2020-07-09 14:07

IMAGINEA ZILEI: Centrală termică, montată peste o pictură într-o biserică

 |  16:49
IMAGINEA ZILEI: Centrală termică, montată peste o pictură într-o biserică

O centrală termică a fost montată peste o pictură veche de 200 de ani, din Biserica Sfântul Nicolae din Târgu-Jiu. Conducerea Direcției Județene pentru Cultură Gorj și Poliția au declarat pentru Mediafax că au început o anchetă după ce imaginile cu centrala termică amplasată pe peretele bisericii au fost postate pe Facebook.

Revoltat după ce a văzut situația din Biserica Sfântul Nicolae, un localnic a fotografiat peretele cu centrala și a postat imaginile pe Facebook.

„Biserica Sfântul Nicolae din Târgu-Jiu – Ctitorie de la 1795 a protopopului Andrei Schevofilax şi a soţiei sale Maria, a pitarului Grigorie Crăsnaru şi a Stancăi slugereasa Crăsnaru, soţia slugerului Gheorghe Crăsnaru a fost terminată în anul 1813, după cum reiese din pomelnicul semnat la 1814 de Dionisie Eclesiarhul. Pictura interioară a fost făcută la 1812 de diaconul Mihai din Târgu-Jiu, Anghel vopsitorul şi de Ion”, a scris bărbatul pe rețeaua de socializare.

Preotul de la Biserica Sfântul Nicolae susține că centrala este montată acolo de peste 12 ani.

„Centrala este montată de 12 ani, nu e nimic nou. Este în starea în care eu, cel puțin, am găsit-o când am fost transferat aici. Așa am găsit-o. Sunt 12 ani de atunci.

Pictura a fost restaurată cu centrala pe perete. A fost restaurată de restauratori profesioniști, avizați de Ministerul Culturii și Cultelor, de Direcția de Patrimoniu Bisericesc. Biserica a fost restaurată în urmă cu aproximativ patru ani, lucrările au durat doi ani”, a declarat pentru Mediafax preotul Popescu, de la Biserica Sfântul Nicolae.

Șeful Direcției Județene pentru Cultură Gorj, Pompiliu Ciolacu, a declarat corespondentului Mediafax că o echipă formată din angajați ai instituției și polițiști va face verificări, luni, la Biserica Sfântul Nicolae din Târgu-Jiu, pentru a stabili când a fost montată centrala termică și dacă a fost respectată legea.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-12-10



Parerea ta...

CREDINțA LOR
08 Dec 2019

Ce credeți voi ca popor needucat, ca biserica va iubește ? Biserica va veghează atent cat de prosti sunteți si are nevoie de mulții bani .
MAGNETISMUL CT
08 Dec 2019

Alterarea creierului, minunat ar putea fi impusă de guvernele rele. Nu este deloc demn de a prezice că guvernele bisericești ar putea într-o bună zi să „mandateze” terapia cu creierul magnetic printre cei care cred în Dumnezeu pentru a „trata” așa-numita lor „amăgire” de a crede în divin. Ne putem sa ne gândi și la astfel de lucruri?
ZAZA
08 Dec 2019

Asemenea lucruri am mai vazut pe aici pe la olteni (retea electrica legata in trecere de varful unei statui,stalpi de retea in mijlocul strazii sau trotuarului,copaci decupati cu drujba ca sa treaca trotuarul si cate si cate inventii oltenesti ,te crucesti)
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz