2019-12-06 14:52

Papa Francisc UIMEȘTE din nou: ”Există corupție la Vatican, este un lucru urât”

 |  23:14
Papa Francisc UIMEȘTE din nou: ”Există corupție la Vatican, este un lucru urât”

Există dovezi clare de corupţie în interiorul Vaticanului, însă problema a fost depistată şi se lucrează la rezolvarea ei, a declarat, marţi, Papa Francisc, relatează dpa.

„Ce s-a întâmplat, s-a întâmplat: un scandal. Au făcut lucruri care nu par corecte”, a spus Francisc în timpul unei conferinţe de presă, la bordul avionului la revenirea sa din Japonia, referindu-se la o anchetă a Vaticanului în legătură cu presupusa utilizare frauduloasă a Peter's Pence, fondul de caritate al papei, pentru achiziţionarea unei proprietăţi de lux în centrul Londrei.

Papa Francisc a declarat că cinci oficiali ai administraţiei Vaticanului care au fost suspendaţi în legătură cu ancheta vor fi chestionaţi „în mai puţin de o lună”.

„Există corupţie, este clar. În urma interogatoriilor vom vedea dacă sunt vinovaţi sau nu. Este un lucru urât, nu este plăcut să se întâmple asta la Vatican”, a mai spus Suveranul Pontif.

Acestea sunt primele declaraţii publice ale papei referitoare la scandalul care a aruncat noi îndoieli asupra încercărilor Vaticanului de a-şi îmbunătăţi activitatea privind transparenţa financiară. Şeful securităţii Vaticanului Domenico Giani şi şeful autorităţii de reglementare financiară a Vaticanului Rene Bruelhart au demisionat în urma scandalului.

Adjunctul lui Bruelhart, Tommaso Di Ruzza, este unul dintre cei cinci suspecţi care urmează să fie chestionaţi. Francisc a declarat că Biroul Auditorului general al Vaticanului a semnalat primele suspiciuni cu privire la acest caz.

„Pentru prima dată, murdăria este descoperită din interiorul Vaticanului, mai degrabă decât din exterior”, a spus Francisc. „Mecanismele de monitorizare internă încep să funcţioneze”, a adăugat el.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-11-27



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray