2019-12-14 05:02

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

 |  21:01
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel

Cinstirea celor doi luceferi ai credinţei noastre, Petru şi Pavel, neîntrecuţi slujitori ai lui Hristos şi iconomi ai tainelor lui Dumnezeu, a fost rânduită de Biserică la 29 iunie, pentru că aceasta este ziua în care şi-au dat viaţa pentru Hristos, primind cununa morţii martirice.

Pentru cinstirea lor deosebită, se cuvine să ne oprim şi înfăţişând viaţa şi lucrarea lor să le aducem prinosul nostru de nepreţuită şi aleasă prăznuire. Căci viaţa şi lucrarea lor reprezintă pentru noi nu numai un izvor de bogate şi alese virtuţi, ci şi o pildă vie şi grăitoare de mare folos duhovnicesc.

Sfântul Apostol Petru, viaţa şi activitatea

Sfântul Apostol Petru, originar din orăşelul Betsaida Galileii, împreună cu fratele său, Sfântul Apostol Andrei, au fost un pescari harnici şi evlavioşi de pe malurile lacului Ghenizaret. Om simplu, dar curat la suflet şi plin de evlavie, aştepta şi el, ca mulţi alţii, venirea lui Mesia, a Mântuitorului făgăduit. De aceea, când fratele său Andrei i-a adus vestea că a aflat pe Mesia şi a vorbit cu El, sufletul lui a fost cuprins de o nespusă bucurie. Din clipa în care cunoaşte pe Domnul, Sfântul Petru se ataşează cu toată încrederea şi toată dragostea de El. Fără nici o şovăială răspunde chemării Mântuitorului, atunci când după pescuirea minunată, Domnul îl face din pescar Apostol (trimis). Împreună cu ceilalţi apostoli, Sfântul Petru va fi alături totdeauna de Domnul, neobosit în truda de a învăţa, de a afla adevărul, de a pătrunde tainele învăţăturii celei noi. Tăria şi puterea credinţei lui în Iisus Hristos l-a făcut ca în numele tuturor apostolilor, inspirat fiind de Duhul Sfânt, să mărturisească adevărul că Mesia este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. ( Matei XVI, 16)

Petru şi-a arătat dragostea pentru Hristos şi chiar dorinţa de a se jertfi pentru El. Această dragoste a împlinit ceea ce a început credinţa. Cu ocazia prinderii Mântuitorului în grădina Ghetsimani, zelosul şi înflăcăratul ucenic a scos chiar sabia ca să-şi apere Învăţătorul (Ioan XVIII). Tot Sfântul Petru a fost primul dintre ucenicii Domnului, care, auzind de Învierea Lui a alergat la mormânt pentru a se convinge de această mare minune (Luca XXIV,18). Dar firea înflăcărată şi sinceră a Apostolului Petru, care hotăra fără şovăire tot ce este bun şi drept şi acţiona tot aşa de repede, nu a fost totdeauna şi statornică.

În ajunul răstignirii el a făgăduit solemn că nu se va lepăda niciodată de Domnul, dar de trei ori s-a lepădat de El şi numai pocăinţa cu lacrimi i-a adus iertarea. Dureroasa experienţă a lepădării de Mântuitorul a zguduit mult sufletul lui şi l-a făcut să devină mai zelos, l-a întărit şi mai mult în misiunea apostolică.

Râvna sa cea mare s-a arătat mai ales după Înălţarea la cer a Domnului. Aceeaşi râvnă l-a făcut să ducă cuvântul mântuirii până la Babilon şi apoi la Roma, să îndure moartea prin răstignire ca şi Hristos. Ca răsplată s-a învrednicit încă în viaţă de darul facerii de minuni, al învierilor din morţi şi tămăduitor de boli de tot felul. De la Sfântul Petru au rămas în Sfânta Scriptură a Noului Testament două epistole, pline de îndemnuri la stăruinţa în credinţă, la dragoste, la dreptate, la pace şi bună înţelegere între oameni.

Activitatea Sfântului Apostol Petru s-a sfârşit prin moarte martirică. Osândit la răstignire de împăratul Nero, el primeşte cu bucurie şi mângâiere sufletească jertfirea pentru Hristos, cerând însă să fie răstignit cu capul în jos, pentru ca şi în ultima clipă a vieţii sale pământeşti să privească cerul.

Sfântul  Pavel, Apostol al neamurilor

Dacă prin alegerea şi chemarea la apostolat a Sfântului Petru, Mântuitorul vrea să arate că şi prin oameni simpli, dar cu suflet mare, se pot săvârşi lucruri minunate, prin alegerea şi convertirea Sfântului Apostol Pavel, Mântuitorul ne dovedeşte că dintr-un mare prigonitor al Bisericii se poate face prin harul Său un slujitor devotat, un zelos propovăduitor, dacă acesta răspunde cu încredere şi dragoste la chemarea Domnului.

Originar din Tarsul Ciliciei, fiu de fariseu din tribul lui Veniamin, tânărul Saul a primit o educaţie aleasă în familie şi apoi în şcoala marelui învăţat Gamaliel. Râvnitor pentru datinile strămoşeşti ale poporului său a fost mai întâi un aprig prigonitor al creştinilor, „mergând prin case şi târând bărbaţi si femei, îi dă la temniţă”(Fapte VIII, 8). Dar pe drumul Damascului s-a petrecut minunea care l-a transformat în Apostol. Mântuitorul i s-a arătat şi l-a dojenit zicându-i: „Saule, Saule de ce mă prigoneşti?”(Fapte IX, 4). Zguduit sufleteşte de arătarea lui Hristos, el s-a convertit şi a devenit cel mai mare propovăduitor al Evangheliei. De acum înainte, viaţa Sfântului Apostol Pavel nu cunoaşte decât truda neobosită de ucenic al Domnului, căci s-a făcut tuturor toate, ca pe toţi să-i aducă la Iisus Hristos, fie iudei sau păgâni, robi sau oameni liberi, parte bărbătească sau femeiască. Credinţa lui vie şi puternică, dragostea lui jertfelnică pentru Domnul şi râvna Lui deosebită pentru adevărul Evangheliei sunt mănunchiul de alese virtuţi ce-i împodobesc sufletul. Pentru el datoria de a vesti Evanghelia a fost o poruncă sfântă pe care a împlinit-o cu tot zelul. Peste tot din Palestina şi până în Spania, din Asia Mică până în Iliria şi Italia, a răspândit sămânţa credinţei, întemeind şi organizând comunităţi creştine. Pe drept cuvânt el a fost un apostol al tuturor neamurilor. El însuşi s-a identificat cu adevărata trăire pentru Hristos, după cum mărturiseşte singur: „Iar de acum nu mai trăiesc eu, ci trăieşte în mine Hristos” (Gal. II, 20). Viaţa şi activitatea lui după convertire nu sunt decât pilde de dragoste profundă şi de râvnă arzătoare pentru oameni si Hristos. Acest lucru l-a făcut pe Marele Apostol ca să stăruie în rugăciune şi să îndemne şi pe alţii la rugăciune.

Dar Sfântul Apostol Pavel nu a fost numai un misionar creştin, ci şi un dascăl al întregii creştinătăţi, mai ales prin cele 14 epistole adresate principalelor comunităţi creştine din acea vreme. Ajuns la sfârşitul vieţii el şi-a dat seama că de acum va fi chemat la Domnul şi de aceea a scris unuia dintre ucenicii săi cu conştiinţa datoriei împlinite: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit-o, credinţa am păzit, de acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel drept, în ziua aceea”. (II Tim. IV,7-8).

Petru şi Pavel - pilde de credinţă, nădejde şi dragoste

Domnul a voit ca ambii apostoli să-şi sfârşească firul vieţii în aceeaşi zi a anului, 29 iunie şi în acelaşi oraş, Roma. Măreţe şi pline de virtuţi au fost vieţile acestor doi martiri. În viaţa noastră ne aflăm de multe ori la poarta lepădării lui Petru, singuri şi trişti, înstrăinaţi de Mântuitorul pe drumul Damascului ca Pavel. Iubim păcatul şi lepădăm căinţa, uităm iertarea şi lepădăm voinţa de îndreptare. Irosim viaţa în păcate, îmbătrânim trupul şi ofilim sufletul cu faptele cele rele. Cădem pe drumul necredinţei, al urii şi nu luăm doctrina lui Petru şi Pavel - părere de rău pentru faptele cele rele.

Sfinţii Apostoli aveau de dus luptă cu credinţe păgâne, să ridice şi să lumineze neamurile; noi avem de dus luptă cu păcatul şi prin credinţă şi faptele noastre cele bune să întemeiem împărăţia lui Dumnezeu aici pe pământ.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-06-26

Mai multe imagini:
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
zoom
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
zoom
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
zoom

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
zoom
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
zoom
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
zoom

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
zoom
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
zoom
Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel
zoom





Parerea ta...

IONUț
27 Iun 2014

La multi ani tuturor celor care poarta numele Sfinților apostoli Petru si Pavel
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray