2020-04-10 00:18

Președintele CS Dinamo despre decizia FRH: Vom merge să ne găsim dreptatea în instanţă

 |  12:23
Președintele CS Dinamo despre decizia FRH: Vom merge să ne găsim dreptatea în instanţă

Preşedintele CS Dinamo, George Cosac, a declarat că va ataca decizia Federaţiei Române de Handbal de reducere a numărului de jucători extracomunitari în Liga Naţională masculină.

''Cu siguranţă, nu vom renunţa să luptăm împotriva acestei decizii injuste, ce ne afectează şi vom merge să ne găsim dreptatea în instanţă, atacând decizia Consiliului de administraţie al FRH'', a spus Cosac, care s-a întâlnit miercuri cu preşedintele FRH, Alexandru Dedu, la invitaţia ministrului Tineretului şi Sportului, Ionuţ Stroe, în încercarea de a stinge conflictul.

''La sfârşitul întâlnirii de la MTS am dat mâna cu Alexandru Dedu. În lumea sportului din care provin, la sfârşitul unei dispute, chiar dacă adversarul a trişat, chiar dacă arbitrul te-a dezavantajat, strângi mâna celui din faţa ta. Cu atât mai mult cu cât în acel moment eram în prezenţa unui ministru care ne-a invitat la discuţie. Nu sunt de acord cu decizia FRH. Ce vină au extracomunitarii noştri că sunt cei mai buni, sau că joacă la cea mai bună echipă din ultimii patru ani din România?'', a afirmat fostul tenisman.

Cosac consideră că decizia FRH nu este în beneficiul handbaliştilor români, având în vedere că o echipă poarte avea oricâţi jucători comunitari doreşte: ''Dacă interzicerea jucătorilor extracomunitari era strict în beneficiul jucătorilor români aş fi fost un susţinător al ideii, pentru că mă consider un patriot. Dar din punctul meu de vedere această regulă nedreptăţeşte strict jucătorii extracomunitari, deoarece o echipă poate avea câţi comunitari doreşte. Deci, jucătorii români tot prin valoare îşi vor găsi locurile în echipă''.

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Tenis a subliniat că echipele româneşti nu a resurse financiare de a transfera jucători de valoare comunitari şi astfel handbalişti de valoare extracomunitari au ajuns să joace la Dinamo.

''Astăzi, economia României şi forţa financiară a cluburilor nu permit legitimarea sportivilor - bărbaţi, pentru că există o diferenţă faţă de competiţia feminină - din ţările cu handbal dezvoltat din Europa. Câţi sportivi de lot naţional avem legitimaţi în România din ţări precum Germania, Franţa, Danemarca, Spania sau Norvegia? Aproape zero! Azi, Saeid Heidarirad, Mousavi, Missaoui, Bannour, Alouini, Shebib, Nantes sau Zulfic au devenit idoli pentru sute de copii care practică handbalul şi au făcut ca mulţi care nu mai deschideau televizorul pentru a urmări un meci de handbal masculin să aştepte cu nerăbdare meciurile echipei Dinamo. Ce facem azi? Îi trimitem acasă şi în schimbul lor să transferăm jucători comunitari la preţuri mult mai mari şi valoare mult mai mică'', a comentat Cosac.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-03-06



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE