2019-10-19 17:42

Contra îl pune la colț pe Florin Tănase

 |  14:37
Contra îl pune la colț pe Florin Tănase

Selecţionerul Cosmin Contra i-a răspuns atacantului lui FCSB, Florin Tănase, cel care afirmase că merita să fie convocat la echipa naţională, precizând că nu ia decizii nici după culoarea tricourilor fotbaliştilor, nici după declaraţiile acestora și nici la presiunile unor patroni de cluburi.

"Nu am ce să comentez la părerea unui jucător care nu ştiu în ce context a făcut această declaraţie. Păi dacă eram dinamovist erau 3-4 jucători care sunt la Dinamo sau cât mai mulţi pe care puteam să îi iau la Dinamo, erau în lotul naţionalei. Nu iau decizii pe culoarea de pe tricou pe care o au jucătorii. Nu iau decizii în funcţie de declaraţii, indiferent cum a făcut această declaraţie. Florin a fost pe lista aia în care am analizat anumite calităţi, cum zis şi eu, am analizat anumite calităţi pe care le are adversarul şi am ajuns la concluzia că Florin în aceste două meciuri să nu facă parte. Este unul dintre jucătorii care, probabil dacă se întâmplă ceva în aceste zile, poate să vină la echipa naţională. Deci nu e un jucător care nu a fost în vizorul echipei naţionale sau care nu e în vizorul nostru. Cine mă cunoaşte ştie foarte bine că indiferent de presiuni sau de lucruri care se spun, deciziile le iau în funcţie de ce cred. Nu au existat presiuni şi, chiar dacă au existat, nu îmi iau deciziile în funcţie de aceste presiuni. E normal ca fiind antrenor la echipa naţională nu pot să mulţumesc pe toată lumea" a declarat Contra la Telekom Sport.

De aici a plecat scandalul

Întrebat după meciul cu Astra dacă ar fi meritat să fie convocat, Florin Tănase a declarat: "După părerea mea, da. Uitându-mă pe cifre, pe pase, pe dueluri, consider că da. Sunt cifre foarte bune. Eu am văzut că sunt primul, nu ştiu ce cifre au ceilalţi."


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-03-19



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE