2020-03-30 08:07

Confesiunile Norei Mork după a noua operaţie din carieră

 |  14:58
Confesiunile Norei Mork după a noua operaţie din carieră

Interul dreapta de la CSM București se pregătește intens să revină, după cea de-a noua operație suferită în carieră. Cea mai bună marcatoare a Jocurilor Olimpice din 2016, campioană mondială și triplă campioană europeană, câștigătoare de patru ori a Ligii Campionilor, Nora Mork (28 de ani) abia așteaptă să evolueze din nou în tricoul ”tigroaicelor”. Handbalista din Norvegia dezvăluie cât de dificilă a fost perioada de după operația suferită la ligamentele genunchiului stâng, după doar un meci jucat în România, cel din Supercupă, câștigat de CSM București în fața rivalilor de la Vâlcea.

”Din punct de vedere mental a fost foarte greu, nu vreau să mint, m-am chinuit foarte mult, deși motivația a existat în permanență. Este foarte greu să fii accidentat, să te faci bine, să te reaccidentezi și tot așa...Este dificil pentru că singurul lucru pe care mi-l doresc este să joc handbal și simt cum inima mi se frânge din nou și din nou...Eu am fost optimistă și am început să cred că este posibil să evoluez din nou, așa că acum sunt nerăbdătoare să revin pe teren, în echipament de joc. Operația nu este mare lucru: adormi, te trezești din anestezie și aia e! Cu siguranță, prima perioadă imediat după operație este cea mai grea, atunci când nu te poți baza pe muschii tăi, nu poți merge. Acum sunt fericită că pot alerga din nou, pas cu pas pot reveni la antrenamente...dar sigur, și această perioadă este grea pentru că vrei în fiecare zi să faci mai mult și mai mult. Sunt fericită că pot merge din nou, că pot alerga, acesta este un lucru foarte bun” - Nora Mork handbalistă CSM București.

Confesiunile Norei Mork după a noua operaţie din carieră
zoom

”Vreau să fiu cea mai bună, nu o jucătoare mediocră”

Interul dreapta trage tare să reintre în joc alături de colege, cărora le mulțumește pentru sprijinul acordat în toată această perioadă.”Nimic pe lumea asta nu-mi place mai mult decât să joc handbal și îmi doresc mereu să fiu cea mai bună, nu mediocră. Oamenii mereu vor avea păreri, este normal, dar pe mine nu mă interesează acest lucru. Sunt o jucătoare care poate ajuta mult echipa, mai ales în atac... de când m-am accidentat, avem unele probleme în ofensivă și mă simt vinovată că nu sunt pe teren. Abia așteptam să vin aici, să joc cât de mult se poate, să ies în evidență, să ajut echipa, este greu doar să mă uit la meci. Aș prefera să fiu pe teren și să pierd un meci, decât să stau pe canapea. Mi-ar plăcea să ajut mai mult, dar singurul lucru pe care-l pot face în situația dată este să mă antrenez cât pot de mult pentru a reveni cât mai rapid. Fetele mă întreabă mereu ce fac, cum mă simt, au grijă de mine, iar acest lucru mă ajută mult mental. M-am temut să nu mă simt ca un outsider, dar simt că le pasă. Nu cred că o fac din nerăbdarea de a mă întoarce pe teren, simt că au cele mai bune intenții, iar asta contează enorm pentru mine” - Nora Mork.

Confesiunile Norei Mork după a noua operaţie din carieră
zoom

Cu gândul la Final Four-ul Champions League

Jucătoarea din Norvegia țintește sus în ultima parte a sezonului și speră să-și ajute echipa în careul de ași de la Budapesta. Nora Mork are în palmares patru trofee ale celei mai tari competiții intercluburi de pe continent. ”Suntem într-un moment greu, dacă mă întreba cineva la începutul sezonului dacă vom avea echipă completă, aș fi spus da, categoric. Acum trebuie să ne luptăm mult pentru a ajunge acolo, sunt multe echipe foarte puternice, este mereu greu să joci în Champions League... Nu e ca și cum eu, Carmen Martin sau Laura Moisă vom reveni mâine în joc. Este posibil să ajungem unde ne dorim, dar va trebui să ne luptăm foarte mult, avem calitatea și forța necesară” – Nora Mork.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-02-04



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE