2019-11-13 10:00

Simona se înclină în două seturi în fața Svitolinei la Turneul Campioanelor

 |  14:52
Simona se înclină în două seturi în fața Svitolinei la Turneul Campioanelor

Simona Halep, locul 5 WTA, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 7-5, 6-3, de ucraineanca Elina Svitolina, locul 8 WTA, deţinătoarea trofeului, în etapa a II-a a Grupei Violet a Turneului Campioanelor. Grație acestui succes, Elina Svitolina s-a calificat în semifinalele Turneului Campioanelor. De partea cealaltă, Halep rămâne cu un premiu de 690.000 de dolari şi are asigurate 375 de puncte WTA. În ultima etapă, românca va evolua, vineri, împotriva Karolinei Pliskova, și are nevoie de victorie pentru calificarea în penultimul act al competiției.

Halep, care câştigase primul său meci din grupă, în faţa Biancăi Andreescu, a început extrem de slab meciul şi a fost condusă cu 3-0 de Svitolina (25 ani, 8 WTA). Campioana de la Wimbledon a revenit apoi în forță, restabilind egalitatea, 3-3. Halep a avut apoi o şansă de a face break, însă nu a fructificat-o şi s-a mers cu serviciul până la 6-5 pentru Svitolina, când Simona a cedat neverosimil cele patru servicii şi setul,cu 5-7.

În actul secund, românca a lăsat impresia că poate întoarce soarta meciului şi a făcut un break, conducând cu 2-1, însă nu a reuşit să îl confirme. Cele două jucătoare şi-au făcut serviciul până la 4-3, când Halep a avut o nouă cădere şi l-a pierdut la zero. Constănţeanca putea face break la 3-5, dar a ratat două şanse, iar apoi victoria a revenit Elinei Svitolina.

"A fost un meci extrem de dificil, ambele am urmărit mingile, au fost schimburi lungi. Am jucat foarte bine, am stat bine în defensivă și sunt mulțumită de acest lucru. Cu siguranță mă așteptam la meciuri grele, am fost extrem de concentrată de la început. Speram să pot păstra nivelul de joc și asta am făcut", a declarat Elina Svitolina după meci.

În al doilea meci al zilei de miercuri se vor întâlni învinsele din prima zi, canadianca Bianca Andreescu, locul 4 WTA, şi jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 2 WTA.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-10-30



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE