2019-08-24 23:15

hoSTIUcARTA.ro: Micro-istorii vii pe palimpseste

 |  21:01
hoSTIUcARTA.ro: Micro-istorii vii pe palimpseste

Nu cu foarte mult timp în urmă, apăruse pe una din reţelele de socializare un fapt de info-tainment care a făcut ceva vâlvă (şi a adunat un număr nu mic de like-uri) – anume uciderea unui patron al unui salon de tatuaje de către un şef secundar al Yakuza. La o şedinţă de masaj post-„operatorie”, acesta observase cum un anume detaliu, impropriu executat şi defectuos amplasat, îl aşeza într-un rang mult inferior al organizaţiei. Necrezând în scuza „erorii umane”, trecuse la „judecarea”, sumară şi definitivă, a făptaşului care-l însemnase greşit. Cinic vorbind, am putea spune că a fost, poate, cea mai recentă jertfă contemporană pe altarul artei decorative...

...amprente suplimentare...

Cert este că o întreagă istorie ceva mai contemporană a înscrisurilor corporale (româneşti, cel puţin) ne lipseşte. Şi nu pentru că am duce lipsă de aşa ceva, societar şi local vorbind; doar că prezenţa, apariţia şi funcţionarea lor se leagă de teritorii dacă nu tabu, atunci măcar incerte geografic, aspre şi (cu reguli) greu de pătruns. Folclorul urban poartă legendele diferitelor „clanuri” care ar deţine coduri corporale de acest tip, iar filmele contemporane întreţin, aiurea, mi(s)tica acestei „peceţi a trupului” greu sau cu neputinţă de înlăturat – dacă, desigur, ca element al unui astfel de grup, obţii permisiunea de a ţi-o înlătura. Teoretic, aşadar (şi practic, fără îndoială, într-o anume măsură) vorbim despre cel mai apropiat veşmânt simbolic al insului – care în oraş este cel mai organic dintre cele trei layere de „ascundere-revelare” a apartenenţei acestuia la crezurile şi modul de viaţă al unui micro-grup (tatuajul/piercingul; haina; spaţiul delimitat de grafitti-uri). Despre o supra-definire a „drumului” propriu, drum care, la un moment dat, a cunoscut un moment de răscruce, asumat intim-dramatic ca „sigiliu” al propriei naturi -  momentul sacrificial fără vorbe nu are cum să nu ne amintească faimoasa „declaraţie cântată” americană „I got you / under my skin”. (aproape de prisos să mai precizăm, apropo de subiectul tatuajului, faptul că este considerată o atitudine „masculină”, „bărbătească” de la sine înţeleasă obligaţia „candidatului” de a rezista ritualului încondeierii fără nici cea mai mică urmă de crâcnire, într-un gest de apropriere totală care combină supunerea cu „votul” tăcerii).

În afară de „găştile” sau confreriile deja amintite, să mai spunem că mai există universul cu totul special al închisorilor, cu propriile lui reguli şi pentru care „înscrisul în carne” funcţionează, cumva ca o marcă de legitimitate, poate o amprentă nu neapărat a spaţiului, cât a timpului petrecut în această „limită inchisă” şi a „mărturiei” aderării la valorile ei. Arta plastică a cunoscut şi ea această modalitate/expresie de „atacare” a corpului uman, deşi gestul, asumat ca atitudine conştientă, demonstrativ-exhibiţionistă la modul propriu, personal, şi fără impoziţie din partea unei „autorităţi” are evident conotaţii şi posibilităţi de lectură diferite decât simpla „mărturie” lecturată antropologic: nu ar fi vorba doar de a uni „împotriva firii” natura şi cultura sau a explora care sunt sensurile (simbolice ale) trupului uman şi ale relaţiei lui cu mediul şi media, dar şi despre o încercare de reificare, de privire obiectivă, „neutră” a ideii de corporalitate. Ken Masters, Joanne Gair, Carolyne Roper acoperă morfologii umane cu decoraţii simbolice care, în cele din urmă, nu fac decât să îndrepte atenţia omului artist către alt om, dar şi, din fericire, a (sub)omului către artist.

Identificări locale

Am „admirat” personal, în plină epocă de aur, ca şi post 1990, astfel de „mărci”, în ambele registre – fie că era vorba despre un segment de muncitori disperaţi‚ în însingurările lor (cei care îşi ornează corpul sunt „lupi”, mult mai putin familiştii, mai mult bărbaţii decat femeile, iar în multe cazuri se întâmplă să „dăm” peste inşi cu rememorări şi continuităţi adolescentine, peste „sublimări” ale unor traume (momente în care este pierdut un foarte-aproape), peste afirmări clare ale conştiinţei de a te afla permanent pe un câmp de luptă (ascunderea, camuflarea pielii prin culoare este o practică perenă), fie, în cel de-al doilea caz, de artişti plastici care îşi foloseau propriile „vehicule corporale” în acţiuni de body painting sau de body-art (Maria Manolescu, Romelo Pervolovici, Uto Gusztav, pe alocuri Olimpiu Bandalac, Ion Grigorescu, chiar). Dar mai ales în cazul artiştilor este vorba despre opţiune, de una dintre posturile asumate, căci văzută ca vehicul al unui mesaj punctual, bine circumscris de timp, nicidecum despre auto-stigmatizare voită, despre o „mini-sinucidere” asumată, despre voinţa vag demonică de a modifica pentru totdeauna „puritatea trupului divin” care ni s-a dat.

Fireşte, expoziţia de la Muzeul Suţu este un foarte util început de documentare cu privire la o istorie a simbolurilor „populare” – însă, în virtutea „monstruozităţii” desemnelor şi a „auto-consumării” lor, putem concede că saltul de la opul documentar al doctorului Minovici la „legendarizarea” acestor desene familiar-memoriale din clasa păretarelor ţine de un acelaşi strat cultural popular-comunitar al legendelor despre „anatomia privată a lui Terente”, şi ea înzestrată tradiţional cu o faimoasă deviză-blazon, nereproductibilă. Un vernacular imagistic şi imaginal care se descrie pe sine, nutrindu-se intelectual şi emoţional din „modelul de forţă superior”,fie că acesta va fi fost şef de trib, cavaler, autoritate de origine divină. Iar acestei imitaţii „de fire” i s-a pus la dispoziţie, auroral, „stindardul” celei mai „veşnice” posesiuni posibile – trupul, ca o hampă ce-i permite să se desfăşoare şi să se afirme, câteodată, în faţa celorlalţi...

• Către o istorie a simbolurilor: tatuajul în România, Muzeul Muncipiului Bucureşti


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-12-11

Mai multe imagini:
hoSTIUcARTA.ro: Micro-istorii vii pe palimpseste
zoom
hoSTIUcARTA.ro: Micro-istorii vii pe palimpseste
zoom
hoSTIUcARTA.ro: Micro-istorii vii pe palimpseste
zoom





Parerea ta...

Doresc sa comentez



MAI VECHI...

Criza inedită a “corporației” Yakuza O statistică publicată recent de Poliția Națională Japoneză a evidențiat o realitate inedită și totodată indredibila cu care se confruntă temuta mafie japoneze Yakuza
09 Mai 2019

PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray