2019-11-20 17:47

Decizie RADICALĂ luată de Edi IORDĂNESCU înainte de meciul cu DINAMO

 |  15:15
Decizie RADICALĂ luată de Edi IORDĂNESCU înainte de meciul cu DINAMO

Cu doar trei zile înainte de meciul cu Dinamo, antrenorul lui Gaz Metan Mediaş, Edward Iordănescu a luat decizia de a nu mai ieşi în spaţiul public pentru o perioadă nedeterminată. Totul din cauza noii suspendări de două etape primită din partea Comisiei de Disciplină a FRF după ce a fost trimis încă o dată în tribună, de data aceasta în meciul pierdut în deplasare cu CFR Cluj.

"Ca urmare a suspendării mele pentru două etape, suspendare pe care o consider absolut nedreaptă, nejustificată, o insultă la adresă mea, a profesiei mele şi a dreptului meu la muncă, am decis că pentru o perioadă nedeterminată să nu mai ies în spaţiul public decât în situaţiile în care regulamentul mă obligă! Îmi cer scuze faţă de presă, de jurnalişti, de suporterii Gazului, care nu au absolut nicio vina pentru această situaţie neplăcută în care sunt pus şi menţionez că decizia mea nu are legătură directă cu ei. Relaţia mea şi poziţia mea faţă de presă rămâne neschimbată, bazată pe respect total, mai ales că de-a lungul timpului am arătat mereu deschidere, transparenţă şi disponibilitate la dialog şi aşa voi arată şi în viitor. În acest moment această este decizia mea şi îmi doresc să fie înţeleasă şi respectată. Probabil că la următorul joc cu Dinamo voi stă acasă, în faţă televizorului, şi nu voi putea ajută echipă aşa cum ar trebui s-o fac în condiţii normale, pentru că este greu din parcarea stadionului! Dacă poziţia mea şi cuvântul meu după jocul cu CFR nu au contat şi am fost suspendat, ce rost mai are să ies în spaţiul public?", a scris Iordănescu, pe Facebook.

Antrenorul Edward Iordănescu (Gaz Metan Mediaş) a fost suspendat două meciuri şi a primit o penalitate sportivă de 4.500 de lei, după ce a fost trimis în tribune la meciul cu CFR Cluj, din 29 septembrie, din etapa a XI-a a Ligii I. Centralul Istvan Kovacs a relatat în raportul de arbitraj incidentul în urma căruia l-a eliminat pe antrenorul formaţiei Gaz Metan Mediaş, Edward Iordănescu, în meciul cu CFR Cluj: "În pauza jocului, pe tunelul care duce la vestiare, antrenorul echipei oaspete, Eduard Iordănescu, s-a oprit să-mi reproşeze cartonaşul galben pe care i l-am acordat lui în prima repriză, în minutul 30, pentru proteste la decizia arbitrului, întrebându-mă de ce îmi bat joc de munca sa şi spunându-mi să-l las să lucreze. Prima dată i-am atras atenţia că poate să se oprească din a protesta, pentru că i-am înţeles mesajul. Dar domnul Iordănescu a continuat, mi-a bătut obrazul, spunându-mi că este o nesimţire ce fac eu în meciul de astăzi. I-am comunicat că în repriza a doua nu mai are voie să stea pe banca de rezerve pentru proteste repetate la adresa arbitrului, fiind deja avertizat în prima repriză".

După ce a fost eliminat la partida de la Cluj-Napoca, pierdută de Gaz Metan Mediaş cu 0-3, Iordănescu s-a declarat revoltat de atitudinea arbitrului, spunând că acesta a arătat aroganţă şi o “formă maximă de lipsă de respect”.

“Ce s-a întâmplat azi este sfidător, josnic şi forma maximă de aroganţă. A fost un moment static, mingea oprită. Dacă se dovedeşte că mint, mă retrag din fotbal. ‘Haideţi să jucăm’ am zis, nu am înjurat. A venit direct la mine. Galben. ‘La următorul pleci’. E vorba de puţin respect. Şi noi suferim, ne consumăm şi cerem respect. Cred că astăzi a fost o formă maximă de lipsă de respect. Antrenorii din România suntem cei mai agresivi şi cei mai periculoşi din lumea asta? Antrenorii din România sunt mai mult în tribună. La pauză am întrebat pe culoar politicos: ‘Ce am greşit?’. Din respect, să înţeleg ce am greşit. ‘Pleci!’, din nou. ‘Plec, dar ce am făcut?’ ‘Nu mai intri pe teren în repriza a doua’. Ce am greşit? Am întrebat pentru ce am primit cartonaş galben. Ce s-a întâmplat astăzi a fost vânătoare. Ce s-a întâmplat este josnic. Sunt curios dacă şi domnia sa vine şi dă explicaţii. Dacă fotbalul românesc este cu antrenorii cei mai nenorociţi să aducem mai mulţi din străinătate”, a spus antrenorul.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-10-16



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE