2019-10-24 07:35

Lideri ai Bisericii Ortodoxe sar la ATAC împotriva președintelui Klaus Iohannis. Care e NEMULȚUMIREA

 |  19:55
Lideri ai Bisericii Ortodoxe sar la ATAC împotriva președintelui Klaus Iohannis. Care e NEMULȚUMIREA

Episcopul Huşilor, Ignatie, dar și purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, au lansat în ultimele două zile atacuri dure la adresa lui Klaus Iohannis după ce președintele a spus că „cei care au promovat referendumul (pentru familia tradițională – n.red.) au fost orice numai toleranţi nu”.

Primul care l-a criticat pe președinte a fost Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei. Într-un editorial op-ed publicat miercuri pe site-ul Stiripesurse.ro, acesta a scris că ”a jubila incitator, lipsit de imparțialitate și eleganță în fața confruntării civice dintre cei care „dau cu flit” normalității și cei care vor să o apere democratic, nu are în sine nimic constructiv. Asemenea atitudini – toate, în răspăr cu creștinismul asumat ca mod de viață – exprimă sumar, dar edificator viziunea post-modernă lipsită de imaginație morală a lui homo eticus trăitor în sterilizantul ev media și în epoca post-adevăr”.

Deși nu l-a menționat direct pe Klaus Iohannis, Vasile Bănescu a mai spus că ”a ofensa peste 4 milioane de români lucizi și fideli unor valori limpezi validate de istorie, nu de toane ideologice, și fără de care o societate face implozie, români care nu s-au lăsat îmbrobodiți de valul imens și murdar de manipulare mediatică, cărora li se adaugă alte milioane de români care gândesc familia naturală în aceiași termeni, dar care au fost influențați de această manipulare, nu are în sine nimic aristocratic”.

Joi, episcopul Huşilor, Ignatie, a scris într-un mesaj postat pe Instagram că preşedintele Klaus Iohannis a devenit un „nihilist cu acte în regulă”, potrivit Agerpres.

„Având în fundal definiţia lui Nietzsche despre nihilism, Klaus Werner Iohannis a devenit nihilist cu acte în regulă. Ce înseamnă nihilismul? Faptul că valorile cele mai înalte se devalorizează. Dragostea fără de măsură faţă de minorităţile sexuale (vai de mine, e hate speech?) l-a metamorfozat pe domnul preşedinte în agentul dispreţului dozat într-un insecticid – cred că, mai pe româneşte, aşa-i spune flitului – faţă de ‘majorităţile’ (heterosexuale). Ăsta se numeşte progresism, care este un alt sinonim pentru comunismul ‘tolerant’ al omului recent. Sau ‘aşa cum se spune popular’, în timp ce unii suntem nişte muşte intolerante, infatuate şi vrednice de a fi ucise cu flitul, alţii sunt oameni cu ‘minţile luminate’ la neonul progresismului şi vrednici să trăiască plenar din pâinea toleranţei neomarxiste. Trag nădejde că eu, o muscă conservatoare, infatuată şi neafiliată politic, am priceput bine, în spiritul fidel al drepturilor omului, ce a vrut să ne transmită domnul preşedinte”, a afirmat episcopul Ignatie, citat de Agerpres.

Ierarhul a adăugat că reprezentanţii societăţii civile şi cei ai Bisericii ar fi trebuit să reacţioneze la declaraţiile lui Klaus Iohannis.

„Vă amintiţi, când a apărut acea idee cu referendumul, eu, dintr-odată, am devenit inamicul public numărul unu pentru o grămadă de oameni, când am spus că trebuie să fim toleranţi. Şi s-a văzut că, din păcate, am avut dreptate. Cei care au promovat referendumul au fost orice numai toleranţi nu. Dar românii au fost mult deasupra acestui discurs. Au dat o lecţie imensă acestor infatuaţi care au propagat ura şi, pur şi simplu, cum se spune mai popular, i-au tratat cu flit. Dacă vrem să revenim la conceptul acela ‘înţelepciunea mulţimii’, românii au fost mult deasupra clasei politice, cel puţin a acelei părţi care a promovat agresiv şi cu un discurs bazat de multe ori pe ură şi intoleranţă acel referendum. Românii au demonstrat că sunt un popor deschis, înţeleg şi, la o adică, acţionează cu totul şi cu totul altfel decât se aşteaptă unii politicieni şi unii sociologi”, a spus marți Iohannis la dezbaterea „Preşedinte sau cetăţean/ om politic şi societate civilă”, organizată în cadrul Festivalului internaţional de film documentar şi drepturile omului de către One World România.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-03-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray