2019-11-19 13:00

S-au pus în vânzare on-line BILETE pentru meciul România – Spania din preliminariile EURO 2020. PREȚURI

 |  13:49
S-au pus în vânzare on-line BILETE pentru meciul România – Spania din preliminariile EURO 2020. PREȚURI

Federaţia Română de Fotbal a anunţat, vineri, că s-au pus în vânzare biletele pentru meciul România – Spania,din preliminariile EURO 2020, dispută programată pe 5 septembrie, pe Arena Națională, ora 21.45.

Prețurile tichetelor variază între 35 lei, la peluză, şi 120 lei la tribună, zonă central. Biletele sunt disponibile deocamdată exclusiv on-line, pe site-urile bilete.frf.ro şi bilete.ro.

Preţurile biletelor:

Peluze, inel 3  35

Peluze, inel 1 şi 2  40

Tribune, inel 3  80

Tribune, inel 2  100

Tribuna 2, inel 1 120

VIP albastru  400

VIP roşu  600

Fiecare persoană poate cumpăra cel mult patru bilete, urmând ca acestea să fie nominale (numele, CNP-ul, data şi locul naşterii ale titularului vor fi inscripţionate pe toate). În cazul modificării titularului, tichetele vor putea fi preschimbate (inscripţionate cu noul nume) la casieria stadionului, în ziua meciului, între orele 12:00 şi 21:45.

Pe lângă opţiunea livrării (6 RON în Bucureşti şi 9 RON în ţară), suporterii au şi varianta print-at-home, prin care îşi pot imprima singuri biletul, fără costuri suplimentare. (În cazul achiziţionării mai multor e-ticket-uri, e necesară printarea biletelor din toate link-urile recepţionate pe adresa de e-mail).

Family Zone

Fanii îşi pot aduce copiii în Family Zone, în sectoarele special amenajate, care vor fi comunicate ulterior, beneficiind şi de o reducere: 5% – 2 bilete, 10% – 3 bilete, 15% – 4 bilete, 20% – 5 bilete. Reducerea se va aplica după plasarea comenzii. Accesul pe stadion al copiilor se face numai însoţiţi de un adult. Pentru fiecare copil minor va fi emis un bilet care va trebui prezentat la porţile de acces ale arenei.

Tichete pentru România – Malda, de la Ploiești

Al doilea joc al tricolorilor din luna septembrie, cel cu Malta, va avea loc pe 8 septembrie, de la ora 19.00, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploieşti. Biletele costă între 25 lei (peluze) şi 50 lei (tribune) şi sunt disponibile, de asemenea, pe site-urile bilete.frf.ro şi bilete.ro. Şi pentru acest meci vor exista opţiunile print-at-home, precum şi reducerile în zona dedicată familiilor cu copii.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-19



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE