2019-09-23 05:52

S-au descoperit ouă de dinozaur în Țara Hațegului

 |  17:49
S-au descoperit ouă de dinozaur în Țara Hațegului

Cercetătorii din Geoparcul Dinozaurilor din Țara Hațegului au scos la lumină mai multe ouă de dinozauri pitici, dar şi noi fosile de titanozauri, o specie de talie mare, care în cretacic au populat zona. Acum urmează cercetări de laborator, care le vor furniza specialiştilor informaţii preţioase despre viaţa dinozaurilor.

10 studenţi şi doi geologi de la Universitatea Bucureşti au început în august săpăturile în apropierea oraşului Haţeg, acolo unde în urmă cu 66 de milioane de ani se afla o insulă pe care trăiau diferite specii de dinozauri.

Cercetătorii nu au vrut să divulge locul exact unde au răscolit pământul, tocmai pentru a proteja fosilele de dinozauri de ochii curioşilor. După două săptămâni de săpături, geologii au scos la lumină fragmente de fosile de titanozauri - o specie de talie mare, erbivoră şi patrupedă.

Fosilele descoperite în această zonă vor fi cercetate în laborator. Specialiştii pot să obţină astfel informaţii noi şi relevante care să îi ajute să reconstituie mediul de viaţă din cretacic, de pe fosta insula a Haţegului 

Într-o altă zonă, cercetătorii au descoperit două cuiburi cu 15 ouă de dinozauri pitici, unici în lume tocmai datorită taliei mici.

„La Livezi, interesant este că acolo se cunoştea faptul că există coji de ouă de dinozauri de mai bine de 10 ani, dar abia anul trecut am reuşit să găsim primul cuib de dinozaur suficient de mare şi anul acesta am reuşit să mai adăugăm două cuiburi. Deci în felul acesta, localitatea Livezi devine o localitate cu cuiburi de dinozauri. Şi asta este important pentru că este a patra localitate de tipul ăsta din zona Geoparcului”, a explicat cercetătorul Zoltan Csiki-Sava. 

Geologii încearcă acum că descopere de la ce specie de dinozauri provin ouăle.

Turiştii care vor să facă o călătorie în lumea dinozaurilor care au trăit în Ţara Haţegului pot merge la patru muzee din judeţul Hunedoara: în comuna General Berthelot, în oraşul Haţeg, dar şi în satele Sânpetru şi Densuş. Acolo au ajuns, în această vară, 5.000 de vizitatori.

„Aici ne aflăm la General Berthelot, la Centrul de Ştiinţă şi Artă a Geoparcului, administrat de Universitatea din Bucureşti, unde pot să vadă cum arată cuiburile cu ouă de dinozaur, dar şi două reproduceri, în mărime naturală, a dinozaurilor pitici din Transilvania”, a spus purtătoarea de cuvânt a Geoparcului Dinozaurilor, Adina Popa. 

Geoparcul Dinozaurilor din Ţara Haţegului, acolo unde s-au făcut săpăturile, este în patrimoniul UNESCO.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-09-15



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray