2019-09-16 20:21

Promit un meci mare cu Krim Mercator. Tigroaicele sunt cu gândul tot la câştigarea trofeului

 |  17:19
Promit un meci mare cu Krim Mercator. Tigroaicele sunt cu gândul tot la câştigarea trofeului

La o săptămână după eșecul dur din Ungaria, 27-36 cu Gyor, CSM București se află în fața unui nou duel de foc, decisive putem spune, în Liga Campionilor, de această dată pe teren propriu, contra echipei slovene Krim Mercator Ljubljana. Antrenorul campioanei României este sigur că fetele sale au puterea să revină după înfrângerea din Ungaria. În plus, Dragan Djukic trage un semnal de alarmă vizavi de formația slovenă, aflată în formă bună, în ciuda eșecului din meciul cu Vipers (24-25).

”Urmează un nou meci important pentru noi împotriva celor de la Krim. Trebuie să câştigăm pentru a ne recăpăta încrederea în forţele proprii, dar şi pentru a aduna punctele de care avem nevoie să ajungem în sferturile de finală. Trebuie să uităm ce s-a întâmplat la Gyor. Am analizat modul în care ne-am apărat la ultimul meci şi ne-am pregătit. În sport, dacă nu reuşeşti să te ridici după o înfrângere, atunci vei pierde în continuare. Noi trebuie să ne continuăm drumul. Ar fi un dezastru să pierdem acasă, dar nu ne gândim la asta. Trebuie să fim atenţi pentru că echipa slovenă a pierdut la o diferenţă mică meciul precedent cu Vipers” – Dragan Djukic, antrenor CSM București.

Fetele nostre spun că au învățat din înfrângerea cu Gyor și sunt gata să-și ia revanșa în fața fanilor sâmbătă, de la ora 17.00, în Sala Polivalentă din Capitală. ”De abia aşteptăm să jucăm din nou în faţa propriilor suporteri în Champions League. Pentru noi este foarte important să câştigăm partida cu Krim pentru a da un mesaj lumii handbalului că suntem aici ca să luptăm. Nimeni nu vrea să piardă, aşa că e normal să fim triste după partida de la Gyor. Dar în handbal nu trebuie să te gândeşti prea mult la aceste lucruri, e important să treci peste înfrângere şi să încerci să iei din ea numai lucrurile pozitive. Trebuie să uităm de meciul cu Gyor pentru că ne aşteaptă o nouă întâlnire importantă în Liga Campionilor. Sunt convinsă că toate fetele sunt puternice, inteligente şi profesioniste pentru a trece peste acest eşec” – Majda Mehmedovic, extremă CSM Bucucurești.

Chiar dacă nu au avut începutul de an dorit în cea mai tare competiție intercluburi de pe continent, ”tigroaicele” nu dezarmează și-și reafirmă obiectivul pentru acest sezon: cucerirea Ligii Campionilor. ”Ne gândim și mai departe... știu că se spune că o minune se întâmplă o singură dată, dar poate mai merge încă o dată... Ne dorim mult să mai aducem Liga Campionilor la București, eu sper să se întâmple minunea încă o dată” - Oana Manea.

Pivotul CSM-ului știe ce nu a mers în partida cu Gyor și afirmă că lucrurie vor sta altfel în confruntarea de mâine, cu Krim. ”Revăzând meciul din Ungaria, am ajuns la concluzia că am avut şi părţi bune. Dar cel mai important este să jucăm ca o echipă, să jucăm una pentru cealaltă, iar acest lucru acolo nu s-a întâmplat. Nu am jucat ca o echipă. Am lucrat mult şi poate şi discuţiile dintre noi o să fie benefice. Meciul cu Krim este cel mai important pentru că  trebuie să luăm punctele ca să putem să mergem mai departe. Şi nu numai punctele. Şi pentru noi şi pentru moral o să fie bine, pentru că victoriile îţi aduc alt moral, îţi aduc poate altă poftă de joc” – Oana Manea.

Clasamentul Grupei 2

1. Györi Audi ETO KC – 10 puncte

2. Vipers Kristiansand -6 puncte

3. CSM București – 6 puncte

4. FTC-Rail Cargo – 4 puncte

5. RK Krim Mercator – 3 puncte

6. Thüringer HC – 1 punct.

Bilete Tichetele pentru meciul cu Krim se pot achiziționa online, accesând linkul https://www.csmbucuresti.ro/bilete . Cel mai ieftin bilet costă 30 lei (la peluză), iar cel mai scump 120 lei (la lojă). Iubitorii handbalului mai au parte de încă un meci în Liga Campionilor la București, duelul stelar cu Gyor, programat la 23 februarie, ora 16.30, tot la Sala Polivalentă. Și tichetele pentru acest joc au fost puse în vânzare pe site-ul oficial al clubului și pot fi cumpărate la prețuri identice cu cele pentru partida cu Krim Mercator.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-02-01



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE