2020-04-05 19:28

FRF, mesaj de susţinere pentru cei 163 de FOTBALIŞTI români din Europa. Lista STRANIERILOR

 |  14:55
FRF, mesaj de susţinere pentru cei 163 de FOTBALIŞTI români din Europa. Lista STRANIERILOR

FRF transmite un mesaj de susţinere şi responsabilitate către toţi jucătorii români, legitimaţi la cluburile din România şi din străinătate. Federaţia prezintă numele jucătorilor români născuţi începând cu 1 ianuarie 2002, legitimaţi sau aflaţi sub formă de împrumut la cluburi din primele trei ligi alte tuturor ţărilor membre UEFA.

"Pe cei care activează în străinătate şi se află în acest moment în alte ţări, îi îndemnăm să demonstreze prin comportamentul lor grijă faţă de sine şi de cei dragi, protejând astfel prin sacrificiul personal al depărtării de casă. Aşa ne arătăm unitatea în solidaritate ca români!", precizează frf.ro.

Un total de 163 de jucători cu naţionalitate română, având minimum 17 ani împliniţi, activează în acest moment la cluburi din primele trei eşaloane ale Europei. Fie legitimaţi la aceste cluburi, fie sub formă de împrumut, analiza FRF acoperă toate cele 54 de ţări membre UEFA (fără România, fireşte).

În evidenţierea jucătorilor a fost luat în considerare nivelul valoric la care evoluează clubul unde se află jucătorul, indiferent de faptul că acesta joacă pentru echipa secundă sau primavera a clubului.

ALBANIA

Deian Boldor (Partizani Tirana, L1) – 25 ani

ANDORRA

Dan-Ilie Martin (CE Carroi, L1) – 22 ani

ANGLIA

Cătălin Cîrjan (Arsenal, L1) – 17 ani, Theodor Corbeanu (Wolverhampton, L1) – 17 ani, George Puşcaş (Reading, L2) – 23 ani, Mihai Dobre (Wigan Athletic, L2) – 21 ani, Dennis Politic (Bolton Wanderers, L3) – 20 ani

AUSTRIA

Alin Roman (Vorwarts Steyr, L2) – 26 ani, Michael Drozd (Florisdorfer, L2) – 17 ani, Ioan Maris (SV Kuchl, L3) – 25 ani, Dominik Wieland (SC Wiener Viktoria, L3) – 20 ani

AZERBAIDJAN

Adrian Scarlatache (FC Zira, L1) – 33 ani

BELGIA

Denis Drăguş (Standard Liege, L1) – 20 ani, Vladimir Screciu (Lommel SK, L2) – 20 ani, Vlad Mitrea (KSC Lokeren, L2) – 19 ani

BULGARIA

Claudiu Keşeru – 33 ani, Dragoş Grigore – 33 ani, Cosmin Moţi – 35 ani (toţi Ludogoreţ Razgrad, L1), Ionuţ Neagu (Cherno More Varna, L1) – 30 ani

CEHIA

Nicolae Stanciu (Slavia Praga, L1) – 26 ani, Alexandru Băluţă (Slovan Liberec, L1) – 26 ani, Florin Niţă (Sparta Praga, L1) – 32 ani

CIPRU

Costel Pantilimon (Omonia Nicosia, L1) – 33 ani, Florentin Matei (Apollon Limassol, L1) – 26 ani

DANEMARCA

Jean-Claude Bozga – 35 ani, Marian Huja – 20 de ani (ambii HB Koge, L2)

FINLANDA

David Popa (AC Kajaani, L2) – 22 ani

FRANŢA

Ciprian Tătăruşanu (Olympique Lyon, L1) – 34 ani, Luca Florică (Amiens, L1) – 17 ani, Bogdan Racoviţan (Dijon, L1) – 20 de ani

GERMANIA

Leon Peto (Mainz, L1) – 17 ani, Elvis-Andrei Popa (Werder Bremen, L1) – 22 ani, Justin Kussmann (FC Nurnberg, L2) – 18 ani, Darius Ghindovean (MSV Duisburg, L3) – 18 ani

GRECIA

Gabriel Torje – 30 ani, Steliano Filip – 25 ani (ambii AE Larissa, L1), Vladimir Nicoară (Platanias, L2) – 18 ani

IRLANDA

Cristian Măgeruşan (Bohemians Dublin, L1) – 20 ani

IRLANDA DE NORD

Gabriel Sava (Warrenpoint Town, L1) – 33 ani

ITALIA

Ionuţ Radu – 22 ani, Reinaldo Radu – 18 ani (ambii Parma, L1), Vlad Chiricheş – 30 ani, Zoran Mitrov – 18 ani, Raul Şteau – 18 ani, Andrei Iulius Mărginean – 18 ani (toţi Sassuolo, L1), Ştefan Radu (Lazio Roma, L1) – 33 ani, Răzvan Sava (Lecce, L1) – 17 ani, Radu Drăguşin (Juventus Torino, L1) – 18 ani, Matei Cristian Ilie (Hellas Verona, L1) – 17 ani, Gabriele Boloca (Bologna, L1) – 18 ani, Simone Potop (AC Milan, L1) – 20 ani, Eduard Duţu (Fiorentina, L1) – 18 ani, Mihael Onisa – 20 ani, Bogdan Stauciuc – 18 ani (ambii FC Torino, L1), Ricardo Farcaş (SPAL, L1) – 19 ani, Romario Benzar – 27 ani, Vlad Dragomir – 20 ani (ambii Perugia, L2), Vasile Mogoş (Cremonese, L2) – 27 ani, Marius Marin (Pisa, L2) – 21 ani, Adrian Stoian (Livorno, L2) – 29 ani, Octavian Cătălin Nicolau (Cosenza, L2) – 17 ani, Sergiu Suciu (Venezia, L2) – 29 ani, Demian Popovici – 18 ani, Alexandru Mogoş – 17 ani (ambii Virtus Entella, L2), Vladislav Bănuţă (Pescara, L2) – 18 ani, Daniel Onescu (Virtus Verona, L3) – 27 ani, Claudiu Micovschi (Avellino, L3) – 20 ani, Mihai Gusu (Albinoleffe, L3) – 23 ani, Raoul Mal (Pro Vercelli, L3) – 20 ani,  Denis Hergheligiu (Feralpisalo, L3) – 20 ani, Daniel Birligea (Teramo, L3) – 19 ani, Robert Filip (Alessandria, L3) – 18 ani.

KAZAHSTAN

Dorin Rotariu (FC Astana, L1) – 24 ani, Gabriel Enache (SK Qyzyljar, L1) – 29 ani

LITUANIA

Liviu Antal (Zalgiris Vilnius, L1) – 30 ani

LUXEMBURG

Adrian Mărunţelu (FC Koeppchen, L2) – 23 ani, Daniel Făsui – 29 ani, Andrei Popescu – 35 ani (ambii CS Grevenmacher, L2)

MALTA

Alin Ion Mărgărit (FC Kalkara, L3) – 31 ani

MOLDOVA

Andrei Peteleu (Sheriff Tiraspol, L1) – 27 ani

POLONIA

Bogdan Ţîru (Jagiellonia Bialystok, L1) – 26 ani, Sergiu Hanca – 27 ani, Cornel Râpă – 30 ani (ambii KS Cracovia, L1), Florin Purece (Termalica Nieciecza, L2) – 28 ani

PORTUGALIA

Pedro Paul (CD Aves, L1) – 19 ani, Alexandru Morăraş (Academica Coimbra, L2) – 20 ani, Orlando Kadas (Mafra, L2) – 18 ani

RUSIA

Ionuţ Nedelcearu (FK Ufa, L1) – 23 ani, Eric Bicfalvi (Ural, L1) – 32 ani, Paul Anton (Krylya Sovetov, L1) – 28 ani

SAN MARINO

Petrişor Voinea (La Fiorita, L1) – 29 ani, David Pop (Tre Fiori, L1) – 20 ani, Cristian Ibănescu (FC Fiorentino, L1) – 21 ani

SCOŢIA

Ianis Hagi (Glasgow Rangers, L1) – 21 ani, Laurenţiu Brănescu (FC Kilmarnock, L1) – 25 ani

SERBIA

Constantin Nica (Vojvodina Novi Sad, L1) – 27 ani

SLOVACIA

Bogdan Mitrea (Spartak Trnava, L1) – 32 ani

SLOVENIA

Alexandru Creţu (NK Maribor, L1) – 27 ani

SPANIA

Andrei Raţiu – 21 ani, Binu Bairam – 19 ani, Alejandro Craioveanu (toţi Villareal, L1), Andrei Lupu (Alaves, L1) – 22 ani, Andrei Sulea (Extremadura, L2) – 18 ani, Ionuţ Badea (Alcorcon, L2) – 18 ani, Neculai Cocuz (Racing Santander, L2) – 23 ani, Vlad Tonino Abejenoaiei – 19 ani, Andrei Arnăut – 18 ani (ambii Rayo Vallecano, L2), David Vraciu (Almeria, L2) – 17 ani, Răzvan Ochiroşii – 30 ani, Andi Bogdan Stalea – 22 ani (ambii Guijuelo, L3), Alexandru Ţîrlea (Salamanca, L3) – 18 ani, Eduard Călin (Atletico Sanluqueno, L3) – 23 ani, Raul Feher (FC Andorra, L3) – 23 ani, Sebastian Serediuc (Lleida, L3) – 20 ani, Alexandru Dumitru (Rayo Majadahonda, L3) – 18 ani, Flavian Ilici (SD Amorebieta, L3) – 20 ani, Graţian Pîrvu (UD Logrones, L3) – 18 ani

OLANDA

Răzvan Marin (Ajax Amsterdam, L1) – 23 ani, Tudor Băluţă (ADO Den Haag, L1) – 20 ani, Constantin Albu (FC Utrecht, L1) – 19 ani

TURCIA

Florin Andone (Galatasaray, L1) – 26 ani, Bogdan Stancu (Genclerbirligi, L1) – 32 ani, Silviu Lung – 30 ani, Cristian Săpunaru – 35 ani (ambii Kayserispor, L1), Paul Papp (Sivasspor, L1) – 30 ani, Alexandru Maxim – 29 ani, Alin Toşca – 28 ani (ambii Gaziantep FK, L1), Raul Rusescu – 31 ani, Cristian Tănase – 33 ani (ambii Giresunspor, L2)

UNGARIA

Gheorghe Grozav – 29 ani, Iasmin Latovlevici – 33 ani, Claudiu Bumba– 26 ani, Mihai Mincă – 35 ani, Cornel Ene – 26 ani (toţi FC Kisvarda, L1), Adrian Rus (MOL Videoton, L1) – 24 ani, Andreias Calcan (Ujpest Budapesta, L1) – 25 ani, Toni Suciu – 17 ani, Nandor Tamas – 19 ani, Daniel Vita – 18 ani (toţi Puskas Akademia, L1), Raymond Lukacs (Bekescsaba, L2) – 31 ani, Sergiu Moga (Szeged-Csanad, L2) – 28 ani, Valter Heil – 30 ani, Sergiu Oltean – 32 ani, Raul Krausz – 24 ani, Karoly Fila – 24 ani, Toni Kanalos – 21 ani, Leonardo Mitruscsak – 19 ani (toţi Kazincbarcikai, L2), Aron Girsik (FC Dorogi, L2) – 19 ani, Daniel Zsori (Budaors, L2) – 19 ani, Sebastian Achim – 33 ani, Adam Achim – 30 ani, Sorin Răducu – 30 ani, Zalan Pataki – 24 ani, Ervin Kinczek – 26 ani, Robert Villand – 31 ani, Cătălin Fildan – 31 ani, Bogdan Toca – 28 ani, Dan Constantinescu – 23 ani, Cristian Cigan – 32 ani (toţi Fuzesgyarmati, L3), Zsombor Lukacs (FC Hatvan, L3) – 24 ani, Tamas Szasz (Cegledi, L3) – 22 ani, Ionuţ Orza (Szabadkikoto, L3) – 23 ani, Anatolis Sundas (Dunaharaszti, L3) – 26 ani.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-03-24



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE