea doar este. Evit să pun valoare. Puneți voi și povestiți-mi și mie!

Scopul? Creez pentru că are sens pentru mine. Mi-am legat programarea de viață de creație și imaginație și a pune valoare de percepție pe cine sunt ar însemna să mă pun în niște canoane, să mă limitez. De ce m-aș bloca în pereții unor atribute venite din puțul percepției personale. Sunt cum sunt. Opera este cum este. Vino! Vezi! Oglindește-te! Trăiește-ți toată experiența și caută-mă și povestește-mi!

Care este pictorul tău preferat și de ce?

Din copilărie alegem modele comportamentale și vrem nu vrem, copiem trăsături. Am trecut și eu prin această etapă si mi-o amintesc perfect. Zeci și zeci de modele devorate, disecate, adoptate, transformate. Preferat? Modelul meu este Universul. Mă inspir și respir informație din infinitatea conceptelor pe care le întâlnesc la tot pasul. Îmi scriu legi existențiale și le aduc în realitate prin operă. Pot alege să pun valoare pe opera sau povestea de viață a unui artist anume însă a face aceasta ar fi o lipsă de respect pentru travaliul artistic al tuturor celor care au ales calea fierbinte a împărtășirii. Când privesc o creație trec dincolo de pânză, văd travaliul artistic, văd căutarea, văd rătăcirea, angoasa, frustrarea, dogma, frica, trauma, anxietatea și arareori conexiunea la flux.

Ce înseamnă pentru tine România?

Astăzi distanțele sunt facil de acoperit. În maximum 24 de ore sunt în oricare colțișor al lumii. Lumea întreagă este planșa mea de joc…România pentru mine este sufletul! Eu sunt parte din sufletul Universului. Mă identific în toate sufletele ce își trăiesc această fracție de nemurire pe această planșă de joc. România este un cumul de suflete în care mă oglindesc ca experiență și cu care împărtășesc constant și lesne opera și cine sunt. Cum să știu cine sunt fără această oglindire? România ești Tu! Tu ești Eu! Eu sunt Tu! România sunt Eu!

Cum vei continua?

Alegând altfel și altfel, experimentându-mă și evoluând spre devenire cu fiecare concept asimilat și fiecare revers apărut inevitabil.

Iubesc românii arta?

Iubește minte arta? Mintea pune valoare. Cred că depinde de fiecare minte. Depinde de ce are însămânțat în grădină. Este foarte posibil ca floarea iubirii să se evidențieze și să fie plăcută ochiului minții mai mult decât floarea fricii. Românii mei? Au cultivat hectare de frici. Suntem grânarul Europei. Cu o floare poate că nu se face primăvara iubirii, însă se poate constitui cu siguranță ca un simbol al lui: Vreau și Pot.

Dacă ai fi un desen, ce fel de desen ai fi?

O supernovă hrănindu-se din soare. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-12-28

Mai multe imagini:
Dacă ar fi un desen, ar fi o supernovă hrănindu-se din soare. Cum și-a schimbat viața un comisar de poliție
zoom
Dacă ar fi un desen, ar fi o supernovă hrănindu-se din soare. Cum și-a schimbat viața un comisar de poliție
zoom
Dacă ar fi un desen, ar fi o supernovă hrănindu-se din soare. Cum și-a schimbat viața un comisar de poliție
zoom

Dacă ar fi un desen, ar fi o supernovă hrănindu-se din soare. Cum și-a schimbat viața un comisar de poliție
zoom




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine