2019-11-18 01:45

EXCLUSIV. Elizabeta Samara: „Pe tot parcursul Campionatului European am luat pastile şi am făcut frecţii cu spirt ca să-mi revin”

 |  21:01
EXCLUSIV. Elizabeta Samara: „Pe tot parcursul Campionatului European am luat pastile şi am făcut frecţii cu spirt ca să-mi revin”

Florentin Dincă

Veste uimitoare aflată de PUTEREA. Performanța constănțencei Elizabeta Samara, 26 de ani, care și-a confirmat statutul de stea a tenisului de masă mondial, devenind campioană a Europei, a fost obținută în condiții vitrege. Nu doar în meciul dramatic din finala disputată duminică, împotriva asiaticei naturalizate în Olanda, Jie Li, care o înfrânsese în dispute anterioare, ci pe tot parcursul competiției - Eliza jucând finala atât pe echipe, cât și la dublu-, românca nu a fost în deplinătatea capacităților fizice, fiind răcită cobză: „Pe tot parcursul Campionatului European am luat pastile contra răcelii şi am făcut frecţii cu spirt ca să-mi revin”, a mărturisit campioana de la simplu și vicecampioană la dublu și pe echipe, într-un interviu în exclusivitate pentru PUTEREA. Cum se ajunge la o astfel de performanţă incredibilă? „Muncă, muncă şi iar muncă. Muncă dusă la sacrificiu”, este „rețeta” campioanei. Noi credem că trebuie să fie „de vină” și „un dram” de talent; talent cu care sunt înzestrate și jucătoarele asiatice naturalizate în țări europene occidentale - singurele adversare ce în prezent se mai ridică la nivelul Elizei Samara.

La doar o zi de la câştigarea, în premieră pentru ea, a medaliei de aur în proba de simplu la Campionatele Europene de la Ekaterinburg, PUTEREA a stat de vorbă cu Elizabeta Samara. Ieri (n.r - luni), în jurul orei 16.30, aproape că am trezit-o din somn. Sportiva originară din Constanţa încă se afla în Rusia, însă a avut amabilitatea de a ne acorda telefonic un interviu în care a analizat marea performanţă pe care a obţinut-o. Însă nu oricum, ci cu mari sacrificii. Fiind răcită cobză de-a lungul întregii competiţii, ea s-a „doftoricit” cu medicamente şi leacuri băbeşti, însă a tras de ea şi ne-a făcut mândri urcând pe prima treaptă a podiumului. Este primul aur continental pentru România după o pauză de 12 ani de la precedentul succes obţinut de Otilia Bădescu.

La o zi de la marea performanţă, mai eşti încă euforică?

Elizabeta Samara: Nu realizez rezultatul obţinut. Nu am avut timp să mă bucur. Am avut timp doar două ore, pentru că am şi plecat la aeroport. Voi mai sta o zi în Rusia, pentru ca apoi să merg la Metz pentru meciul din Liga Campionilor.

Analizează acum pe scurt, la rece, finala pe care ai câştigat-o în faţa „olandezei” Jie Li.

M-am simţit bine, sigură pe mine. Ştiam că ori o bat, ori mă bate. Am stat bine mental, nu m-am grăbit, am returnat tot ce era de returnat. Ea era marea favorită, deci pe ea a fost presiunea şi asta s-a văzut până la urmă.

I-ai făcut un cadou nemaipomenit antrenorului tău, Viorel Filimon.

Dar ce cadou i-am făcut. Aş vrea şi eu mereu de ziua mea un asemenea cadou.

Te aşteptai la un astfel de rezultat la acest Campionat European?

Să fiu sinceră, nu, mai ales că nu am început nici prea bine competiţia.

Cum se ajunge la o astfel de performanţă incredibilă?

Muncă, muncă şi iar muncă. Muncă dusă la sacrificiu.

Te aud că tuşeşti des, eşti răcită?

Pe tot parcursul Campionatului European am luat pastile şi am făcut frecţii cu spirt ca să-mi revin.

Tu eşti plecată 11 luni pe an din 12, eşti departe de părinţi, rude, prieteni...

Vreau acasă. Vreau cât mai repede acasă. Când eşti pe podium, uiţi de tot, de orice sacrificiu pe care îl faci. E un sentiment aparte, unic.

Tu te-ai obişnuit să joci împotriva atâtor sportive asiatice naturalizate şi foarte valoroase?

Nu am ce face. Trebuie să joc contra lor. Astea au fost legile în sport, nu avem cum să ne împotrivim. A trecut ceva timp de când există acest lucru, m-am obişnuit. Şi la acest Campionat European au fost înscrise pe tablou 11 sau 12 sportive asiatice.

A fost un an perfect pentru tine? Ai câştigat Liga Campionilor cu Fenerbahce şi acum titlul european la simplu.

Până acum, pot spune că a fost un an perfect, dar nu l-am încheiat. Am meciuri în Liga Campionilor cu echipa mea de club, iar în decembrie, Turneul Final. Un fel de Turneul Campioanelor în tenisul de câmp. În 2012 am ajuns în sferturi, apoi, în următorul an am jucat operată. Dacă acum nu voi mai avea probleme medicale, pentru că moral stau foarte bine, visez să ajung sus, sus de tot, poate chiar în semifinale.

Traseul până la aur

Până să ajungă în ultimul act, Eliza Samara le-a eliminat pe rând pe bielorusa Alexandra Privalova, scor 4-1, pe slovaca Eva Odorova, scor 4-0, pe Tatiana Bilenko, din Ucraina, scor 4-0, pe Georgina Pota (Ungaria), scor 4-1, şi pe rusoaica Polina Maihailova, scor 4-1. Pe lângă titlul din proba de simplu, românca a mai câştigat la Ekaterinburg alte două medalii de argint: cu echipa şi la dublu împreună cu sportiva maghiară Georgina Pota.

EXCLUSIV. Elizabeta Samara: 'Pe tot parcursul Campionatului European am luat pastile şi am făcut frecţii cu spirt ca să-mi revin”
zoom

ELIZA SAMARA – CV

Data naşterii: 15 aprilie 1989

Locul naşterii:Constanţa

Înălţime: 1,71 m

Greutate: 59 kg

Club: Fenerbahce Istanbul

Naţională: campioană europeană (2005 – cu echipa, 2009, 2012 – dublu, 2011, 2012 – dublu mixt), bronz european (2009 – dublu mix, 2010 - dublu), vicecampioană europeană (2011 – cu echipa, 2011 - dublu), vicecampioană mondială (2012 - simplu), două prezenţe la Jocurile Olimpice (2008, 2012)

Club: Cupa Europei (ETTU Cup) cu Fenerbahce (2012, 2013), Liga Campionilor cu Fenerbahce (2014-finalistă, 2015-câştigătoare)


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-10-14

Mai multe imagini:
EXCLUSIV. Elizabeta Samara: 'Pe tot parcursul Campionatului European am luat pastile şi am făcut frecţii cu spirt ca să-mi revin”
zoom




Parerea ta...

ZORRO
06 Oct 2015

Bravo ELIZA SAMARA!.....sa NE traiesti 1000 ani,ca meriti!!!...ne-ai facut fericiti ,intr-un sport dominat de asiatici!....meriti toata stima si recunostinta noastra!....un pensionar ce iubeste sportul !...
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE