2020-08-07 21:21

S-a stabilit cardul complet al megaevenimentului de la Bucureşti: Favoriţii K-1 se bat în finala Superkombat

 |  21:00
S-a stabilit cardul complet al megaevenimentului de la Bucureşti: Favoriţii K-1 se bat în finala Superkombat

Hesdy Gerges şi Ismael Londt, principalii favoriţi ai finalei K-1 de la începutul anului viitor, în care marele premiu va fi de un milion de dolari, vor lupta pe 22 decembrie în România, în Marea Finală Superkombat, care va încheia anul calendaristic în circuitul K-1. În Sala Polivalentă din Capitală sunt aşteptaţi peste 5.000 de fani ai sporturilor de contact, biletele fiind deja puse în vânzare.

În total, vor fi nu mai puţin de 7 dintre luptătorii care s-au bătut în octombrie, în Japonia, la K-1 Final 16, printre care Gerges şi Londt. „Cei doisunt cotaţi de specialişti cu cele mai mari şanse să câştige finala K-1, care va avea loc la începutul anului viitor. Primul va lupta la Bucureşti într-un super-fight, iar al doilea în turneul piramidal”, a declarat preşedintele Superkombat, Eduard Irimia.

Meci de titlu mondial

Pe lângă învingătorul piramidei şi totodată campionul Superkombat 2012, pe 22 decembrie, la Bucureşti, se va hotărî şi noul campion mondial al categoriei 95 de kilograme, unde românul Andrei Stoica îl are ca adversar pe lituanianul Arnold Oborotov, care a participat la K-1 Final 16 şi în primăvară a fost la un pas de a-l învinge pe legendarul  Jerome Le Banner, duelul încheindu-se în cele din urmă nedecis. Gala de pe 22 decembrie de la ora 22.00 va fi transmisă în direct la nivel global în 75 de ţări de pe 4 continente prin intermediul Eurosport, dar şi în ţări precum Japonia, China şi SUA prin reţeaua K-1 în premieră pe pay-per-view. În România, evenimentul va putea fi urmărit pe PRO TV, Sport.ro şi Eurosport.

Fight-cardul galei K-1 „Superkombat WGP Final 2012”:

Super-fight (+96 kg)

Ibrahim Aarab (Maroc) vs Daniel Sam (Marea Britanie)

Turneu – semifinala 1 (+96 kg)

Pavel Zhuravlev (Ucraina) vs Benjamin Adegbuyi (România)

Turneu – semifinala 2 (+96 kg)

Ismael Londt (Surinam) vs Sebastian Ciobanu (România)

Turneu – meci de rezervă (+96 kg)

Freddy Kemayo (Franţa) vs Sergey Lascenko (Ucraina)

Super-fight (+96 kg)

Carter Williams (SUA) vs Hesdy Gerges (Egipt)

Titlul mondial Superkombat (-95 kg)

Arnold Oborotov (Lituania) vs Andrei Stoica (România)

Super-fight (+96 kg)

Mighty Mo (Samoa) vs Raul Cătinaş (România)

Finala Superkombat 2012 (+96 kg)

Învingător semifinală 1 vs Învingător semifinală 2

BILETE

Tichetele pentru gala de pe 22 decembrie s-au pus deja în vânzare şi sunt disponibile în reţeaua eventim.ro, dar şi în toate magazinele Germanos, Vodafone şi Orange.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 639585-11-11



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE