2020-08-12 15:34

Ghiță Mureșan, șocat de MOARTEA lui Kobe Bryant: "E icoana NBA” / Reacțiile vedetelor la dispariția legendei LA Lakers

 |  18:52
Ghiță Mureșan, șocat de MOARTEA lui Kobe Bryant: "E icoana NBA” / Reacțiile vedetelor la dispariția legendei LA Lakers

Ghiță Mureșan (48 de ani) este socat de moartea lui Kobe Bryant, legenda celor de la LA Lakers și a vorbit despre tragedia care a lovit lumea sportului mondial.

”Nimeni nu s-a așteptat la așa ceva. Nimeni nu ar fi vrut să moară, toată lumea ar fi vrut să fie ok. Toată lumea e șocată. L-am pierdut pe Kobe care e icoana NBA, un jucător care a schimbat baschetul în NBA și în lume. Efectiv este un șoc pentru toată lumea.

Acum, toată lumea este foarte supărată. Tragediile de moment sunt foarte grele. Ce e important este că sunt trecătoare. Kobe o să rămâne pentru noi același Kobe. Nu o să-l uităm niciodată”, a spus Mureșan, într-o intervenție telefonică la Digi24.

Kobe Bryant s-a stins din viață la doar 41 de ani, împreună cu fiica sa, Gianna. Moartea sa a șocat lumea sportului, iar personalități din toate domeniile au transmis mesaje de condoleanțe. 

„Cumplită veste. Unul dintre cei mai mari baschetbaliști din toate timpurile. R.I.P. Kobe Bryant', a scris Gică Hagi pe Facebook.

La rândul său, Nadia Comăneci s-a arătat șocată de moartea fostului star de la Los Angeles Lakers. „Oribilă și cumplită vestea trecerii în neființă a unei legende', a scris și Nadia Comăneci pe Twitter.

Ghiță Mureșan s-a arătat șocat de dispariția prematură a marelui campion. 'Odihnește-te în pace, Kobe Bryant! Ai dat atât de multe pentru lume și pentru baschet. O să ne lipsești. Gândurile și rugăciunile mele se îndreaptă către familia Bryant', a scris Ghiță Mureșan pe contul său de Instagram.

Jucătorii din NBA au reacționat și ei la aflarea veștii că a murit Kobe Bryant! Primul care a postat un mesaj a fost Luka Doncic. 'Nu tu! RIP mamba! Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru lume', a scris și Luka Doncic.

Michael Jordan, fost adversar al lui Kobe, a postat și el un mesaj emoționant după decesul fostului jucător de la Los Angeles Lakers.

„Sunt în stare de șoc după vestea tragică a morții lui Kobe și a fiicei lui, Gianna. Cuvintele nu pot descrie durerea pe care o simt. Îl iubeam pe Kobe, era ca un frate mai mic. Obișnuiam să vorbeam des și îmi vor lipsi aceste conversații. A fost un rival dur, unul dintre cei mai mari care au jucat vreodată. Kobe a fost și un tată minunat și își iubea foarte mult familia. Era mândru că fata lui iubea baschetul', a scris Michael Jordan.

„Nu pot să cred! Am plâns toată dimineața. A plecat dintre noi prietenul meu, o legendă, un soț, un tată, un fiu, un frate, un câștigător de Oscar. Kobe era un lider și un mentor.'  –Magic Johnson

„Cuvintele nu pot exprima durerea prin care trec. Kobe, te iubesc și îmi vei lipsi. Kobe era un familist. O îmbrățișare pentru copiii lui.' –Shaquille O’Neal

 'Am rămas înmărmurit! Nu există cuvinte pentru a descrie așa ceva! O zi incredibil de tragică', a scris și Scottie Pippen.

LeBron James, jucătorul celor de la Los Angeles Lakers și unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Kobe Bryant,  a fost surprins în momentul în care a ajuns pe aeroportul din Los Angeles, plângând în hohote.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-01-27



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE