2019-07-17 16:24

Dan Petrescu revine la CFR Cluj! Antrenorul a bătut palma şi a semnat contractul

 |  10:45
Dan Petrescu revine la CFR Cluj! Antrenorul a bătut palma şi a semnat contractul

Dan Petrescu (51 de ani) revine la CFR Cluj, la mai puțin de un an de despărțirea de gruparea din Gruia, alături de care a luat titlul în Liga 1 în sezonul trecut. El îi va lua locul pe bancă lui Alin Minteuan.

Tehnicianul s-a despărțit de chinezii de la Guizhou Zhicheng și se află la Cluj, unde a bătut palma cu oficialii lui CFR. Contractul cu gruparea chineză a fost reziliat de comun acord, cu salariile achitate la zi.

Conform surselor Digi Sport, Dan Petrescu s-a înțeles cu CFR Cluj pentru un contract pe doi ani, cu opțiune de prelungire pe încă unul.

În această după amiază, la ora 16:00, Dan Petrescu va conduce primul antrenament de la revenirea la campioana României. Duminică, va sta pe bancă la amicalul cu Gaz Metan Mediaș (ora 13:00).

Cine este Dan PetrescuDan Petrescu a mai antrenat-o pe CFR Cluj între iunie 2017 şi iunie 2018 şi a cucerit titlul cu gruparea din Gruia. A mai fost campion în Liga 1 şi cu Unirea Urziceni, în 2009. A mai cucerit Supercupa României, cu ASA Târgu Mureş, în 2015, Cupa Chinei, cu Jiangsu Suning, în 2015, şi a promovat în prima ligă rusă alături de Kuban Krasnodar, în 2010.

Desemnat de trei ori cel mai valoros antrenor român al anului, Petrescu le-a mai pregătit pe Sportul Studenţesc, Rapid, Wisla Cracovia, Dinamo Moscova, Al Arabi, Al Nasr şi Guizhou Zhicheng.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-03-22



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE