2019-07-19 11:11

Italianca Flavia Pennetta, câştigătoarea US Open, se retrage din activitate

 |  10:53
Italianca Flavia Pennetta, câştigătoarea US Open, se retrage din activitate

Jucătoarea italiană de tenis Flavia Pennetta, în vârstă de 33 de ani, a anunţat, după câştigarea turneului de la US Open, că se va retrage din activitate la finalul acestui an, informează wtatennis.com, citat de Mediafax.

"Voi juca până la sfârşitul anului, dar acesta a fost ultimul meu meci aici, la New York. În principiu voi juca la Wuhan şi Beijing. Acestea sunt singurele două turnee la care ar urma să joc", a afirmat Flavia Pennetta.

Chestionată dacă ar mai adăuga programului său încă o competiţie dacă va fi cazul, şi anume Turneul Campioanelor, italianca a răspuns afirmativ.

"Bineînţeles. Dacă există această şansă, da", a precizat Flavia Pennetta.

Italianca Flavia Pennetta, locul 26 WTA, a câştigat turneul de la US Open, după ce a învins-o în finală pe compatrioata sa Roberta Vinci, numărul 43 mondial, cu scorul de 7-6 (4), 6-2.

Meciul dintre cele două italience a durat o oră şi 33 de minute, potrivit Mediafax.

Pentru a se califica în finala turneului de la US Open, Roberta Vinci a învins-o în semifinale pe americanca Serena Williams, numărul unu mondial, în timp ce Flavia Pennetta a trecut de Simona Halep, numărul 2 mondial.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-09-13

In legatura cu acest articol...

Simona Halep: Flavia Pennetta meriţi să fii campioană la US Open!

Flavia Pennetta a învins-o pe Roberta Vinci şi a câştigat finala turneului de la US Open




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE