2020-07-11 21:58

Stirile din data de: 2012-03-04

MDRT - campionul naţional la absorbţia şi contractarea fondurilor europene În spatele oricărui campion stau zeci de mii de ore de muncă și rigorile dure ale disciplinei în care performează.Ca să devină campion la absorbția și contractarea fondurilor europene, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) muncește zilnic așa cum numai marii sportivi știu să o facă. Este realitatea cifrelor pline de însemnătate: rată de absorbție de aproximativ 30%, contractare de aproape 100%, peste 2.660 de contracte finanțate în valoare totală de peste 21 de miliarde de lei. Toți aceștia sunt bani care se investesc în dezvoltarea României și în creșterea nivelului de trai al românilor. Sunt cifrele reflectate în drumurile proaspăt modernizate, în școlile și spitalele nou dotate și în centrele orașelor proaspăt reabilitate 04 Mar 2012 |
Putin câştigă întotdeauna. Dar Rusia? Autoritarul Putin este deocamdată singura soluţie pentru echilibrul Rusiei. Departe de a fi un democrat, departe de a fi un prieten al Statelor Unite sau al Uniunii Europene, Putin rămâne cea mai bună soluţie pentru Rusia, cel puţin el reprezintă o garanţie minimă a unei stabilităţi jucate pe muchie de cuţit. Putin ştie că cel mai mare pericol pentru Rusia nu este reprezentat de Uniunea Europeană sau de Statele Unite, ci de infiltraţia chineză în Asia Centrală şi Siberia, alături de focarele islamice din sud.   Rusia se comportă precum un urs încolţit. Simte ameninţarea asiatică, dar îşi arată colţii spre Occident. Rusia este în acest moment un colos cu picioare de lut: economia sa şi stabilitatea socială sunt dependente de exporturile de resurse energetice, gaze naturale şi petrol. Aceleaşi resurse sunt folosite şi ca instrumente de politică externă 04 Mar 2012

Ultimele stiri



PUBLICITATE




Ciucă și așa ZISU Pinocchio din Ghencea Ceea ce se petrece în ultima vreme la Clubul Sportiv al Armatei Steaua București, mai exact de când în fruntea clubului a fost impus „cameleonul” colonel cu pensiune la Moeciu, Cătălin Hîncu, este precum basmul lui Carlo Collodi - „Aventurile lui Pinocchio”
06 Iul 2020
Metroul spre Drumul Taberei și noul „promitac” din Palatul CFR Din 2011 și până azi, s-au perindat la conducerea Ministerului Transporturilor nu mai puțin de 17 miniștri, din care doi au fost interimari pentru 45 de zile
29 Iun 2020
Mesajul lui Caraman pentru „băieții” cu ochi albaștri În ultimii ani, scena politică românească a fost invadată de o mulțime de așa ziși consultanți ai diverselor partide politice, sau ai unor fundații care gravitează în jurul acestora, proveniți din rândul serviciilor secrete
25 Iun 2020 |



PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz




Șapte cadouri care aduc GHINION dacă le primiți sau oferiți Există şapte obiecte pe care nu este indicat să le oferiţi cadou şi nici să le primiţi, pentru că ele aduc ghinion. Fie prevestesc o despărţire, fie aduc boală, fie vă fură frumuseţea sau energia, susţine bioenergoterapeutul Lidia Fecioru
10 Iul 2020
Cei care căutau materia ÎNTUNECATĂ au dat peste altceva… ”Nu este vorba de materia întunecată, dar descoperirea unei noi particule ar fi fenomenală”. Aceasta spune Elena Aprile de Columbia University și șefă a experimentului Xenon Collaboration
10 Iul 2020 |
De ce dispar LEMURII O “listă roşie” publicată de UICN - Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii este îmbogăţită cu regularitate prin evaluarea unor noi categorii de animale şi plante
10 Iul 2020