2019-11-17 18:10

Ianis Hagi și Mirel Rădoi, primele declarații după meci. Hagi:Am fost aproape de prima noastră finală, dar avem tot viitorul în faţă

 |  22:32
 Ianis Hagi și Mirel Rădoi, primele declarații după meci. Hagi:Am fost aproape de prima noastră finală, dar avem tot viitorul în faţă

Jucătorul echipei naţionale de fotbal U21 a României, Ianis Hagi, a afirmat, joi la finalul partidei cu Germania, că toţi componenţii lotului sunt conştienţi că puteau juca o finală de campionat european, dar au tot viitorul în faţă.

"Vreau să le mulţumim tuturor suporterilor că au venit să ne susţină pe căldura asta. Nu ştiu dacă a fost oboseală, ambele echipe au jucat din trei în trei zile, fizic cred că stăteam la fel, este puţină dezamăgire pentru că ştiam că am fost aproape de prima noastră finală. Dar avem tot viitorul în faţă, suntem tineri, mai avem 15 ani de carieră în faţă. Nu avem de ce să fim supăraţi. Normal, puteam juca o finală, dar lucrul pozitiv este că avem foame de rezultate, că avem foame de victorii, de turnee finale, de trofee şi cred că ăsta este cel mai bun lucru cu care putem rămâne după acest turneu. A fost ceva unic să câştigi grupa cea mai grea de la Euro, să le ţii piept tuturor adversarilor, celor mai bune echipe din Europa, este un sentiment unic. Aceste două săptămâni cât am stat în Italia şi cu suporterii care au fost alături de noi au fost ceva incredibil. Sper să fie în continuare alături de noi pentru că vă garantez că această generaţie are foame de trofee", a declarat Ianis Hagi la finalul partidei.

Ce a transmis Mirel Rădoi

Antrenorul echipei naţionale de tineret, Mirel Rădoi, a afirmat, joi, după semifinala Campionatului European, pierdută în faţa Germaniei, cu 2-4, că acest meci trebuie să-i facă mândri pe toţi jucătorii săi, pentru că îi va duce la Jocurile Olimpice de la Tokyo de anul viitor.

"Eu rămân cu amintirea că am terminat în primele patru, că am reuşit să strângem zeci de mii de oameni la stadion şi câteva milioane la televizor, oameni care credeau mai puţin în noi au văzut că valoarea intervine şi că putem să avem rezultate frumoase. Ne vom aminti de o semifinală, care trebuie să ne facă mândri pentru că la anul mergem la Jocurile Olimpice. Din această poveste nebună cred că ar trebui să învăţăm acelaşi lucru ca acum 20 de ani, nu ni se va da nimic gratis, trebuie să ne luăm singuri", a declarat Rădoi la TVR, la finalul partidei.

Tehnicianul a descoperit două momente cheie ale partidei cu Germania: "Vă mulţumim pentru felicitări, nu am regrete pentru că eu cred că meciul din seara asta a fost unul simplu, cu două momente decisive, spre finalul primei reprize, în care portarul a salvat capul lui Puşcaş şi puteam să intrăm cu un avantaj mai mare apoi în repriza a doua, acea decizie de penalty. Nu ştiu dacă a fost sau nu, dar probabil că dacă nu ar fi intervenit acel moment, probabil că nu ar fi decurs aşa jocul".

Selecţionata României a fost învinsă de Germania cu scorul de 4-2 (1-2), joi seara, în semifinalele Campionatului European de fotbal Under-21 din Italia şi San Marino, pe Stadionul Renato Dall'Ara din Bologna.

Tricolorii au făcut un nou meci memorabil, în ciuda unei căderi pe final, în urma căreia Germania, campioana en titre, a reuşit să se impună.

În finala de duminică, la Udine, Germania va întâlni învingătoarea dintre Spania şi Franţa, semifinală care se va juca vineri, de la ora 22:00, la Reggio Emilia.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-27



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE