2019-11-23 02:08

Simona Halep joacă luni, de la ora 18.00, cu Danielle Collins, la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului

 |  17:49
Simona Halep joacă luni, de la ora 18.00, cu Danielle Collins, la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului

Florentin Dincă

Simona Halep joacă luni în primul tur la US Open (New York), ultimul turneul de grand Slam al anului. Numărul doi mondial în ierarhia WTA nu ar trebui să aibă nici o problemă cu americanca Danielle Collins, fără loc în clasament, care a primit un wild-card. Simona şi-a fixat obiectivul pentru această competiţie, cel puţin un sfert de finală. Şi asta doar dintr-un motiv anume, explică amuzată românca.

“Vreau să ajung până în sferturile de finală, ca să-mi asigur permis de acces pe viaţ la acest turneu”, spune Halep, care astfel ar intra în “Club Final 8”, din care fac parte toţi tenismenii care ajung la un turneu de Mare Şlem într-un sfert de finală la individual sau în penultiumul act în proba de dublu, iar pentru această performanţă sunt recompensaţi, pe lângă alte beneficii, cu accesul liber la turneul respectiv pe tot restul vieţii.

"Îmi place foarte mult terenul de aici, este exact stilul meu. Joc foarte rapid, îmi placesă lovesc mingile foarte devreme şi să stau aproape de linia de fund. Am făcut deja câteva antrenamente, simt mingea, am încredere în mine şi sper că voi juca un tenis de calitate. Întotdeauna primul meci este dificil la orice competiţie, aşa că trebuie să mă concentrez, să-mi dau toata silinţa şi să câştig meciul. Am făcut progrese în jocul meu, serviciul meu s-a îmbunătăţit, lovesc cu reverul mai bine ca oricând, aşa că vreau să continui această evoluţie şi să văd cât de departe pot ajunge”, a declarat Halep.

Simona Halep se menţine pe locul 2, cu 6.310 de puncte, în clasamentul WTA dat publicităţii înaintea începerii US Open. Ea este devansată în această ierarhie de sportiva americană Serena Williams - 9.430 de puncte.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-08-24

In legatura cu acest articol...

Victor Ponta, criticat de presa din Marea Britanie pentru că s-a folosit de imaginea Simonei Halep pentru a-şi mări popularitatea

Simona Halep promite că va răspunde provocării de a-şi turna o găleată de apă cu gheaţă în cap după US Open

Simona Halep, cap de serie numărul doi la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului

Simona Halep, eliminată în turul doi al turneului de la New Haven de jucătoarea Magdalena Rybarikova




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE