2019-08-19 23:38

Concurenţă pentru Man şi Coman. FCSB a oficializat un nou TRANSFER

 |  20:11
Concurenţă pentru Man şi Coman. FCSB a oficializat un nou TRANSFER

FCSB a bifat un nou transfer, după aducerea lui Ionuţ Vînă de la Viitorul. Thierry Moutinho, fost jucător la CFR Cluj în sezonul trecut, a semnat cu echipa roş-albastră. Jucătorul de 28 de ani, care poate evolua pe ambele benzi, unde acum sunt titulari Man şi Florinel Coman, a ajuns duminică noapte în București, luni a semnat, iar marţi dimineaţă se va prezenta la antrenamente sub comanda lui Bogdan Andone.

”Am fost foarte fericit să aud de interesul clubului pentru mine. După doi ani la Cluj în care nu am evoluat foarte mult, credeam că voi face un pas în spate în carieră, dar oferta de la FCSB mi-a arătat că voi avea parte de progres.

Sunt foarte fericit că am semnat cu cel mai mare club din România și abia aștept să mă antrenez alături de noii colegi și să ajut echipa. Sunt un jucator profesionist și voi face tot ce ține de mine pentru a contribui la îndeplinirea obiectivelor principale, calificarea în grupele UEFA Europa League și câștigarea titlului.

Am realizat în ultimii doi ani cât de mare este acest club. Acest lucru se vedea cel mai clar atunci când fosta mea echipă avea meci cu FCSB pe teren propriu. Era singurul meci la care se umplea stadionul, iar asta spune totul.

În plus, când le-am spus prietenilor mei unde voi veni, am primit foarte multe felicitări, fiindcă lumea știe în toată Europa cât de mare este acest club. Voi face tot posibilul pentru a profita de această șansă extraordinară”, a spus Moutinho, pentru site-ul oficial FCSB.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-15



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE