2019-08-25 17:01

MARI ROMÂNI DIN DIASPORA. Goleştii, o familie boierească de cărturari şi politicieni, peste hotare

 |  21:01
MARI ROMÂNI DIN DIASPORA. Goleştii, o familie boierească de cărturari şi politicieni, peste hotare

Goleştii apar în istoria ţării româneşti încă de la începuturile secolului al XV-lea. La debutul modernităţii româneşti, au început să se remarce ca sprijinitori ai renaşterii cultural-artistice şi ai tendinţelor de emancipare politică. Unul dintre primii membri ai familiei care s-a remarcat în această acţiune a fost Dinicu Golescu.

În condiţii complexe, în 1802, atunci când avea vârsta de 25 de ani, un grup de boieri ai ţării refugiaţi la Braşov l-au trimis în capitala Franţei, la primul consul de atunci, Napoleon Bonaparte, pentru a obţine sprijinul acestuia în favoarea românilor. Această primă deplasare a sa în Occident, de mai multe luni, s-a soldat în plan politic cu un eşec, dar i-a dat însă posibilitatea de a fi unul dintre primii români ce au înregistrat, lucid şi comparativ, realităţile din Occident raportate la cele de acasă. După aproape două decenii, acelaşi Dinicu Golescu se refugia în Imperiul Habsburgic, în condiţiile complexe ale Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu din anul 1821.

Revenit din exilul autoimpus în 1821, Dinicu Golescu s-a implicat în activităţile din ţară, dar nu a renunţat la plecări, mai lungi sau mai scurte peste hotare. Astfel, în anul 1823, s-a aflat o vreme în Rusia.

Însemnare a călătoriei mele

MARI ROMÂNI DIN DIASPORA. Goleştii, o familie boierească de cărturari şi politicieni, peste hotare
zoom

Între anii 1824-1826, Dinicu Golescu s-a aflat ca peregrin în Occident. A trecut prin Transilvania, Ungaria, Slovacia, Austria, Italia, apoi Bavaria şi alte state germane, Elveţia. Ca urmare, ne-a lăsat o extrem de importantă lucrare intitulată modest “Însemnare a călătoriei mele”. Între altele, distinsul cărturar a insistat ca fiii şi nepoţii săi să se implice în lupta de redeşteptare şi regenerare naţională. Nu mai puţin de şapte tineri din familia Goleştilor, fii ai lui Dinicu Golescu şi ai fratelui său Iordache, au fost trimişi la studii în Occident, în Germania, dar mai ales la Paris. Astfel, o parte din aceşti Goleşti şi-au susţinut bacalaureatul şi chiar licenţa, în special în Drept.

Dimitrie Golescu, după studii de drept, a devenit magistrat la Bucureşti în 1830. Radu C. Golescu şi fratele său Alexandru şi-au început studiile la Paris, mutându-se apoi în 1835 în capitala Franţei. Tot acolo, după studii timp de cinci ani, în 1839, Alexandru C. Golescu a primit diplomă de inginer. Dimitre G. Golescu a dobândit la Paris, iniţial, o diplomă de bacalaureat în Litere. În paralel cu studiile la Paris, membrii familiilor Goleştilor au străbătut Europa, aflându-se, de exemplu, o vreme la Viena, în Elveţia sau prin Italia.

Conducători ai Revoluţiei de la 1848

În capitala Franţei, la fel ca şi zecile şi zecile de români aflaţi acolo, Goleştii, pe lângă preocuparea asiduă de a dobândi cunoştinţe ample, utile ţării, s-au implicat şi în activităţi politice cu caracter naţional, situându-se astfel, în mod normal, între cei care, în diverse feluri, au pregătit Revoluţia de la 1848. Atunci ei s-au şi împrietenit cu alţii dintre creatorii României moderne precum N. Bălcescu, C. A. Rosetti, fraţii Brătianu etc.

Alături de aceştia, la Bucureşti, membrii familiei Golescu au jucat un rol esenţial în calitate de participanţi şi conducători ai Revoluţiei de la 1848. Astfel, Nicolae Golescu a fost ministru de interne şi apoi locotenent domnesc. Al. G. Golescu Negru a devenit agent diplomatic al guvernului revoluţionar, fiind trimis în Transilvania şi apoi mai departe la Viena şi în spaţiul germanic. O vreme s-a aflat chiar la Constantinopol unde încerca să obţină o atitudine favorabilă faţă de aspiraţiile româneşti. De acolo a fost trimis în misiune diplomatică la Paris, unde l-a surprins înfrângerea revoluţiei muntene, ca urmare a dublei invazii, în septembrie, a armatelor otomano-ţariste.

Exilul

Cu acea ocazie a înfrângerii revoluţiei, patru membri ai familiei Goleştilor, Ştefan, Radu, Alexandru (Albu) şi Nicolae au fost areastaţi şi închişi, reuşind apoi, alături de N. Bălcescu, C.A. Rosetti şi alţii, să evadeze şi să ia drumul exilului. Numele lor au fost cuprinse în decretul de interzicere a întoarcerii în ţară, astfel că au trebuit să stea peste hotare aproape un deceniu. Destinele lor au fost apoi asemănătoare, dar nu identice. Nicolae Golescu şi-a început drumul greu şi anevoios al unui exil îndelungat, împreună cu fratele său ajungând în Austria, la Viena, şi apoi în Germania, la Frankfurt.

A stat o vreme în Franţa, trecând apoi prin Malta, Atena şi Smirna şi a trăit o vreme la Constantinopol, unde se aflau doi fraţi ai săi, Radu şi Alexandra. În 1851, se afla la Atena unde milita pentru formarea “Statelor confederale ale Orientului”. În anul următor a plecat la Genova şi apoi mai departe la Paris şi la Londra. În capitala engleză ca şi la Liverpool a militat mai multe luni pentru cauza românească, după care a revenit în capitala Franţei. Acolo, spre sfârşitul anului 1855, redacta “Apelul naţionalilor din Paris către naţionalii din Bucureşti”, în care prezenta, între altele, activitatea emigraţiei naţionale: “Ne silirăm a arăta importanţa principatelor demonstrând că ele reprezentează în realitate o naţie de căpetenie care interesează Europa... Ne iubim patria noastră şi vrem s-o vedem independentă. Este un lucru firesc... Încă o dată dar, fraţilor, voinţă, credinţă, unire şi o lucrare necontenită”. A revenit în ţară în 1858, plecând apoi vremelnic din nou peste hotare la Berlin şi la Paris, unde a pledat cauza românească.

Ştefan Golescu a publicat o serie de broşuri la Paris sau Londra, la Viena sau la Geneva, a pledat pentru cauza românească, până la sfârşitul anului 1856, când a putut în sfârşit să revină în ţară, unde a făcut apoi carieră politică la fel ca şi alţi Goleşti, fiind deputat, ministru etc. Simptomatic este şi faptul că, pentru îngrijirea sănătăţii sale, s-a deplasat în Franţa în mai multe rânduri, acolo de altfel şi murind, iar trupul i-a fost adus în ţară şi înmormântat în locurile de baştină ale familiei.

Oarecum asemănătoare a fost şi evoluţia altor membri ai familiei Goleştilor, ca de exemplu a lui Alexandru G. Golescu Negru. Acesta a sperat în schimbarea destinului istoric al românilor o dată cu izbucnirea războiului Crimeei. După patru ani petrecuţi în capitala Franţei, a venit la Dunăre având planuri de înarmare şi de ridicare la luptă a poporului din Oltenia. A fost silit să plece din nou în Occident, unde s-a implicat în acţiunea unionistă. Abia în 1857 a avut loc repatrierea sa, reintegrarea în drepturi, după care a urmat implicarea sa intensă în viaţa politică a ţării.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-09-09



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray