2019-12-06 03:01

hoSTIUcARTA.ro: Dreptul de a-i lăuda pe cei mici

 |  21:01
hoSTIUcARTA.ro: Dreptul de a-i lăuda pe cei mici

Se prea poate ca în exerciţiul paginii săptămânale „critice” pe care de mai bine de 3 ani de zile îl practic în cotidianul Puterea să fi dorit, fără să-mi pun vreodată această problemă în mod cu totul conştient şi interesat, să iau partea Cenuşăresei obidite şi oropsite a creaţiei contemporane româneşti, arta decorativă. Decizia, urmată în timp numai şi numai pe criterii valorice pe care, personal, le-am considerat valabile, tinde să facă fie şi în mică măsură un strop de dreptate acestui domeniu pe care, ca să-l cunoşti cât de cât, trebuie cu adevărat să-ţi propui să-l cercetezi: nu e grăitor şi impunător prin dimensiune şi „băgare pe gât” cetăţii, aşa cum este sculptura, nu e agresiv-declarativ contemporan cum sunt instalaţiile de artă, nu clamează un loc privilegiat în cetatea artelor aşa cum o face pictura. Ca să nu mai spunem că, deşi conştienţi că ne aflăm pe un câmp al artelor mioritic supus respiraţiei mici, ceea ce chiar aceste „arii de referinţă” mai sus-citate ne-au oferit n-a fost nici pe departe ceea ce ar fi trebuit să producă nişte tipuri de creativitate zgomotoase şi „în efervescenţă”, aşa cum au fost declarate cam pompos de unii critici.

Arta ca exerciţiu de supravieţuire

Abia dacă, în pictură, putem numi 5 artişti tineri ori maturi care să se fi înscris cu autoritate, post 1990, în „concertul” creator european ori mondial, cu aceeaşi mică socoteală ne putem descurca şi în sculptură, iar în creaţiile zise „moderne” (instalaţie, performance, artele video) suntem îngăduiţi la masa bogaţilor numai datorită exoticului, aerului proaspăt pe care „actorii” noştri îl aduc din când în când în experimentele lor poli-senzoriale. Cauzele acestei (s)căderi, evidente pentru oricine şi de tot simple: un sistem social şi pedagogic (şcolar şi gimnazial) în haos care aproape că ignoră domeniul artistic, un patent universitar de tip Bologna acceptat şi înghiţit pe nemestecate (deşi condiţiile de dezvoltare ale învăţământului românesc au prea puţin de-a face cu realităţile şi exigenţele pedagogiei europene), sistem care apasă demăsurat pedala rentabilităţii în defavoarea gândirii sau creaţiei originale, o organizaţie profesională a artelor din ce în ce mai puţin credibilă, o aşezare cu totul inferioară, pe scara socială, a artiştilor, mereu la cheremul ultimului „ales”, mereu ameninţaţi cu evacuarea din spaţiul de lucru, cu amenda sau pedeapsa. Ajungi să te şi miri, în aceste condiţii, cum de este posibilă o viaţă artistică totuşi coerentă, cum de mai apar valori, fie ele şi puţine, punctuale? (Ceea ce prostia plus neştiinţa guvernanţilor şi a kondukătorilor nu realizează este că vârfurile sunt, ar trebui să fie, într-o lume cu adevărat preocupată de realităţile de dincolo de burtă, expresia detaşării superioare a unor inşi cu totul speciali care, însă, nu apar din neant şi din foame, ci dintr-o solidă „clasă mijlocie” a lumii creatorilor. Evident, parlamentarul agramat şi senatorul hoţ şi incult nu au etajul superior minimal mobilat spre a înţelege drama acestei realităţi elementare care, helas, nu le măreşte punga imediat.)

Să mai adăugăm tuturor acestor bariere aproape-dispreţul liderilor Uniunii de Creaţie, for profesional care o singură dată în 26 de ani de zile a catadicsit să aloce un număr tematic artelor decorative (sper să nu mă înşel şi să fie, ce exagerare, chiar două!). Şi aceasta într-o lume contemporană în care s-a discutat la nesfârşit despre artele zise minore care, într-un fel de ciclicitate legică, au tins, pentru o perioadă, să detroneze artele „mari” pentru a provoca un fel de re-echilibrare a lumii sensibile a formelor, în scopul de a le asigura un permanent drept de cetate în estetica zilei. Într-o lume profund atentă la ideea de spectacol al artelor, într-o lume care, în Vest cel puţin, pune un uriaş accent pe designul obiectelor mici, pe ceea ce s-ar numi „decorare de mare clasă a spaţiilor publice şi rezidenţiale”. Cu toate acestea, până şi puţinele bisericuţe de breaslă care promovează peste hotare (se zice, contra unor comisioane dolofane) artişti plastici români, mizează în continuare, deşănţat, tot pe pictură şi pe grafică, foarte rar pe câte un sculptor pasager. Dovadă crasă a unui oportunism ieftin, lovit de cecitate, din moment ce lumea obiectului decorativ oferă o contribuţie ca a soţilor Stendl, mereu invitaţi să expună în Vest şi nu numai, ca a lui Ioan Nemţoi, oaspete aproape comun al unor galerii de bun nume „din afară”, ca a Celei Neamţu, laureată a unor prestigioase premii internaţionale, nume ca George Tiutin, Lucia Maftei, Cristina Bolborea, Cristina Rusu, Lucia Lobonţ ori Simon Tănăsescu sunt şi ele cunoscute, în diferite grade de interes, desigur, de galerişti deloc neglijabili din lumea mare. Nu mai vorbim despre câteva artiste consacrate în artele broderiei, ţesutului sau ale tapiseriei, şi ele binecunoscute amatorilor de artă din ţară sau de aiurea.

Împreună-început

Încheiem, totuşi, acest lung şi cam sinistru preambul, elogiind Uniunea pentru unul din puţinele gesturi de inteligenţă şi viziune: transformarea în bine a Galeriei Galateea şi afectarea ei genului ceramicii – datorită calităţii mini-expoziţiilor realizate aici, nu odată am fost „vocea care strigă în pustie” apropo de mai micile sau mai marile împliniri ale artei autohtone. Şi vom aprecia, preţ de câteva rânduri, expoziţia de debut a unei perechi de tineri artişti (Cristian Dobrescu, Irina Silivestru) care-şi prezintă, în acest spaţiu-lacră, dovezile intime şi elegant-(in)formate ale fugii de ispita mundanului. Mai exact, spus, ale dorinţei de detaşare de lumesc şi, prin aceasta, ale intenţiei de auto-descoperire ca şi capacitate de cunoaştere, ca potenţial estetic. Întrebărilor dure al realului, cei doi le răspund prin lucrări cu mare conţinut de claritate, prin concreturi de sinceritate netă, care se auto-conservă –  de observat cum lucrările, „mărturisite” spre public, deşi au expresii formale generoase, determină o atmosferă de repliere, cu conţinut de implozie. Te apropii de ele sedus de tiparul morfologic special, dar în imediata lor apropiere trăieşti sentimentul „mâinii în piept”, al unei ameninţări posibile, care evită intimitatea. Cei doi rostesc către noi cuvinte secrete, întretăiate, de pământ ars la căldura propriilor trăiri şi sentimente. Feminitatea „de cuib” a Irinei Silivestru evocă seducţia vocaţiilor multiple ale artistei contemporane, dar şi teama confruntării cu propriile ei chipuri de a vedea lumea – sunt teribil de multe grade de materii, de suprafeţe şi de mirosuri în acel colţ care închide/deschide vederea, toate, imagini ale lumii trăite, respirate, filtrate, scrise în carnea materiei, ca nişte amintiri deodată plăcute şi dureroase: mici radiografii ale fiinţei, amprente în faţa cărora poţi medita.

Cristian Dobrescu îşi leapădă, către noi, armura sărbătorească de pământ trecut prin foc – ca şi cum ar fi supravieţuit unei mari lupte-încercări ori ca şi cum s-ar fi dezbrăcat de propria teamă de a se arăta celorlalţi. Asistăm, în lipsa celui care a purtat acel veşmânt de zale, la continuitatea momentului sacrat care tocmai s-a consumat, care atestă începutul călătoririi înspre ceilalţi al unei noi conştiinţe. Sunt acoperămintele eului-fluture care şi-a lepădat haina de cocon, făcută ofrandă lumii. O jertfă grea, densă de timp şi de memoria omului-lut, dezvăluire temerară spre a te arăta lumii, în toată slăbiciunea ta, devenită putere.

Ne-am bucurat să vedem „cele ce s-au spus”, să fim martorii acestor declaraţii de îmbrăţişare indirecte, piezişe, de suflet de lume. A acestor bune începuturi anunţate de mari eforturi  – travaliu, pierderi şi regăsiri, sinceritate...

* Costume de evadare / Forme de recluziune, Cristian Dobrescu, Irina Silivestru, Galeria Galateea, 17 Octombrie – 17 Noiembrie 2016, curator Cristina Bolborea


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-10-20

Mai multe imagini:
hoSTIUcARTA.ro: Dreptul de a-i lăuda pe cei mici
zoom
hoSTIUcARTA.ro: Dreptul de a-i lăuda pe cei mici
zoom
hoSTIUcARTA.ro: Dreptul de a-i lăuda pe cei mici
zoom

hoSTIUcARTA.ro: Dreptul de a-i lăuda pe cei mici
zoom




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray