2020-02-17 05:30

Irina Begu anunță că nu va juca în Fed Cup

 |  20:03
Irina Begu anunță că nu va juca în Fed Cup

Irina Begu exclude prezenţa la FedCup, anunţându-şi obiectivul pentru acest an. România va înfrunta Rusia la barajul pentru FedCup, în perioada 7-9 februarie.

Misiunea din întâlnirea dificilă pe care România o are cu Rusia, în luna februarie, capătă alte proporţii, după ce atât Simona Halep (2 WTA), cât şi Irina Begu (116 WTA) şi-au anunţat retragerea din echipă. 

„La FedCup n-o să fiu. Am anunţat din decembrie că nu voi juca. În momentul de faţă, prioritatea mea este să mă calific la Olimpiadă. Am şase luni la dispoziţie ca să fac asta, iar clasamentul nu e în favoarea mea, în acest moment; mai am şi câteva puncte de apărat, în perioada următoare şi, în aceste condiţii, îmi va fi greu să joc la Fed Cup. (...) Practic, de cinci ani, am jucat an de an FedCup, de două ori pe an, însă în momentul de faţă, va trebui să calculez mai bine şi să iau o decizie cât mai înţeleaptă”, a punctat Irina Begu pentru treizecizero.ro. 

De altfel, nici Monica Niculescu nu pare angrenată în programul din luna februarie. „La FedCup nu m-am gândit, dar la câte accidentări am avut şi la cât de pregătita sunt eu acum, cred că sunt alte fete mai bine clasate şi mai bine pregătite decât mine, ca să participe. Aşa cred eu. Totuşi, avem fete mai bune, mai bine fizic, care ar putea să facă o treabă mai bună. Eu am avut prea multe accidentări. Încă nu sunt pregatita. Eu cred că fetele astea sunt mai bune, acum”, a completat Monica Niculescu (124 WTA) pentru aceeaşi sursă.

Astfel, pe lângă Simona Halep, Irina Begu şi, probabil, Monica Niculescu, căpitanul nejucător al echipei de FedCup a României, Florin Segărceanu, nu va putea conta nici pe Sorana Cîrstea (69 WTA), retrasă definitiv din FedCup, nici pe Mihaela Buzărnescu (110 WTA), accidentată. În situaţia dată, cel mai probabil, în echipa României îşi vor face loc Ana Bogdan (90 WTA), Patricia Ţig (103 WTA), Gabriela Ruse (167 WTA), Irina Bara (159 WTA) şi Jaqueline Cristian (201 WTA).


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-01-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE