2020-01-23 13:43

HALUCINANT: Gălățenii au FURAT sarea lăsată de autorități ca material ANTIDERAPANT

 |  17:38
HALUCINANT: Gălățenii au FURAT sarea lăsată de autorități ca material ANTIDERAPANT

Situaţie realmente jenantă la Galaţi, unde sarea lăsată de autorităţi prin oraş, pentru a fi folosită ca material antiderapant, a fost furată la nici 24 de ore după ce a fost pusă. Astfel de containere au fost amplasate în sute de puncte de colectare a gunoiului din oraş, pe ele fiind înscrise instrucţiuni clare de folosire.

Containerele respective au fost amplasate în apropierea punctelor de colectarea gunoiului şi după numai 24 de ore, deja dispăruse inexplicabil (dat fiind că nu a fost polei sau gheaţă) sarea din jumătate dintre puncte, iar în trei locuri lipsesc şi pubelele aferente, scrie Adevarul.

Astfel, cetăţenii erau sfătuiţi să folosească sarea din interior pentru a preveni alunecarea, în condiţiile în care s-ar forma gheaţă sau polei, pe trotuarele din zonă, pe alei şi pe scările exterioare ale blocurilor.

„Sarea este strict pentru prevenirea alunecării, nefiind destinată consumului alimentar”, au prezentat cei de la Primărie. La nici 24 de ore distanţă, însă, s-a demonstrat că lucrurile au ajuns în zona penibilului în oraşul dunărean. Sarea din aproape jumătate dintre pubele (fiecare conţinea în jurul a 100 de kilograme) a dispărut, deşi la Galaţi nu a fost polei sau gheţuş.

Mai mult decât atât, trei dintre containere (cele aferente blocului U7 din cartierul I.C. Frimu, blocului F2 din Micro 40 şi zona fostului cinematograf „Flacăra”) au fost furate cu totul. Pe reţelele de socializare s-au vehiculat mai multe informaţii legate de această situaţie jenantă, care aşază o pată ruşinoasă pe obrazul gălăţenilor. În unele cazuri, se pare că sarea ar fi fost luată din pubele de către administratorii de asociaţii, care s-au temut că ea va fi furată, deci nu vor avea cu ce interveni când va fi nevoie.

În majoritatea cazurilor, însă, a fost vorba pur şi simplu de furt, numeroşi gălăţeni povestind pe Facebook că au văzut domni şi/sau doamne care şi-au umplut sacoşele cu sare din containerele amintite. Primăria Galaţi a făcut un apel la martorii unor astfel de acte de vandalism să anunţe Poliţia Locală şi să îşi dea tot concursul pentru identificarea şi prinderea hoţilor. Deşi paguba este mică (sarea antiderapantă este foarte ieftină; este ciudat că oamenii să gândesc să fure aşa ceva), autorităţile locale îşi doresc să le dea lecţie celor care au dat dovadă de o crasă lipsă de bun-simţ şi de civism. Trebuie spus că nu este pentru prima oară când la Galaţi se înregistrează astfel de fapte penibile.

În ultimii ani, au fost rupte, vandalizate sau distruse mai multe bunuri publice  noi, proaspăt amplasate, în special staţii de autobuz, coşuri de gunoi şi bănci. Însă cel mai păgubos incident este legat de noile automate de distribuire a biletelor de transport public, care au fost în parte distruse de persoane neidentificate, încă de dinainte de a fi puse în funcţiune. În acest din urmă caz, paguba depăşeşte 100.000 de lei.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-12-30



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray