2020-04-03 21:04

Mergeți, experimentați, bucurați-vă! Destinațiile turistice-vedetă ale anului 2020

 |  11:47
Mergeți, experimentați, bucurați-vă! Destinațiile turistice-vedetă ale anului 2020

Există multe studii și cercetări cu privire la “fericirea de a călători”, “evoluția personală prin intermediul călătoriilor”, “motive pentru a călători” și așa mai departe. Sunt diverse motivele călătoriilor, care au depășit demult stadiul de simplu periplu turistic.

Atingând targeturi cum ar fi diversele valențe ale independenței, noutatea la fiecare pas, mai mare preț pe experiențe, flexibilitate și adaptare mai ușor la nou. Plus dorința de a cunoaște cât mai multe, înțelegerea și aprecierea mai profundă a celorlalte culturi, tot mai multe căi deschise de către lume și așa mai departe, după cum relevă multe studii ale analiștilor în domeniu.

Un loc de regăsire cu tine însuți

Cum e cu noul trend în călătorii, care implică trăirea cât mai multor experiențe?  „Este adevărat, o călătorie are rolul de a te transforma, de a te liniști, de a-ți aduce o perspectivă nouă asupra multor lucruri”, spune Daniela Shah, coproprietar Eturia, comentând pe marginea celor sus menționate. De asemenea, călătoria poate fi o sursa de meditație, un mod de a-ți îmbunătăți cultura generală, o sursă de relaxare, o inspirație pentru business-uri sau un loc de regăsire cu tine însuți. O experiență! “La nivel mondial, avântul luat de domeniul ospitalității determină turistul la investirea banilor în experiențe, în propriul sine. În contextul în care fiecare vacanță este o investiție pentru fiecare persoană în parte, atunci cu siguranță că dezvoltarea acestui trend este pozitivă și echilibrează balanța când vine vorba de raportul muncă-odihnă”, adaugă Daniela Shah.

Pe lista de dorințe

Termenul „experiential travel” este deja menționat în cărți și publicații încă din 1985. Cu toate acestea, a devenit o tendință de piață mai populară în ultimii ani. Potrivit unui studiu la nivel mondial, în 2017, 65% dintre călători au preferat „să experimenteze ceva nou” peste „a se simți odihniți și reîncărcați”. Se spune că o dată în viață trebuie să facem o călătorie deosebită, însă care poate fi aceasta? Daniela Shah consideră că o călătorie în jurul lumii ar trebui poate să fie măcar pe lista de dorințe a tuturor: “Lumea e un mozaic infinit de obiceiuri, oameni, culturi și natură spectaculoasă, un puzzle care așteaptă să fie descoperit. Și lumea s-a schimbat! De exemplu, pentru mine, când eram mică, <experiențe> erau vacanțele de vară, la bunici sau la rudele de la țară, unde ajutam la toate treburile câmpului, mergeam la fân, mergeam cu vacile la pășune, după bureți și fructe de pădure, ajutam la prășit, la plivit, la secerat, la culesul recoltei, și tot ce se mai face pe lângă o gospodărie de la țară. Acum, ca adult, pentru mine experiențele înseamnă a călători în locuri ale lumii care transmit, pe lângă farmecul destinației turistice în sine, emoții și sentimente!”.

Din Maldive și până în Antarctica

Prin urmare, unde experimentăm, unde călătorim în noul an? “Destinațiile-vedetă ale anului 2020 sunt multe. Câteva recomandări pentru sejururi la plajă, unde temperatura este optimă pentru băi îndelungate în apa oceanului, sunt Barbados, Maldive și Republica Dominicană. Destinația-vedetă pentru începutul lui 2020, și nu numai, este Mauritius, unde oferim pachete la resorturi de tip boutique de cinci stele cu grădini frumos amenajate, piscine, restaurante cu specific local și internațional, ce includ zbor de linie, transferuri private și mic dejun”, subliniază Daniela Shah. Mai aflăm, de asemenea, că, datorită bogățiilor culturale și naturale, Thailanda și Kenya rămân în continuare printre destinațiile consacrate în ceea ce privește circuitele de grup. Iar Vietnam și Patagonia sunt din ce în ce mai solicitate de călători, fiind recomandate celor care vor să descopere locuri inedite în mijlocul unor experiențe culturale de neuitat.

“Apoi, propunem să călătorim cu stil și eleganță în croaziera din Antarctica, cu un itinerar ce trece prin Uruguay, Argentina, Falkland Islands (Malvinas) până ce ajunge în Antarctica, tărâmul înghețat al pinguinilor. Vasul de croazieră oferă o gama largă de facilitați: de la camere cu balcon privat, numeroase restaurante și baruri, complex fitness&spa dotat cu saună și piscine, până la magazine, teatru, night-club, kids club, pista de bowling și multe altele”, mai descrie Daniela Shah încă o serie de experiențe în ale călătoriilor,  ce pot fi încercate în 2020.

Românii l-au căutat pe Regele Leu!

Mai aflăm și ce au “experimentat” românii, din punct de vedere turistic, de Revelion. Astfel, dincolo de destinațiile deja cunoscute pentru Anul Nou, românii au ales experiențe în unele dintre cele mai interesante destinații de pe glob. Cum ar fi să se relaxeze nederanjați într-un sejur în Maldive sau să îmbine plajele întinse cu vizitarea orașelor într-o croazieră în Caraibe. “Cei mai activi dintre călători au preferat să îl caute pe Regele Leu într-un circuit de zile mari în Kenya, să guste din felia de viață contrastantă a Asiei de Sud-Est în Thailanda, Malaezia și Singapore, să rămână hipnotizați pentru totdeauna de culorile Marocului sau au ales să încerce noua noastră destinație spectaculoasă: Liban!”, evidențiază Daniela Shah.

Caută lucrurile care te schimbă

Deci, paradigma călătoriilor s-a schimbat. Așa cum există acel moment într-o călătorie când îți dai seama că ești schimbat. Poate că o aromă nouă ne cucerește simțurile. Poate că inima tresaltă la vederea unui căluț de mare…Termenii „experiență, călătorie” implică toate aceste lucruri, dar e vorba despre mai mult decât călătorii de aventură, ori călătorii de lux sau culinare. Este vorba despre a călători pur și simplu pentru experiențe, de a căuta lucrurile noi, uimitoare, vesele, care te schimbă. Scopul călătoriei prin experiență este să te lase lat de emoție chiar și la mult timp după ce te întorci acasă. Dacă ideea dvs. despre o călătorie perfectă implică zile de stat nesfârșit la plajă, nu e prea bine. Ceea ce v-ar face să treceți peste “banalitatea” bronzului perfect ar fi ieșirea din zona de confort. Și să nu credeți vreo clipă că experiența se referă la călătorii scumpe. Experiența contează, nu costul. Mergeți mai mult, experimentați mai mult, bucurați-vă mai mult!


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-01-10



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine