2019-08-25 01:13

TRAFIC CU BILETELE DE LA OLIMPIADĂ. Patrick Hickey se apără: “Sunt complet nevinovat”

 |  17:21
TRAFIC CU BILETELE DE LA OLIMPIADĂ. Patrick Hickey se apără: “Sunt complet nevinovat”

Şeful suprem al CEO (Comitetul European Olimpic) şi totodată preşedintele Comitetului Olimpic irlandez, Patrick Hickey, s-a declarat complet nevinovat de acuzaţiile ce i se aduc şi din cauza cărora a fost arestat în data de 17 august.

Oficialul a fost reţinut în Brazilia, în timpul Jocurilor Olimpice de vară, fiind acuzat de revânzare ilegală a biletelor la competiţia de la Rio. Hickey este bănuit că ar fi făcut parte dintr-o rețea care ar fi generat o rețetă de cel puțin 2,8 milioane euro în urma revânzării tichetelor de intrare la Jocurile Olimpice. Poliția braziliană a confiscat 781 de bilete ce erau vândute la prețuri foarte ridicate. Cele pentru ceremonia de deschidere erau vândute cu 7.200 de euro, în condițiile în care oficial prețul cel mai ridicat era de 1.200 de euro.

"Am de gând să fac față tuturor acuzațiilor care mi-au fost aduse și să mă apăr împotriva fiecăreia dintre ele. Sunt complet nevinovat și intenționez să-mi apăr numele și reputația. Am încredere în sistemul judiciar brazilian și sunt încrezător că voi fi exonerat de toate acuzațiile", se arată într-un comunicat emis prin avocaţii săi de Patrick Hickey, cel care, în momentul de faţă, este închis într-un penitenciar de maximă securitate din Bangu, cartier din Rio de Janeiro.

După arestarea sa de la mijlocul lunii august, irlandezul Patrick Hickey și-a anunțat demisia temporară din toate funcțiile deținute în lumea olimpică. Totodată, guvernanţii irlandezi s-au autosesizat în această privinţă şi au declanşat la rândul lor o anchetă independentă asupra revânzării ilegale de bilete.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-09-12



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE