2019-06-20 09:01

NUNTĂ după gratii: Radu Mazăre se va CĂSĂTORI în penitenciar!

 |  16:00
NUNTĂ după gratii: Radu Mazăre se va CĂSĂTORI în penitenciar!

Nuntă la penitenciarul Rahova. Radu Mazăre și-a cerut în căsătorie iubita și ar urma să se căsătorească în penitenciar luna viitoare, iar după căsătorie va fi nașul colegului său de celulă de la Rahova, spune fratele fostului primar al Constanței. Mazăre și-a cerut iubita prin telefon și, la ceremonie, va purta același costum pe care îl poartă atunci când merge în fața instanței.

Mihai Mazăre a spus că fostul primar ar vrea să se căsătorească de ziua lui (5 iulie), când va împlini 51 de ani, dar nu depinde de el, ci de conducerea penitenciarului, care trebuie să îi accepte solicitarea.

"După ce ei doi se căsătoresc, urmează să cunune și să fie nașii colegului lui de celulă, care și el vrea să-și ceară prietena în casătorie. O să fie două nunți într-una. Nu o să fie o petrecere. Eu vin, da. Nu știu care e regulamentul, cum pot veni invitații. Trebuie să mă ocup de verighete și mai am și sarcini pe care mi le-a dat”, a declarat Mihai Mazăre, citat de Mediafax.

Potrivit acestuia, colegul de celulă al lui Mazăre nu este o persoană cunoscută. Radu Mazăre este cazat în celula din Penitenciarul Rahova cu alți doi deținuți, unul care a fost extrădat, la rândul său, din Londra, și altul care a fost închis pentru evaziune fiscală, a mai spus Mihai Mazăre. "El (Radu Mazăre, n.r.) stă în cameră cu un băiat care a fost adus din Londra, am înțeles extrădat cu proces și cu încă un domn cam de vârsta lui care nu stiu exact ce are, o problemă de evaziune fiscală. S-au acomodat foarte bine”, a adăugat fratele fostului primar al Constanței

Mihai Mazăre a explicat și cum fostul primar și-a cerut iubita în căsătorie: "Prin telefon a cerut-o. Nu cred că a îngenuncheat”.

Cât despre ținuta de la nuntă, Mazăre va purta costumul pe care îl are cu el în penitenciar și cu care merge la instanță. "Nu are ce să facă cu două costume acolo. O să folosim același costum. (...) Încă nu s-a decis cine o să fie nași. Nu știe cum se poate face cununia religioasă și dacă poate să vină cu nași, cu preot aici. Din ce știu, sunt 10 persoane (au voie să participe). Familia lui și familia Roxanei, ea urmând să vină spre sfârșitul lunii”, a mai explicat fratele lui Radu Mazăre.

Fostul primar al Constanţei Radu Mazăre, extrădat din Madagascar pentru a-şi ispăşi pedeapsa de 9 ani de închisoare cu executare în România în dosarul retrocedărilor plajelor, este încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Radu Mazăre are de 10 ani o relație cu Roxana Valentina Mihalache, care a și plecat cu el în Madagascar, după condamnarea din prima instanță. După ce a renunţat la cariera de fotomodel, ea şi-a deschis o casă de modă, apoi s-a ocupat de ţinutele lui Mazăre şi de crearea costumelor pentru celebrele parade ale Carelor Alegorice, organizate de Primăria Constanţa.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-07



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray