2019-10-17 18:24

Tinerii români, locul 2 la Campionatul European de Securitate Cibernetică

 |  16:51
Tinerii români, locul 2 la Campionatul European de Securitate Cibernetică

România s-a clasat pe locul II la Campionatul European de Securitate Cibernetică, organizat la Dusseldorf, în Germania, în perioada 7 - 11 noiembrie 2016, potrivit Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO).

Evenimentul, destinat persoanelor cu abilități în domeniul IT, reprezintă o inițiativă a European Union Agency for Network and Information Security (ENISA) și s-a derulat în conformitate cu Planul de Acțiune privind Implementarea Strategiei de Securitate Cibernetică a Uniunii Europene (UE), scrie Agerpres.

Statele din Europa participante la Campionatul European de Securitate Cibernetică au fost reprezentate de câte o echipă formată din 10 concurenți, 5 seniori (20 — 30 ani) și 5 juniori (14 — 19 ani).

La finalul competiției, echipa României, antrenată de către specialiști în securitate de la Bitdefender, a reușit să se plaseze pe locul al doilea.

"CERT-RO, în parteneriat cu Serviciul Român de Informații (SRI) și Asociația Națională pentru Securitatea Sistemelor Informatice (ANSSI), alături de sponsorii principali Bitdefender, Orange Romania și Q-East Software, au organizat în luna mai a acestui an etapa online a selecției echipei naționale pentru acest concurs european. Ulterior, la sfârșitul lunii iunie a avut loc selecția on-site, cu exerciții din domeniul securității aplicațiilor web, atacului și apărării cibernetice, criptografiei, analizei traficului de rețea, reverse engineering, precum și simulări de prezentări publice. Pentru a veni în sprijinul echipei selecționate să reprezinte România la acest campionat, SRI, alături de Bitdefender și Orange România a organizat sesiuni de training ce vizau creșterea expertizei și dezvoltarea spiritului de echipă. Ediția din 2015 a oferit echipei Romaniei oportunitatea de a participa pentru prima oară la ECSC, ocazie cu care concurenții români s-au familiarizat cu formatul și au înțeles exigențele concursului", menționează CERT-RO într-un comunicat de presă.

Centrul de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică — CERT-RO — asigură elaborarea și diseminarea politicilor publice de prevenire și contracarare a incidentelor din cadrul infrastructurilor cibernetice, potrivit ariei de competență și analizează disfuncționalitățile procedurale și tehnice la nivelul infrastructurilor cibernetice.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-11-14



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray