2020-08-05 02:40

Arabii vin după Victor Piţurcă. Selecţionerul ar putea fi prezentat oficial joi la Al-Ittihad

 |  19:04
Arabii vin după Victor Piţurcă. Selecţionerul ar putea fi prezentat oficial joi la Al-Ittihad

Florentin Dincă

Şeicii saudiţi de la Al-Ittihad nu se lasă şi îl vor neapărat pe banca tehnică pe Victor Piţurcă. Presa arabă scrie la unison că, pentru a urgenta lucrurile, o delegaţie a lui Al-Ittihad a ajuns ieri în România pentru a negocia “face to face” cu Piţurcă, iar dacă lucrurile vor decurge normal, şansele să se bată palma pentru un contract pe doi ani sunt foarte mari, caz în care antrenorul va fi prezentat oficial joi la Al-Ittihad.

Selecţionerul cântăreşete foarte bine oferta cifrată la aproximativ 1 milion de euro. Puţin în comparaţie cu banii pe care îi ia Reghecampf la Al-Hilal (n.r - 2,5 milioane de euro), dar mai mult decât dublu sumei pe care îi câştigă de la FRF, 35.000 de euro lunar. Piţi nu lasă să transpire nimic din aceste negocieri foarte dure pe care le duce cu gruparea saudită prin mai mulţi intermediari. Dacă înaintea meciului Grecia, antrenorul susţinea că sunt sub unu la sută şanse să plece de la naţională, procentul s-a mărit considerabil după victoria de la Pireu. Piţurcă este tentat acum să dea curs ofertei arabilor, mai ales că aceştia i-au promis că îi vor achita clauza de reziliere, în jur de 500.000 de euro. În plus, bonusurile de performanţă pe care le-ar putea primi ar putea ajunge la 1,5 milioane de euro.

Pleacă împreună cu tot staff-ul de la naţională

În cazul în care va accepta oferta arabilor, Victor Piţurcă va pleca de la echipa naţională cu tot staff-ul său. Astfel, Eugen Neagoe, Vivi Răchită, Gabi Boldici, Martin Tudor, Ovidiu Costeşin şi Marius Dima vor lua şi ei drumul Arabiei Saudite. Piţurcă s-a asigurat că toţi colaboratorii săi vor fi plătiţi regeşte. Dacă selecţionerul va primi în jur de 1 milion de euro doar din salariu, cei enumeraţi mai sus vor fi remuneraţi toţi cu 600.000 de euro. Mai mult, colonia românescă va locui în următorii doi ani într-un complex de lux.

Burleanu îl lasă

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, nu trage cu dinţii de Piţurcă să rămână pe banca tehnică a naţionalei, şi spune că s-ar bucura dacă Federaţia ar primi de la arabi jumătate de milion de euro, reprezentând clauza de reziliere a selecţionerului. “E o clauză confidenţială, la fel ca şi contractul. Iar Federaţia nu se poate decât bucura dacă va avea de încasat o asemenea sumă. În nici un caz nu încerc să îl conving să plece. Poţi să convingi pe cineva când vrei să rămână. Chiar a fost şi o discuţie pe care am avut-o în perioada aceasta cu Piţurcă, în urma căreia a reieşit că nu vrea să plece. Decizia îi aparţine”, spune şeful FRF.

Arabii vin după Victor Piţurcă. Selecţionerul ar putea fi prezentat oficial joi la Al-Ittihad
zoom
Să ne bucurăm ... dar să nu uităm că aşa am început şi campania trecută, 9 puncte din 9!

România a debutat excelent în campania de calificare pentru EURO 2016. Victorie cu Grecia (1-0), favorita grupei, chiar la ea acasă, într-un meci pregătit bine de Victor Pițurcă. Tricolorii s-au dăruit exemplar, mai ales după gestul necontrolat al lui Marica, fiind conștienți și ei că nu îi va mai ierta nimeni dacă vor rata și acest turneu final. Piți a intuit la perfecție punctele slabe ale adversarilor și a profitat la maximum de ele. Însă să nu bucurăm mai mult decât e cazul. România și-a atins scopul, dar n-a strălucit. Un joc solid, aproape fără fisură, în apărare, pentru că în atac suferim de aceeași sterilitate.  Să nu uităm că și în campania trecută tot așa am început. 9 puncte din 9, cu un 1-0 la Istanbul cu Turcia, după un joc tras la indigo cu cel de acum de la Pireu. La final am mers degeaba la baraj și am privit la televizor un alt Mondial. Greul abia acum începe. Peste o lună ne aşteaptă o dublă de foc, cu Ungaria pe Arena Naţională şi cu Finlanda în deplasare.

Luați POST CU POST, jucătorii români au arătat multe lucruri bune pe Karaiskakis din Pireu. Ciprian Tătărușanu a rămas același portar care dă siguranță echipei, în ciuda faptului că e rezervă la Fiorentina. Pițurcă a intuit perfect titularizarea sa, în detrimentul lui Silviu Lung jr., fără mare experiență la acest nivel. Alegerea lui Tamaș ca fundaș dreapta a fost o nouă bilă albă a selecționerului, fotbalistul lui Watford arătând un joc solid, ca în vremurile sale bune. Fără greșeală, Grigore și Chiricheș s-au completat foarte bine unul pe altul, cu un plus pentru primul, mult mai prezent la deposedări și la jocul aerian. Rezervă la Tottenham, Chiri s-a achitat bine de sarcini, și nu s-a mai aventurat deloc cu mingea la picior în atac. Raț a avut o primă repriză slabă, fiind depășit mai mereu de omul său, Salpingidis, însă în partea secundă a meciului a evoluat impecabil. La mijloc, Pintilii a arătat că nu a uitat fotbalul în Arabia Saudită și, alături de Hoban, au închis bine jocul în fața apărării. Pe final, obosiți și lipsiți puțin de luciditate, cei doi au pierdut mai multe baloane care au produs ceva panică în careul nostru. Maxim ar fi trebuit să fie mintea limpede a naționalei, însă evoluția sa este sub ceea ce arată la Stuttgart. Poate și pentru faptul că acolo joacă pe alt post, de al doilea vârf, cu foarte mare libertate de mișcare. Pițurcă îl pune să joace bandă, ori pe stânga, ori pe dreapta. Chipciu a fost în nota sa obișnuită, adică spre foarte bună, sigur fotbalistul numărul  unu  al României în acest meci. Pe lângă faptul că a scos penalty-ul din care s-a marcat golul victoriei, mijlocașul ofensiv al Stelei a făcut un efort incredibil, hărțuindu-i în permanență pe fundașii eleni. Bogdan Stancu nu a avut realizări, dar nici nu ne așteptat de la el la așa ceva. A compensat în schimb cu un pressing bun și cu dăruire, mai ales pe faza defensivă, acolo unde s-a achitat bine de sarcini. Omul cu golul, Marica, cel din cauza căruia am tremurat până în ultima secundă, s-a zbătut enorm în cele 53 de minute jucate, dar reușitele sale, a se citi ocazii de gol, au fost zero.

Grecii, de nerecunoscut

Naționala elenă a arătat lamentabil la primul meci sub comanda lui Claudio Ranieri. Fără jocuri în picioare, fără idei, fără suporteri care să-i împingă de la spate, fără Karagounis, Katsouranis și Gekas retrași, și Maniatis accidentat, grecii nu mai au deloc busolă. Au etalat exact același joc pe care România l-a avut în returul barajului din toamna trecută de pe Arena Națională. Au presat, au aruncat în zadar zeci de centrari în careu, însă trioul Salpingidis – Mitroglou – Samaras, ultimul schimbat la pauză, a fost de nerecunoscut. Chiar și așa, cu puțină șansă, speculativi cum îi știm, grecii au fost la câțiva centimetri de remiză pe final, la bara lui Torosidis.

Rezultate din Grupa F

Insulele Feroe – Finlanda 1-3

Ungaria – Irlanda de Nord 1-2

Clasament

1.         Finlanda           3p        3-1

2.         Irlanda de N.    3p        2-1

3.         România           3p        1-0

4.         Ungaria            0p        1-2

5.         Grecia  0p        0-1

6.         Ins. Feroe         0p        1-3

Etapele viitoare

11 octombrie

România – Ungaria

Finlanda – Grecia

Irlanda de N. – Ins- Feroe

14 octombrie

Ins. Feroe – Ungaria

Finlanda – România

Grecia – Irlanda de N.

 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-09-08

In legatura cu acest articol...

Victor Piţurcă spune că sunt şanse sub 1% să plece de la cârma naţionalei după meciul cu Grecia

Burleanu a declarat, după victoria cu Grecia, că Piţurcă nu are motiv să plece

14 ZILE PÂNĂ LA MECIUL CU GRECIA. Victor Piţurcă are mari probleme cu alcătuirea lotului la debutul preliminariilor EURO 2016

Victor Pițurcă: “Aș vrea ca în locul meu la națională să vină Loți Boloni”




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE