2020-07-11 12:12

Titanii dispăruţi! Cluburi de tradiţie îşi duc istoria în mocirla diviziilor inferioare

 |  21:01
Titanii dispăruţi! Cluburi de tradiţie îşi duc istoria în mocirla diviziilor inferioare

Cifrele fotbalului românesc sunt sumbre în momentul de faţă. Cluburi de tradiţie şi-au dat ultima suflare în ultimii ani, marcaţi de o criză mondială, iar numărul jucătorilor legitimaţi se află la un minim istoric.

Puţin peste 108.000 de fotbalişti, de 11 ori mai puţin decât în Olanda, o ţară cu o populaţie mai mică decât cea a României. Managementul defectuos s-a ilustrat cel mai bine de-a lungul timpului în ceea ce priveşte cluburile importante. Peste 50 de trofee interne nu îşi mai găsesc locul în vitrină din simplul motiv că echipele câştigătoare s-au desfiinţat. Dacă în cele mai multe cazuri situaţia este ireversibilă, câteva grupări de legendă au rămas în viaţă artificial doar datorită unui grup de oameni care încearcă să ducă istoria mai departe.

POLI TIMIŞOARA

Echipa studenţilor bănăţeni, aşa cum a fost cunoscută încă de la înfiinţare, a stat în umbra marilor grupări ale oraşului, Chinezul şi Ripensia, iar în sezonul 1948/1949 şi-a făcut debutul pe prima scenă. De-a lungul timpului, alb-violeţii au câştigat două Cupe ale României şi au mai jucat alte patru. Cosmin Contra, Florin Bătrânu, Dan Păltinişan, Emeric Dembrovschi şi Paul Codrea se numără printre cei care au îmbrăcat în istorie tricoul formaţiei care le-a eliminat pe Celtic Glasgow şi Atletico Madrid. Perioada post-Revoluţie a însemnat, ca în cazul tuturor cluburilor, o perioadă de anarhie, care a afectat bazele clubului, iar la sfârşitul anilor ’90 a ajuns pe mâna lui Claudio Zambon, un italian care a mutat-o pe rând în locaţii “exotice” precum Drăgăneşti şi Bucureşti, pentru ca mai apoi să se desfiinţeze. Locul echipei a fost luat în 2002 de o formaţie venită de la Bucureşti, urmaşa Fulgerului Bragadiru, care în cele din urmă a reuşit să readucă palmaresul şi culorile în Banat, la capătul unui lung proces. Totul pentru scurt timp deoarece, în 2012, în anul în care Poli devenea vicecampioană, clubul se şi desfiinţa după ce nu a primit licenţa, iar finanţatorul renunţa la club din cauza unor conflicte interne. Acum, la Timişoara, în prima ligă, evoluează ACS Poli Timişoara, dar care nu este recunoscută de marea masă a suporterilor. Asta deoarece ACS Recaş s-a mutat în reşedinţa de judeţ a Timişului şi a fost rebotezată în ACS Poli. În schimb, toată suflarea alb-violetă s-a ataşat de Politehnica Timişoara, o formaţie antrenată de Paul Codrea, aflată în prezent în lupta pentru promovarea în Liga a III-a, şi care are la fiecare meci disputat în deplasare minimum 500 de fani. Printre cei legitimaţi se află inclusiv Constantin “Piţi” Varga (49 de ani), 191 de meciuri şi 47 de goluri pentru vechea Poli.

PROGRESUL BUCUREŞTI

Cu 32 de prezenţe în prima divizie, o Cupă a României cucerită şi trei titluri de vicecampioană, formaţia din Parcul cu Platani, aşa cum era recunoscută pe vremea când juca pe stadionul Cotroceni, Progresul a retrogradat în 2007 din Liga I, acesta însemnând şi sfârşitul. Sufocată de problemele financiare, formaţia bucureşteană a fost exclusă din campionat doi ani mai târziu. A fost o dublă lovitură, deoarece BNR a decis şi evacuarea clubului de pe prima arenă construită în România după Revoluţie. A fost sfârşitul unui club la care au fost legitimaţi de-a lungul vremii fotbalişti precum Dan Petrescu, Petre Marin, Titus Ozon, Dudu Georgescu şi Viorel Mateianu. La iniţiativa unui fan înfocat, avocatul Bogdan Tohăneanu, clubul a renăscut în 2010, însă de atunci participă doar în eşalonul al patrulea, iar în prezent se află pe locul 9 în Serie a II-a a competiţiei organizate de AMF Bucureşti.

JIUL PETROŞANI

Înfiinţată în 1919, Jiul este unul dintre primele cluburi înfiinţate în perioada interbelică şi care a reuşit să îşi ducă existenţa timp de aproape 90 de ani. De două ori vicecampioană naţională sub denumirea de CAMP şi Jiul, gruparea petroşăneană a câştigat şi Cupa României în 1974, iar printre jucătorii de legendă care au îmbrăcat tricoul alb-negru se numără Florea Dumitrache, Gigi Mulţescu, Petre Libardy, Tudor Paraschiva, Daniel Timofte şi Mihai Pintilii, ultimul în era contemporană. Gruparea, cunoscută datorită publicului numeros de la meciurile de pe teren propriu, s-a desfiinţat în urmă cu un an, odată ce finanţatorul Alin Simota nu a mai putut investi, iar negocierile cu autorităţile pentru cedarea clubului au eşuat. Pe unul dintre cele mai cochete stadioane din ţară, cel de la Petroşani (25.000 de locuri) îşi desfăşoară acum meciurile din Liga a IV-a o altă formaţie, sub aceeaşi denumire, care încearcă să ducă mai departe tradiţia. De altfel, în urmă cu două decenii, în Valea Jiului existau nu mai puţin de 11 cluburi de fotbal, pentru ca în prezent numărul acestora să fie de doar 6.

RIPENSIA TIMIŞOARA

A fost primul club profesionist de fotbal din ţara noastră, iar asta s-a văzut imediat în rezultate. Înfiinţată în 1928, dar cu drept de a participa în competiţiile interne abia trei ani mai târziu, Ripensia a izbutit, în doar un deceniu, să câştige patru trofee de campioană a României, iar în alte două rânduri a încheiat pe poziţia secundă. Reuşea şi o performanţă pe plan extern, eliminând-o pe AC Milan din Cupa Europei Centrale. Lipsa fondurilor, Războiul, iar mai apoi schimbarea regimului politic au desfiinţat Ripensia după numai 20 de ani, în 1948, însă clubul a dăinuit în mintea fanilor din Banat. Clubul a renăscut în 2012, atunci când un grup de entuziaşti a pus bazele unei noi asociaţii sportive care să poarte în continuare numele şi culorile deja legendare. La fel ca atunci, Ripensia a impresionat, ajungând în acest sezon până în optimile de finală ale Cupei României. În prezent, roşii-galbeni evoluează în al cincilea eşalon fotbalistic.

FC ARGEŞ

Clubul care a dat lumii doi dintre cei mai buni trei fotbalişti români din istorie, FC Argeş, a fost dizolvat în 2013, tocmai când se pregătea să sărbătorească 60 de ani de istorie. Una în care a câştigat de două ori titlul (1972, 1979) şi în alte două rânduri a fost la un pas. Sfâşiată de lupte interne şi rămasă fără un finanţator serios, iar cu autorităţile impasibile, gruparea argeşeană a fost doar o umbră în ultimii ani, care au culminat cu falimentul, care probabil va fi declarat oficial într-o lună. Va rămâne doar memoria celor 44 de ediţii petrecute pe prima scenă, fentele lui Nicolae Dobrin, dar şi victoria fabuloasă cu Real Madrid din anii ’70. Pentru a salva situaţia, mai mulţi factori de decizie încearcă să recupereze palmaresul şi culorile, care ar urma să ajungă la nou-înfiinţata SCM Argeş, o formaţie aflată în prezent în al treilea eşalon fotbalistic.

CLUBURI CAMPIOANE CARE S-AU DESFIINŢAT

Olympia Bucureşti

United Ploieşti

Colentina Bucureşti

Româno-Americană Bucureşti

Prahova Ploieşti

Venus Bucureşti

Chinezul Timişoara

Colţea Braşov

Unirea Tricolor Bucureşti

ICO Oradea

FC Argeş

Unirea Urziceni


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-02-10



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz