2020-01-26 09:56

Dragomir şi alţi opt afacerişti vor să investească la Dinamo

 |  14:05
Dragomir şi alţi opt afacerişti vor să investească la Dinamo

Fostul preşedinte al LPF Dumitru Dragomir a declarat că el şi un grup de opt oameni de afaceri vor să investească la Dinamo. Printre afacerişti se numără foştii acţionari din "Groapă", Borcea, Neţoiu, Badea şi Cohn.

"S-ar putea totuşi să se facă proiectul ăsta, cu Dinamo. Este un proiect cu Dinamo cu opt oameni foarte potenţi financiar. Condiţia a fost ca eu să conduc Dinamo şi ei au încredere în mine. Dar eu nu sunt dispus, că am o vârstă înaintată, am zis că pun şi eu bani, dar nu conduc. Cataramă, Nicolae Badea, Vova Cohn, Neţoiu, Borcea, Negoiţă (n.r. - actualul acţionar majoritar), Dragomir, mai e unul, dar a zis să nu-i spun numele, a zis că deocamdată, până nu se face, să nu-i dăm numele. Nu e Ţiriac, el nu e băgat în proiectul ăsta. Şi încă unul, unul dintre cei mai pricopsiţi oameni ai Bucureştiului, nici lui nu-i dau numele, că nu am vorbit eu cu el, vorbise Neţoiu. Asta a fost iniţiativa lui Cataramă. Eu nu am vorbit cu Vova şi cu cei trei cu care vorbiseră alţii. Ăştia sunt foarte sus-puşi şi cu poziţie financiară mai grozavă decât mine. M-am întâlniti cu Cataramă, cu Badea, cu Neţoiu, cu Borcea, am vorbit cu Negoiţă la telefon. Eu eram certat cu Negoiţă. Ei au vrut să conduc eu Dinamo şi puneam toţi bani, inclusiv eu, nu numai să mă duc pe banii lor. Nu ştiu dacă se face vreodată proiectul ăsta. Borcea nu venea, îl băga pe fiul lui. Proiectul nu e căzut, se discută şi acum. Numai că nu există un om de coagulare. Toţi vor ca eu să încep, dar numai sunt tânăr", a declarat Dragomir, la Digi Sport.

La finalul lunii octombrie, patronul FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a anunţat că nu mai doreşte să învestească la echipă şi că vinde 51 la sută din acţiunile clubului cu un euro.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-12-15



Parerea ta...

CURIOSUL
15 Dec 2019

MAI INTAI SA-SI FACA CAT MAI REPEDE EXAMENAREA MEDICALA PSIHIATRICA......
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE