2019-07-22 17:00

Dakarul României este gata de START. Concurenții parcurg 500 de kilometri într-o singură zi

 |  20:19
Dakarul României este gata de START. Concurenții parcurg 500 de kilometri într-o singură zi

Cea mai așteptată cursă de Rally Raid din România, Romanian BAJA, va avea la start peste 70 de echipaje, majoritatea internaționale, făcând din acest eveniment cel mai mare din Sud Estul Europei. Printre cei care vor fi prezenți la startul festiv din Vadu Pașii (n.n. Gura Câlnăului, județul Buzău) se numără foșsti concurenți în Raliul Dakar, Africa Eco Race sau PanAfrica Rally.

La ediția din acest an a competiției organizate sub egida buyauFederației Române de Automobilism Sportiv vor veni sportivi și din Italia, Bulgaria, Israel, Emiratele Arabe Unite, Serbia și Cehia. Concursul va acoperi nu mai puțin de 500 de kilometri, urmând să se desfășoare pe raza județelor Buzău și Brăila.

"Este o prezență record și ne bucurăm să vedem un interes atât de mare din partea concurenților, mai ales că unii dintre ei au o experiență uriașă. Desfășurarea de forțe pentru ca acest raliu să fie perfect este una imensă și se va vedea pe traseul special amenajat", a spus Maurizio Bordon, organizatorul acestei etape, care face parte din Campionatul Național de Rally Raid.

Romanian BAJA este o competiție unică prin faptul că se parcurg în regim de raliu 500 de kilometri în maximum 24 de ore, exact ca la o etapă Dakar. Prin tipologia, imaginea și dificultatea ei este o cursă foarte rapidă și dificilă pentru că conține diferite tipuri de traseu cu drumuri pe câmpii, dealuri, păduri, munți și sol acoperit cu nisip.

Parcul service pentru Romanian BAJA va fi amenajat în Piața Daciei din Buzău. Vineri după-amiază, la ora 16:30, se va desfășura prologul în localitatea Vadu Pașii, iar sâmbătă dimineață, la ora 7, se va da startul competiției în Piața Daciei din Buzău, urmând ca linia de finiș să fie amenajată la Berca.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-26



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE