2019-08-18 21:12

OFICIAL. Mitriță, prezentat ca un mare STAR la New York FC. Primele declarații ale jucătorului

 |  17:22
OFICIAL. Mitriță, prezentat ca un mare STAR la New York FC. Primele declarații ale jucătorului

A părut la început ca o glumă, însă până la urmă gluma s-a transformat în realitate. Alexandru Mitriță, atacantul Craiovei, a semnat cu New York FC și a fost prezentat ca un mare star la echipă din Major League Soccer. Suma de transfer este de 7,4 milioane de euro, astfel că Mihai Rotaru, patronul echipei din Bănie, face un profit de aproape 6,5 milioane de euro, el cumpărându-l pe Mitriță de la Pescara cu doar 800.000 de euro. Din această sumă, 20% merge la gruparea italiană, care a păstrat procent la revânzare.

În vârstă de 23 de ani, jucătorul va semna un contract valabil până în 2023 şi va avea un salariu de 1,2 milion de euro în primul sezon, urmând ca suma să crească progresiv în fiecare an.

Mitriţă va deveni astfel al treilea cel mai scump jucător din Liga 1, fiind devansat doar de Vlad Chiricheş (plecat la Tottenham de la FCSB pentru 9,5 milioane de euro) şi Nicolae Stanciu (vândut de FCSB la Anderlecht pentru 8,2 milioane de euro).

"Sunt foarte fericit să fac parte din acesta echipă şi abia aştept să încep să joc. E o mare plăcere pentru mine şi voi da tot ce am mai bun pentru a juca la un nivel înalt. Vreau să fac mândri pe toţi cei care au crezut în mine! Ştiu că găsesc aici un grup bun şi că am venit la un club unde jucătorii tineri se pot dezvolta. Echipa are un antrenor bun, cu mare experienţă", este prima reacţie a lui Mitriţă, potrivit site-ului oficial al clubului de peste Ocean.

"Căpitanul inimilor noastre, în visul american. Alex Mitriță este în mod oficial jucătorul lui New York City FC. Îți mulțumim pentru tot, Alex și nu uita: Craiova va fi întotdeauna casa ta!Alexandru Mitriță a izbutit să marcheze 28 de goluri și să ofere 8 pase decisive în alb-albastrul Universității Craiova. 4.546 de minute a bifat 'Piticul atomic' pentru echipa sa de suflet, iar în 2018 a ridicat primul său trofeu, Cupa României", se arată și pe site-ul oficial al oltenilor.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-02-05



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE