2019-11-18 19:14

Ianis Hagi s-a înţeles cu noua echipă şi va evolua în Champions League. Urmează vizita medicală

 |  21:09
Ianis Hagi s-a înţeles cu noua echipă şi va evolua în Champions League. Urmează vizita medicală

Ianis Hagi este ca şi transferat la Genk, pentru 8 milioane de euro, plus 15% dintr-un viitor transfer. Genk este campioana Belgiei şi va evolua direct în grupele UEFA Champions League.

Ianis Hagi ar trebui să ajungă, vineri, 12 iulie, în Belgia pentru a efectua vizita medicală. Dacă totul va decurge normal, în cursul după-amiezii va semna contractul.

Ianis Hagi va semna pe trei ani cu Genk și va încasa un salariu de 800.000 de euro pe sezon.

În ultimele săptămâni, Dimitri de Conde, director tehnic la gruparea belgiană, și Felice Mazzu, antrenorul lui Genk, au negociat intens transferul lui Ianis Hagi, notează presa belgiană, care mai scrie că Gică Hagi și Gică Popescu vor urma să meargă la rândul lor, vineri, în Belgia.

La Genk, Ianis Hagi va fi coleg cu Vladimir Screciu, transferat pentru două milioane de euro in 2018 de la Universitatea Craiova.

"Va veni decizia finală, mâine sau poimâine, nu ştim. Nu s-a putut face transferul înainte de European. Apoi, lucrurile au mers mai bine şi au apărut tot mai multe oferte. Noi a trebuit să analizăm. Cel puţin 3-4 echipe au vorbit concret, cu oferte clare: de la bani foarte mulţi, la bani mai puţini. Banii nu au contat în aceste discuţii, fundamental e proiectul şi echipa", a spus Gică Hagi.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-11



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE