uniunea europeana

TAG

Continuă negocierile pentru acordul comercial post-Brexit dintre UK și UE

Marea Britanie şi Uniunea Europeană nu au încheiat deocamdată negocierile pentru acordul comercial post-Brexit, discuțiile pe această temă fiind continuate luni.„Marea Britanie şi Uniunea...

Emmanuel Macron solicită ca țările UE să aplice același măsuri anti-Covid

Președintele Franței, Emmanuel Macron, este de părere că toate țările din Europa trebuie să acționeze la unison pentru combaterea pandemiei de coronavirus.Francezul a pledat...

Legea europeană care schimbă tot, pentru consumatori!

Consumatorii din UE vor putea în curând să își apere drepturile în mod colectiv, potrivit unei legi aprobate săptămâna aceasta de Parlamentul European, care va permite grupurilor de consumatori să lanseze împreună acțiuni colective în UE.

Producția agricolă a României din 2019 a urcat ușor la 19 miliarde euro

Producția agricolă a României din 2019 s-a ridicat la valoarea de 90 miliarde lei (19 miliarde euro), conform Eurostat. Valoarea reprezintă 5% din totalul...

Oficialii UE susțin că nu vor fi suficiente doze de vaccin anti-COVID-19 pentru toți cetățenii UE până în 2022

Oficiali ai Uniunii Europene au afirmat într-o ședință internă că doar o parte din populația UE va putea fi vaccinată împotriva Covid-19 înainte de...

Studiu: Cât de mult au grijă românii de datele lor cu caracter personal

InfoCons atrage atenţia că românii sunt cei mai mulţi consumatori de la nivelul Uniunii Europene care furnizează date cu caracter personal.Doar un român din...

Analiză CNN: Trump și trimișii săi au distrus încrederea Europei în SUA. Daunele ar putea fi ireparabile

Jurnaliștii de la CNN au scris o analiză în care susțin că președintele Donald Trump nu este un mare fan al Uniunii Europene, lucru...

Lovitură pentru Secția Specială: Avocatul general al CJUE arată că înființarea SIIJ încalcă legislația UE

Avocatul general al Curții de Justiție a UE (CJUE), Michal Bobek, este de părere că înființarea Secției Speciale pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ)...

Giganții tehnologici, în vizorul Uniunii Europene

Uniunea Europeană intenționează să se înarmeze cu noi puteri pentru a putea penaliza marile companii tehnologice, scrie Financial Times.Conform sursei citate, planul propus include...

Cum funcționează, din punct de vedere legal și financiar, un viitor vaccin

Industria farmaceutică europeană a făcut campanii în Uniunea Europeană pentru a obține protecție financiară în caz de probleme cu vaccinurile viitoare, după ce acestea...

Latest news