Majoritatea şi-a ales ca destinaţie Italia, iar zileletrecute, unul dintre tinerii jucători a devenit şi cel mai important transfer alfotbalului românesc din această vară. AC Milan a plătit 5 milioane de eurocelor de la Inter pentru Cristian Daminuţă (20 de ani), considerat rebut înprimăvară la Dinamo.
La prima echipă a campioanei Inter Milano a fost promovatDenis Alibec, aflat în aceste zile sub comanda lui Rafa Benitez, fiind coleg devestiar cu Cristian Chivu. În aceeaşi situaţie se află şi portarul AlexandruPena, care va fi al treilea portar la AS Roma pentru noul sezon, după JulioCesar şi Bogdan Lobonţ.
De altfel, fotbalul din „Cizmă”este plin de jucători români, consideraţi adevărate talente de oficialiicluburilor. Exemple concrete sunt portarul Alberto Cobrea (19 ani), convocatfrecvent la prima echipă a lui Udinese sau Adrian Stoian de la AS Roma, care aşi debutat în Serie A, iar acum a fost împrumutat în liga secundă la Pescarapentru a acumula experienţă. Un caz inedit este cel al mijlocaşului DumitruNicolae Cardoso, născut în Suedia din tată român şi mamă braziliancă, şi careacum e jucător de bază în naţionala U-19 a Italiei. Tatăl său a declarat în maimulte rânduri că ar dori ca “Mitică” să joace pentru naţionala României.
Dacă în anii ’90, Primera Division era o competiţie de lacare românii nu lipseau, în acest moment mai sunt doar doi conaţionali. IonelDănciulescu, promovat cu Hercules Alicante, şi necunoscutul Dinu BogdanMoldovan (20 de ani), format la Ardealul Cluj, şi care în noul sezon va firezerva camerunezului Kameny la Espanyol Barcelona. În vestul Peninsuleiiberice, în Portugalia, Cristian Ion Ponde (16 ani) este considerat cel maimare talent dintre juniorii lui Sporting Lisabona, fiind convocat de mai multeori la prima formaţie.
Pe lângă cei enumeraţi mai sus, Gheorghe Grozav (19 ani)este în lotul fostei campioane a Belgiei, Standard Liege, portarul AndreiHertea joacă la Grasshopers Zürich, iar Patrick Walleth, internaţional U17, elegitimat în Germania la Ingolstad. Lista poate continua cu alte zeci de tinerifotbalişti români care îşi încearcă norocul în campionatele din Europa după ceîn România s-au lovit de obtuzitatea unor antrenori sau conducători de cluburi.
Tineri români în Europa:
Denis Alibec (19 ani) – Internazionale Milano
Cristian Daminuţă (20 de ani) – AC Milan
Alexandru Pena (19 ani) – AS Roma
Alberto Cobrea (19 ani) – Udinese
Sergiu Suciu (20 de ani) – Legnano, împrumutat de la ACTorino
Adrian Stoian (19 ani) – împrumutat de AS Roma la Pescara
Dumitru Nicolae Cardoso (19 ani) – Empoli
Dinu Bogdan Moldovan (20 de ani) – Espanyol Barcelona
Gheorghe Grozav (19 ani) – Standard Liege
Ionuţ Radu (18 ani) – Palermo
Sebastian Mladen (19 ani) – AS Roma
Bogdan Gavrilă (18 ani) – Lecce
WallethPatrick (17 ani) – Ingolstad
AndreiHertea (17 ani) – Grasshopers