2020-08-05 02:43

Ho Quang Loi, Prim-Vicepreședintele Asciației Jurnaliștilor din Vietnam (VJA): „Iubesc România, țara în care m-am format ca intelectual!”

 |  12:35
Ho Quang Loi, Prim-Vicepreședintele Asciației Jurnaliștilor din Vietnam (VJA): „Iubesc România, țara în care m-am format ca intelectual!”

Jurnalistul Ho Quang Loi Prim-Vicepreședintele Asciației Jurnaliștilor din Vietnam (VJA) a acordat un interviu în exclusivitate pentru Puterea, după 41 de ani de când a absolvit cursurile Facultății de Filologie ale Universității București, promoția 1979. Exprimându-și totodată respectul, dragostea și gratitudinea față de România și poporul român. Asociația VJA numără circa 23.000 de membri, inclusiv reporteri, editori și personal care lucrează pentru televiziuni, ziare, agenții de presă, școli de jurnalism sau birouri de management ale jurnalismului. VJA este coordonatoarea întregii prese vietnameze.

Reporter: Care este secretul Vietnamului în lupta anti pandemie COVID, fără nici un deces și cu a 82 zi consecutivă fără un nou caz de infectare?

 

Ho Quang Loi:Încă de la izbucnirea pandemiei în China la Wuhan, Vietnamul și China și-au împărțit foarte bine responsabilitățile la graniță. Au fost blocate toate căile de acces către Vietnam, au fost suspendate zborurile, au intrat în carantina toate localitățile care aveau vreo persoană infectată. Comitetul Național de Combatere a Bolilor prezidat de premierul Phuc a luat măsuri stricte și mai ales chirurgicale pentru localizarea focarelor de infecție, tratarea bolnavilor și dezinfecția zonelor vizate de COVID. În acest sens am mobilizat toate forțele de care dispunem inclusiv poliția și armata. S-a acționat pe câteva direcții punctuale în provinciile care au avut infectări cu COVID. I-am catalogat pe cei infectați în patru clase de risc pe care le-am controlat și tratat separat una de cealaltă. Deasemenea am suspendat zborurile internaționale oprind intrarea tuturor străinilor în Vietnam. Am recurs numai la zboruri de repatriere a cetățenilor noștrii din diverse zone ale lumii: America, Asia sau Europa. Nu am apelat la transmiterea excesivă în media a intervențiilor noastre pentru a nu panica populația.Dar am arătat rezultatele muncii noastre sanitare, fapt pentru care am și fost felicitați de către reprezentanții unor ambasade străine.

 

Reporter: În noile condiții internaționale precum și a războiului economic chino-american, care sunt relațiile ASEAN cu UE pe de o parte și ale ASEAN cu China, pe de alta?

 

Ho Quang Loi: Politicile noastre de natură diplomatică și economică se axează pe atragerea de noi prieteni față de cei existenți în ASEAN unde în acest an deținem președinția. Susținem și încurajăm toate statele ASEAN să aibă relații bune atât cu UE cât și cu USA.  Deasemenea ne dorim o relație corectă cu vecinul nostru China.

Suntem siguri că vom avea o relație la fel de bună cu UE dar mai ales cu România, căreia trebuie să-i mulțumim pentru că în perioada președinției sale a UE, a făcut posibil ca noi să semnăm tratatele  EVFTA și EVIPA. Tratate de o mare importanță pentru impusionarea economiei vietnameze, a investițiilor și a dezvoltării industriilor de toate felurile.  Deja EVFTA și EVIPA au fost ratificate de către Adunarea noastră Națională (n.n.- NA este Parlamentul Vietnamului).

 

Reporter: Ce reprezintă pentru Vietnam declarația Premierului Phuc care spune că ”Hanoiul trebuie ca până în 2045 să devină capitala întregii Asii de sud-est?”

 

Ho Quang Loi: Înseamnă că țara noastră va dezvolata industria, agricultura și celelalte ramuri economice ce vor avea la bază cele mai înalte tehnologii digitale ale lumii. Noi avem această ambiție în digitalizare și dezvoltare durabilă pe care o numim VIETNAM 4.0. În acest sens a precizat premierul Phuc că vom deveni capitala  economică a întregii Asii de sud-est.  Chiar în timp de pandemie am făcut investiții serioase în economie. Astfel  valoarea investițiilor publice din Vietnam în prima jumătate a anului 2020 a fost apreciată la VND 156 trilioane (cca 6,7 miliarde USD), potrivit datelor de la Ministerul Planificării și Investițiilor (MPI). Cifra este echivalentă cu 33,1% din ținta stabilită de Adunarea Națională, mai mare cu 28,56%  ca cea înregistrată în aceeași perioadă din 2019.

Actualmente este în plină dezvoltare și implementare pe tot teritoriul țării tehnologia 5G.

 

Reporter: ÎnEuropa și în general în lume se crede că tehnologia 5G este una dăunătoare organismului uman.Vietnamul cum vede această tehnologie?

 

Ho Quang Loi: În primul rând vreau să vă precizez faptul că tehnologia 5G pe care o vom implementa este numai și numai de producție proprie vietnameză, fără a avea componente fabricate în alte țări ale lumii. Această tehnologie este încă la început în Vietnam și dacă vom avea și reversul medaliei, mă refer la costuri de sănătate pentru populație, atunci vom analiza cu mare atenție dacă merită efortul sau nu. Noi credem că va fi o reușită pe care o vom exporta  mai apoi în toate statele ADSEAN.

 

Reporter: Ați avut în ultima perioadă și probleme cu unele persoane care și-au făcut conturi false pe Facebook și pe alte rețele de socializare. Unele dintre acestea au fost condamnate pentru ”defăimarea statului vietnamez”. Cum menageriați aceste chestiuni senisbile?

 

Ho Quang Loi: Vreau să vă amintesc că avem 65 de milioane de persoane care folosesc Facebook și alte rețele din social media. Oricare din aceste persoane este liber să se exprime cum vrea pe aceste rețele atâta timp cât nu intră în conflict cu legile R.S. Vietnam și interesele poporului nostru. Am elaborat regulile clare privind utilizarea rețelelor de socializare pentru jurnaliștii vietnamezi și zece coduri de etică pentru jurnaliști, coduri pe care VJA le-a emis încă din 2016.

Acum este epoca rețelelor sociale digitale în care milioane de oameni se pot alătura și oferi informații multidimensionale, ceea ce ajută cititorii să aibă viziuni mai obiective și mai cuprinzătoare. Cu toate acestea rețelele sociale au avut și impacte negative asupra presei și a mass-media, în special atunci când jurnaliștii s-au bazat exclusiv pe informațiile disponibile pe rețeaua socială și au prezentat informații neverificate, care au dus la încălcarea codurile lor profesionale de etică. Aceste lucruri pot conduce la erodarea încrederii cititorilor în jurnaliști și jurnalism și pot afecta negativ stabilitatea socială.

 

Reporter: România și Vietnamul sărbătoresc 70 de ani de relații bilaterale. Cum vede un fost student vietnamez în România acest fapt?

 

Ho Quang Loi: Este un moment deosebit al relațiilor bilaterale și culturale dintre cele două țări. Eu personal am o mare apreciere pentru contribuția României la relațiile de prieteneie, chiar frățești dintre cele două popoare. Iubesc poporul român și România, țara în care m-am format ca intelectual și pe care o prețuiesc nespus de mult. Îl iubesc pe Mihai Eminescu și poemul său ”Luceafărul” de care sunt îndrăgostit și astăzi. Mi-aduc aminte cu mare plăcere de ”O noape furtunoasă” a lui I.L. Caragiale sau de poeziile atât de tainice și cu subânțeles ale lui Lucian Blaga.

Mi-aduc aminte cu mult dor, cum spuneți voi românii, de profesoriii mei de la Univeristate Repezeanu, decanul Miclău sau profesorul Cristea de foștii colegi români cu care încă țin legătura și acum Florica, Violeta, Cristian său Mircea.

Privesc adeseori pe youtube acrobațiile Nadiei Comăneci de la Joculie Olimpice sau evoluțiile fotbaliștilor mei dragi Balaci, Dumitrache, Dudu Georgescu sau Necula Răducanu.

Și abia aștept să mă reântorc în România să revăd Dâmbovița, cartierul studenției mele Grozăvești sau Piața Obor!

 

 

Cine este Ho Quang Loi

 

Jurnalistul Ho Quang Loi s-a născut în 1956 în Quynh Doi, Quynh Luu, Nghe An. El a câștigat 9 premii naționale de jurnalism (inclusiv premii 5 A), două premii pentru literatură,  mai multe premii de artă și presă pentru reflectarea războiului revoluționar și de unire a Vietnamului.  Premiul întâi la Ngo Tat To Press.

Autor al cărții ”Timpul și cultura” carte care reflectă problemele  fierbinți care au zguduit societatea, cum ar fi: prăbușirea regimurilor socialiste din Uniunea Sovietică și Europa de Est, cele două războaie din Golf, căderea turnurilor gemene din 9/11/2001 și modul de combatere a terorismului, a problemelor etnice, a religiilor, a drepturilor omului, a erei digitale cu obsesia rețelei de socializare ca super-putere ...

De altfel, cartea tratează și problemele culturale ale lumii și Vietnamului din perspectiva poporului vietnamez.  În prezent ocupă funcția de vicepreședinte permanent al Asociației Jurnaliștilor din Vietnam și a fost secretar general al Federației Jurnaliștilor din ASEAN.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-07-08

Mai multe imagini:
Ho Quang Loi, Prim-Vicepreședintele Asciației Jurnaliștilor din Vietnam (VJA): 'Iubesc România, țara în care m-am format ca intelectual!”
zoom
Ho Quang Loi, Prim-Vicepreședintele Asciației Jurnaliștilor din Vietnam (VJA): 'Iubesc România, țara în care m-am format ca intelectual!”
zoom




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz