2019-08-24 23:15

În noua carte a lui Gabriel Peneş: Poezia, ca o şoaptă venită în taină...

 |  17:16
În noua carte a lui Gabriel Peneş: Poezia, ca o şoaptă venită în taină...

Volumul de dată recentă al lui Gabriel Peneş, intitulat simplu, Poezii, cuprinde – cum însuşi autorul mărturiseşte – „o selectie făcută din cele patru plachete anterioare: „Niciodată, cândva”(1999), „Acvila”(2007), ”Dumnezeu are ochi căprui”(2010), „Unde se duc îngerii când mor”(2014)”.

Creator autentic, Gabriel Peneş nu crede în poezia”muncită”, chinuită, intens elaborată. Adept al spontaneităţii, creaţia sa nu povesteşte, ci sugerează, iar  el, poetul, are  sentimentul   că poezia este  ca o şoaptă, venită în taină... de undeva şi se relevă misterios fiinţei umane  aflată în stare de graţie!  Ajuns acum la vârsta  deplinei inţelegeri,  realizează  că,  chiar dacă nu a schimbat faţa lumii, cum  îşi propusese în perioada adolescentină,  e totuşi  convins -  şi mulţumit pentru aceasta -   că „unele suflete  s-au regăsit, fie si pentru cateva clipe, în unele poezii de-ale mele, în unele cuvinte, în unele imagini, în unele stări”.

Diversitatea temelor  şi motivelor poetice, reunite în acest florilegiu, ilustrează, cum nu se poate mai bine, intenţia reuşită a poetului de a propune  creaţii reprezentative, diferite ca stil,  dar si ca stări de sugestie, tocmai pentru că ele  aparţin unor perioade diferite din viaţa sa. Iubirea, natura, timpul, speranţa, cunoaşterea, regăsirea de sine, ploaia, vara, toamna, ruga, amurgul, lumina etc. sunt numai câteva dintre reprezentările  eului liric în tentativa realizării  unui cadru adecvat de comunicare directă şi profundă cu cititorii.

Astfel,poezia din deschidere - cu vagi reminiscenţe simboliste -  prin vocativul ”iubito”,repetat în cele trei catrene care o alcătuiesc, precum si prin substantivul „amurg”,folosit ca laitmotiv  - ambele generând si muzicalitate - reprezintă un exemplu elocvent de ceea ce înseamnă concordanţa existentă între versificaţie şi conţinutul de idei şi sentimente pe care le exprimă  poetul. Speranţa imperativă de o clipă(„Cuprinde-acest amurg,iubito,/În ochii tăi deschişi spre soare”) este instantaneu estompată de angoasa timpului care trece implacabil, de sentimentul însingurării şi al neliniştii - ca stări dominante  în viziunea  de moment a poetului: ”Străpunge-i trupul cu privirea,/Răneşte-i gura c-un sărut./Acum priveşte-mă,iubito,/...Eu sunt amurgul ce-a trecut”.

Compoziţii lirice tot mai bine  structurate,  de la o etapă la alta,   cu  particularităţi prozodice  dintre cele mai diverse,  conferă  noului volum   un univers  poetic  impresionant,  având ca fundal de desfăşurare locuri şi imagini uneori neaşteptate, sau sugerând mari depărtări ale mării şi ale cerului,  ce conduc la conturarea unor stări pline de dramatism, ori la definirea unor sentimente de speranţă sau disperare:  “Ce furtună mi-a împins corăbiile/  Spre  tine, ţărm salvator/ Sau, poate, recif  abrupt/ Aducător de moarte?”Alteori,  echilibrul se frânge,  strigătul disperării nu mai poate fi auzit, chiar dacă alte corăbii  trec,  prin apropiere , pe marea  acum  liberă şi liniştită:”Şi-aş vrea, dar nu mai pot/Să strig <salvaţi-mă!>”.

Regăsirea de sine (“Cu rănile închise în timp şi uitare/Păşesc către mine”) se  revelă  tot  într-un  cadru deschis, luminos şi purificator, ca o trezire din somn(“…Aprindeţi lumini/Să nu mă mai pierd printre oameni străini/…/Lăsaţi să mă scald în  oceanul de foc/Al năvalnicei firi ce-mi purtase noroc”). Prin  verbe la imperativ şi la conjunctiv,  se sugerează ideea   că poetul e cuprins  de un  puternic  vitalism, de dorinţa expresă de a savura bucuriile  vieţii(“Lăsaţi ca minunea de-a fi  şi- a  trăi/s-o simt ca nicicând. S-o gust zi de zi”).

Cercetarea  fie şi sumară a antologiei lui Gabriel Peneş  conduce la descoperirea unor formule lirice moderne, , care vizualizează  idei şi  stări de spirit  inspirate  din  medii şi situaţii insolite, cele mai multe dintre ele  materializate, la rândul lor,   în texte  de poezie adevărată: ”Aruncă toamna aşchii de tăcere/prin pielea depărtării-adânc intrând/poveştile nespuse-n gura nopţii/se-ngroapă  între cruce şi cuvânt.” Autorul îşi argumentează demersul  liric  printr-un limbaj artistic  revelatoriu,  determinat adesea de un mic  pretext   filozofic,   menit să ajute la ilustrarea unor idei, marcate  de regulă  printr-o comparaţie inspirată  din  lumea reală.  Ca în cazul  poeziei cu titlul  alcătuit din termeni  cu rezonanţă oarecum antinomică, “Lumină şi pământ: “ “Pe talgeru-mi de-argint iar să mai stai/ de mine să te-anin ca pe-o icoană/ să smulg galopul miilor de cai/ vuind ca ruga păcătoşilor din strană” Si în care colbul de diamant -  căci despre el este vorba - născut  acum  din cuvânt,  să  fie capabil să metamorfozeze iubirea ,astfel încât: “prin ochiul  negru-al timpului,în doi, /să fim lumină vie,nu pământ…”.

Poetul ochilor căprui  –  simbolul cel mai frecvent şi expresiv din acest florilegiu  -  evocă probleme  existenţiale  în  complexitatea lor, însă  dintre ele reţinem  modul original, tonic,  mai aproape de sorgintea românească, în  care  priveşte viaţa în ipostazele ei: “uneori mă iubeşte ca pe-al ei drag copil/ alteori  mă urăşte, un proscris în exil./ Chiar şi azi, când o ştiu, tot îmi pare ciudată/ Uneori, viaţa mă lasă cu gura căscată”.

Volumul acesta ,  realizat în condiţii  grafice   simple,  dar  de bună calitate, alcătuit din creaţii de  mare sensibilitate, cu un grad ridicat de abstractizare, viguroase ca structură şi conţinut de idei, poate fi privit,  credem,  si ca  pe  o  confesiune spirituală a sufletului poetului,  aflat în căutări şi plin de nelinişti.  Notabile în acest sens sunt  şi cele două poezii de mai largă respiraţie, ”L-am întâlnit pe Dumnezeu într-o vineri…” şi “Unde se duc îngerii când mor?” Dar peste toate, să nu uităm cutremurătoarele  versuri,  dedicate regretatei sale mame,  din poezia “Imbrăţişarea     ta-mi va fi acasă,” probabil  una dintre  cele mai izbutite, decente  şi impresionante creaţii de acest fel:”Acum te las tăcerii cea de piatră/Şi criptei reci  ce-n veci îţi va fi casă,/Dar duhul cald ţi-l voi păstra în vatră/Si-mbrăţişarea ta-mi va fi acasă”.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-09-20

Documente:



Parerea ta...

TRAIAN POPESCU
20 Sep 2016

Un articol excelent,despre o carte pe măsură!Felicitări Ioan Stoaca felicitări ,Gabriel Penes!
Doresc sa comentez



MAI VECHI...

Comunicat Am scris şi eu o carte, ca tot omu-n ziua de azi. Nu, nu poezie, aici i-am lăsat pe ceilalţi 86%. Au urmat nenumărate cereri în căsătorie, toate de la top-modele cu IQ de peste 270, Sharon Stone ar păli de ruşine, propuneri de întîlniri romantice, dar evident serioase, cafele cu vorbăria aferentă şi plimbări pe sub clar de lună prin toate locurile cu ştaif din Centrul Vechi. E drept, una a fost la o cofetărie, de’!, domnişoară profundă şi în etate, cu lacrimi în colţul ochilor şi salivă sărată la despărţire; dar pentru 250 de coco „doar pentru drepturi de autor, puişor” am trecut şi peste asta. Au mai fost destule telefoane anonime şi cu voci cristaline în miez de noapte, ba chiar şi un portar deja zăpăcit şi cu o cerere de demisie depusă la registratura asociaţiei de bloc
06 Oct 2016 |

PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray