2019-11-20 17:43

Ultimul episod. JURNAL IMEDIAT de Gelu Tudoroniu, ofiţer al Armatei: Kalalșnikovul, împreună cu noi în vâltoarea evenimentelor

 |  21:01
Ultimul episod. JURNAL IMEDIAT de Gelu Tudoroniu, ofiţer al Armatei: Kalalșnikovul, împreună cu noi în vâltoarea evenimentelor

06 Aprilie 1990. Împreună cu noi în vâltoarea evenimentelor a fost şi rămâne Kalaşnikovul. Născut în ţara sovietelor în toamna lui 1944, înlătură nepoliticos celebrul – pe atunci, P.P.S. Fabricat în câteva zeci de milioane de exemplare de ruşi, români, sârbi, polonezi, israeliţi, unguri, finlandezi, chinezi şi alţii, Kalaşnikovul luptă peste tot unde este nevoie – în Asia, în Africa, America de sud sau Europa. De ce să fi lipsit tocmai la noi?

Un om curajos, deloc timid şi cu o fire puternică ţine un discurs în faţa Teatrului: sunt acolo, întâmplător, împreună cu Achimescu, unul din revoluţionarii mehedinţeni.

Domnilor:

„Înlăturarea ceauşismului şi falimentului ideologiei sale mereu reformată pe parcurs, chiar denaturată de ceauşişti a dus şi la prăbuşirea sistemului de opresiune, sistem în care Securitatea era „numărul unu” în stat. Securitatea a fost o mică armată fără uniformă care, din păcate, nu şi-a îndeplinit misiunile ce-i reveneau de drept, transformându-şi unele elemente de structură în aparat de opresiune, teroare, prigoană. În loc să slujească poporul a slujit tagma jefuitorilor. Privilegiaţi ai sorţii, securiştii şi-au bătut joc de popor... Cea mai teribilă, cea mai mare sfidare a poporului... aberanta dezvoltare a aparatului informativ... falimentul unei ideologii... securitatea organizaţie diabolică cu ingerinţe în viaţa intimă a omului”.

Am impresia că îl cunosc pe cetăţeanul care glăsuieşte. Oricum sunt sigur că are habar de cele 4 mari vicii care intoxică lumea: Trufia, Desfrâul, Hoţia şi Beţia. În jurul lui vreo 50-60 persoane. La o primă citire, lume credulă, lume derutată, lume indiferentă, lume curioasă. Lipseşte măcar o reacţie din partea auditoriului.

Colonelul Nicolau vrea să-i zică vreo două, are el pregătite nişte fraze din care nu lipseşte ideea despre „unitatea societăţii imperativ fundamental”. Şi aşa tam-nesam îmi zice:

- Măi băiatule, animozităţile dintre Armată şi Interne au fost, şi vor fi mereu. Motive sunt slavă Domnului! Uite o să vezi că hotărârea asta care aliniază soldele noastre cu ale miliţienilor şi securiştilor o să ţină ca orice minune trei luni. După care tot băieţii în albastru o să fie mai groşi la portmoneu...

Este ora patru fix după amiaza. Un orb bocăne cu bastonul alb pe trecerea din faţa librăriei nr. 1 de pe strada Traian. Poate el cunoaşte adevărul – adevărat. Căci acesta pe care noi îl ştim, relativ, odată despuiat, este groaznic. Numai surzii pot să-l audă şi numai orbii pot să-l vadă. Noi ceilalţi – niciodată!

O nouă şedinţă pentru încadrări. Are loc un nou episod comic de democraţie. După dezbateri furtunoase (caragialeşti), ca şef al Biroului Recrutare – Încorporare este numit colonelul Simionescu Florian, actualul şef al Serviciilor. Ca motiv a fost invocată starea sa materială ce poate fi îmbunătăţită oarecum prin creşterea soldei. Discuţiile din biroul comandantului au fost nu numai delicate, dar şi imprevizibile. Căpitanul Prica a folosit chiar expresii colorate de argou, care demonstrează că sănătatea morală a unora suferă.

Regele Mihai – fostul suveran al României, urmează să vină în ţară pentru a-şi petrece sărbătorile de Paşte. Dacă o primi bilet de voie. Ce situaţie neplăcută, România se poate face de râsul lumii... Domnul Ion Raţiu va candida la preşedenţia ţării din partea P.N.Ţ; la fel şi domnul Câmpeanu şeful liberalilor, care a refuzat o alianţă cartel cu PNŢ şi PSD. 71 de partide sunt înregistrate până la această dată la Tribunalul Teritorial Bucureşti şi numărul lor este în creştere. Fabricile noastre de armament de la Cugir şi Sadu au încetat temporar producţia de arme şi muniţie pentru infanterie. Bulgarii schimbă numele Partidului Comunist în Partid Socialist. Şi nu vor să schimbe organizarea structurilor agricole.

07 Aprilie 1990

Fu o aventură/ şi tu ai ştiut Cineva a fost rănit/ odată demult Totul e la fel/ timpul a trecut Într-o zi ai venit/ într-o zi vei muri Cineva a murit/ odată demult Cineva care a-ncercat/ să afle, dar n-a reuşit. Cesare Pavese

Mă gândesc că versurile acestea care te fac să crezi că eşti invitatul pentru o scurtă perioadă de timp al vieţii pe pământ, ar fi trebuit să încheie jurnalul.

Terminăm verificarea unei aplicaţii care se va desfăşura cu câteva unităţi din vestul ţării. E miezul nopţii aşa că „stingerea”. ...

Polonezul, pe numele lui adevărat Kidzinschi Vladislav (rămas în România în 1940 la retragerea armatei poloneze) înebuneşte lumea din sala de festivităţi a IAS-ului din Corcova – tango – vals, swing şi iar tango! Una peste alta se poate spune că e lume bună: funcţionari ai Gostatului, învăţători, profesori, personalul mediu sanitar, personalul fabricii de ceramică „Partizanul” şi alţii.

Afară ninge. Tata îmi spune: du-te şi ştii tu. Eu ştiu. Mă duc înfipt la Polonezu, îi dau 10 lei şi el strigă: „Ca la Timişoara!”. Perechile se despart şi se împreună după principiul atât de democratic în 1960, al acestui slogan dansat: „ca la Timişoara”. E miezul nopţii, la Gostat, în biroul directorului Paterău încep obişnuita partidă de pocher. Sub auspiciile Corcovinului şi ale lui Minulescu:

„Şi sub braţele Troiţei/ Olteneşti de la Corcova Hai să ne iubim în cinstea/ Lui Giacomo Cassanova”.

Doctorul Coardă recită cu plăcere strofa din Pianissimo, care îi aduce din start o pereche de aşi. Eu casc cât pot felinarele, dar gazul e pe sfârşite. Visez. În toropeala plăcută, un tip mă cheamă cu smucituri peste ani;

- Şefu’ scularea, vă cheamă colonelul Axinte de la M.St.M. pe T.O. Sar direct în cizme, ajung cu picioarele pe pământ şi realizez că sunt la Severin, cu maiorul Matei la etajul 2 al Comandamentului. Este 05,30 fix, când colonelul Axinte, fost coleg la R. 114 Mc. Vânju Mare începe recitalul matinal. Băi aveţi grijă...

Pauza de gustare. Mănânc şi citesc un ziar în fugă. La Budapesta „maestrul de ceremonii” Laszlo Tökes declară în cadrul unei conferinţe de presă: „maghiarii din România trăiesc psihoza unei incertitudini totale”. Preşedintele Iliescu i-a reproşat că în Statele Unite nu a reprezentat interesele României, ci numai ale minorităţii maghiare; în Transilvania, la Târgu Mureş, în perioada 19-20 martie a.c., forţele reacţionare române au provocat unilateral pe maghiari. Şi noi care îl credeam un cetăţean onest. Un sfert din efectiv renunţă la masa de prânz (care este de obicei în jurul orei 17,00) pentru a vedea finala pe ţară a concursului „Miss Fotbal România 1990”. Aşteptăm cu nerăbdare probele specifice: spontaneitatea, punerea în valoare a formei în costum de baie şi mai ales mişcarea scenică în rochie de seară. Ce ţi-e şi cu militarii, domn’e.

08 Aprilie 1990

Se acreditează şi ni se impune cu tot mai multă insistenţă un scenariu ce poate fi socotit credibil: situaţia generală în prejma Revoluţiei: economia în stare falimentară; nivelul de viaţă în limita acceptabilului, libertăţile minime pe cale de a se eroda, opresiunea aparatului de partid compus din activişti interesaţi în menţinerea privilegiilor personale în creştere cu fiecare zi; loialitatea Armatei faţă de regim prezintă fisuri evidente ca urmare a scăderii rolului ei social, ineficienţa serviciilor de informaţii române, forţa scăzută de acţiune a Armatei slăbită de muncile interminabile la care a fost supusă, starea de spirit a populaţiei înfometate; aspecte net favorabile unei schimbări de fond a regimului. Speranţele sunt îndreptate fără nici o excepţie spre Mihail Gorbaciov, omul secolului XX, un Mesia sortit să schimbe faţa lumii. Concluzia acestei situaţii: este posibilă fără nici un dubiu o revoltă populară.

Aspecte de luat în consideraţie: posibilitatea relativ uşoară de manipulare a populaţiei, oportunismul unei părţi a societăţii (circa 30%) capabili să reacţioneze imprevizibil la schimbări, disensiuni (întreţinute abil) dintre Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Interne – favorizat în conştiinţa opiniei publice şi identificat (în special Securitatea) cu represiunea şi dictatura Ceauşistă, posibilităţile reale scăzute de luptă ale Miliţiei şi chiar Securităţii, inferioare într-o confruntare directă cu Armata, dizgraţia accentuată a lui Ceauşescu în faţa liderilor din ţările puternic dezvoltate şi relaţiile tot mai proaste cu conducerea Uniunii Sovietice şi a Ungariei, situaţia sa de „Ultim mohican” în Europa de est.

Scopul urmărit: debarcarea lui Ceauşescu, slăbirea sistemului socialist, lichidarea regimului comunist din România, reorientarea ei către democraţie, alinierea cu ţările din vest şi integrarea ulterioară într-o Europă ce se vrea o forţă cu posibilităţi reale în influenţarea evoluţiei lumii.

Concepţia acţiunilor: planul (cu variantele de rigoare) a fost avizat de cei doi mari la întâlnirea de la Malta – Gorbaciov şi Bush. Ca urmare se prevedea o intervenţie externă nemilitară, bazate pe forţe minime 4-500 luptători profesionişti, specialişti în război electronic şi diversiune, dotaţi cu mijloace deosebit de eficiente: armament uşor, staţii de radio portabile, alimente comprimate, sprijiniţi din urmă de o logistică bine pusă la punct precum şi de o coloană a 5-a implantată din timp şi pregătită special pentru evenimentele previzibile. Despre aceste lucruri D.I.A. fusese avertizată încă din octombrie de serviciul de informaţii al Armatei iugoslave. Forţele, se presupune, au aparţinut KGB-ului, CIA, MOSAD-ului, Serviciului Special Ungar, precum şi unităţi specializate din Irak, Palestina, Libia. Se sconta aşadar testarea de spirit a maselor, care odată ieşite în stradă, (postul de radio „Europa Liberă” care ne-a ţinut în priză a scos şi el în stradă zeci de mii de ascultători) cu greu ar mai fi putut fi oprite, se prevedea o dispută aprigă armată-securitate şi în final un război civil, care, ca orice război civil ar fi condus la slăbirea ţării, la ruperi din teritoriu, la impunerea unor forţe şi lideri politici (civili sau militari), uşor de manipulat. Se sconta deci pe acompaniamentul maselor şi forţelor militare naţionale la acest scenariu. Ce a urmat şi cum a fost se ştie. Adevărul adevărat nu poate fi decât unul. Din „raţiuni de stat” însă, interdicţia nedivulgării unor date simplifică nebulozitatea şi misterele Revoluţiei noastre. Luptele de stradă s-au soldat cu morţi şi răniţi a căror memorie a rămas vie în mintea şi inima poporului român. Înarmarea civililor a fost o eroare gravă care a permis teroriştilor echipaţi în civil să se ascundă şi să acţioneze printre aceştia. Căutările şi înţelegerea complexităţii şi caracterului tragic al evenimentelor din Decembrie 1989 urmează piste insuficient relevante cu semne de întrebare şi bănuieli că ceva nu a fost curat. Oricum Revoluţia a fost un act de mare curaj al poporului român şi idealurile sale de fond nu trebuie deturnate de scenarii care îi minimalizează rolul. Este drept că s-au făcut excese, că există şi victime nevrute dar asta nu înseamnă că a fost o Revoluţie degeaba. Este chiar o ruşine să nu fii mândru de Revoluţia din Decembrie 1989, căci ea a fost totuşi un moment de demnitate naţională. Se va spune multă vreme că Armata a tras în popor. Este drept că au fost comandanţi şovăielnici, comandanţi supuşi şi datori ceauşismului. La mijlocul anilor ’70, o serie de ofiţeri au fost trimişi (nu admişi) la Academia Militară deşi nu aveau practică suficientă – sau chiar deloc, la trupe. Apoi a apărut categoria ofiţerilor proveniţi din rândul muncitorilor – aspecte care sugerează mutaţia de la categoria militarului profesionist la categoria de militar al partidului. Diluarea voită a carierei militare a fost făcută metodic pe durata multor ani, dar efectul în întregime nu a fost cel scontat.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-03-31

GALERIE MEDIA





Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray