2019-11-17 17:50

Baftă, băieţi! Naţionala de TINERET debutează AZI împotriva Croaţiei la Campionatul European

 |  10:21
Baftă, băieţi! Naţionala de TINERET debutează AZI împotriva Croaţiei la Campionatul European

Naţională de tineret a României începe astă-seară aventura la Campionatul European, competiţie la care participă pentru prima oară după o pauză de 21 de ani. Meciul cu Croaţia va avea loc la Serravale (San Marino), de la ora 19.30, şi va fi transmis în direct la TVR 1 şi TVR HD.

În al doilea meci al grupei se vor întâlni Anglia şi Franţa, de la ora 22.00, la Cesena.

Meciul va fi arbitrat de scoţianul Bobby Madden, ajutat de asistenţii Frankie Connor şi David Roome, iar arbitri VAR vor fi englezii Stuart Atwell şi Paul Tierney.

Al patrulea oficial va fi Georgi Kabakov (Bulgaria).

România a mai participat o dată la CE U-21", în 1998, când a organizat turneul final şi a ocupat locul 8, ultimul.

"Va fi o partidă dificilă, ambele echipe au o organizare defensivă foarte bună, dar şi cu jucători în atac care pot face diferenţa, în orice moment, jucători care pot dezechilibra o apărare, în orice clipă. Sper să-i facem fericiţi pe cei care vor asista la acest joc. Mă tem ca băieţii să nu realizeze în acest moment importanţa acestei competiţii, să nu fie copleşiţi de emoţia unei asemenea competiţii. Din punct de vedere mental, aceasta este singura problemă, fizic, tehnic şi tactic stau destul de bine. Dacă vor trece de acest prag, împotriva oricărui adversar vom evolua, le va fi foarte greu să ne bată. Sperăm să fie o atmosferă frumoasă, să ne simţim ca acasă. În acelaşi timp, poate fi un dezavantaj, pentru că în momentul în care poate interveni o situaţie foarte delicată pentru echipa noastră, ne putem pierde concentrarea şi echilibrul în timpul partidei şi atunci ne putem arunca cu toţii în atac, fără să avem un echlibru în apărare. Vom avea un sistem fix de joc şi pentru asta e Ianis, pentru că în momentul de faţă poziţia asta pe care el joacă, acea a mijlocaşului ofensiv, o face foarte bine, are multe pase de gol, e zona în care el se simte foarte bine, loveşte mingea cu ambele picioare, şutează, are ultima pasă, dribling şi atunci eu cred că aceea este zona în care se simte foarte bine", a declarat selecţionarul Mirel Rădoi. 

"Suntem unde ne-am dorit, pentru asta am luptat în calificări, să ajungem printre cele mai bune echipe din Europa şi în momentul de faţă nu avem nimic de pierdut. Este cea mai grea grupă după părerea mea, dar sunt încrezător, putem fi surpriza Campionatului European, avem o generaţie talentată şi până la ora jocului vom fi pregătiţi sută la sută mental, fizic şi tactic. Nu cred că se pune problema să ne gândim la bani, suntem tineri, avem toată cariera în faţă şi cel mai important lucru pentru noi este să facem performanţă şi să ne gândim cum să facem o ţară întreagă mândră. M-am născut cu presiunea şi indiferent unde voi merge şi ce voi face mereu va exista această presiune pe mine. Dar iubesc acest sport, asta mi-am dorit să fac şi nu o văd ca o presiune. Iubesc fotbalul şi asta contează cel mai mult şi pasiunea pe care o port acestui sport îmi dă lejeritatea de a intra pe teren şi de a mă bucura de fotbal. Aşa cum suporterii au fost alături de noi şi la echipa mare, aşa vor veni şi la tineret şi cred că sigur va fi un avantaj pentru noi să ne simţim ca acasă, să jucăm cu publicul din spate şi să ne ajute să scoatem rezultate pozitive", a spus şi Ianis Hagi.

La CE U21 din acest an, România s-a calificat după ce a ocupat primul loc în grupa a VIII-a de calificare, cu 24 de puncte, două mai multe decât Portugalia.

Cei 23 de jucători convocaţi de Mirel Rădoi la Euro-2019 sunt următorii:

Portari: Ionuţ Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB)

Fundaşi: Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alexandru Paşcanu (Leicester City), Virgil Ghiţă (FC Viitorul), Florin Ştefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul)

Mijlocaşi: Tudor Băluţă (FC Viitorul), Dragoş Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaş), Ricardo Grigore (Dinamo), Vlad Dragomir (Perugia)

Atacanţi: George Puşcaş (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg fB), Andrei Ivan (Rapid Viena)

Lista adiţională îi cuprinde pe următorii: Mihai Butean (Astra), Deian Sorescu (Dinamo), Denis Ciobotariu (Dinamo), Ricardo Grigore (Dinamo), Andrei Radu (Concordia Chiajna), Răzvan Oaidă (FC Botoşani), Lorand Fulop (FC Botoşani), Valentin Costache (CFR Cluj), Valentin Gheorghe (Astra).

Program Grupa C:

18 iunie 2019: România – Croaţia (San Marino, 19:30), Anglia – Franţa (Cesena, 22:00)

21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franţa – Croaţia (San Marino, 22:00)

24 iunie 2019: Franţa – România (Cesena, 22:00), Croaţia – Anglia (San Marino, 22:00).


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-18



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE