2020-01-17 18:18

Caroline Wozniacki și-a anunțat RETRAGEREA din tenis la 29 de ani

 |  18:55
Caroline Wozniacki și-a anunțat RETRAGEREA din tenis la 29 de ani

Caroline Wozniacki și-a anunțat vineri, printr-o postare pe contul personal de Instagram, retragerea din tenis. Sportiva din Danemarca a anunțat că se va retrage din tenisul profesionist după Australian Open, potrivit Mediafax.

”Am jucat tenis la nivel profesionist încă de la vârsta de 15 ani. La acea vreme am experimentat un prim capitol minunat al vieții mele. Cu 30 de titluri WTA, numărul 1 mondial timp de 71 de săptămâni, o finală câștigată la Turneul Campioanelor, trei Olimpiade, inclusiv purtarea drapelului pentru Danemarca și câștigarea Australian Open, în 2018, am cucerit tot ce am visat vreodată pe terenul de tenis. Întotdeauna mi-am spus că, atunci când va veni vremea, sunt lucruri în afară de tenis, pe care vreau să le fac. Recent, am descoperit că vreau să realizez mai multe lucruri în afara terenului. Să mă căsătoresc cu David a fost unul dintre scopurile mele. Să întemeiez o familie cu el în timp ce continui să călătoresc prin lume aducând la cunoștință oamenilor despre poliartrita reumatoidă. Așadar, azi anunț faptul că mă retrag din tenisul profesionist după Australian Open, în luna ianuarie. Acest lucru nu are nimic de a face cu sănătatea mea și nu înseamnă un rămas bun. Îmi doresc să vă împărtășesc călătoria mea. În final, vreau să le mulțumesc din toată inima fanilor mei, prietenilor, sponsorilor, echipei mele, soțului meu și familiei. Fără voi nu aș fi putut să realizez nimic din toate acestea”, a fost mesajul postat de Caroline Wozniacki, pe Instagram.

Caroline Wozniacki a câștigat, în 2018, Australian Open, după ce a învins-o, în finală, pe Simona Halep, cu scorul de 6-7, 6-3, 4-6.

Sportiva în vârstă de 29 de ani ocupă în prezent poziția 37 în clasamentul mondial WTA. Ultima oară, Wozniacki a luat parte la Open-ul Chinei, în luna octombrie, unde a fost eliminată, în semifinală, de Naomi Osaka, scor 6-4, 6-2.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-12-06



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE