2019-11-20 09:36

Sharapova, anunț șocant: A fost depistată pozitiv

 |  22:16
Sharapova, anunț șocant: A fost depistată pozitiv

Atunci când întreaga lume aștepta anunțul de retragere, Maria Sharapova a venit în fața fanilor la o conferință de presă declarând că a picat un test antidoping.

"Nu pot da vina pe nimeni, indiferent cu cine lucrez. La urma urmei, totul tine de tine! Imi asum intreaga responsabilitate! Am comis o mare greseala. Voi suporta consecintele. Nu vreau sa-mi inchei cariera in acest mod. Sper sa mai primesc o sansa sa practic acest sport!" a declarat Sharapova la conferința de presă din Los Angeles.

"In luna decembrie am primit o scrisoare din partea WADA cu lista medicamentelor interzise, dar nu m-am uitat pe ea. De la 1 ianuarie acest medicament a fost interzis, dar am continuat sa-l folosesc! Nu stiu cand voi reveni. Prima data am luat acest medicament in 2006. Eram bolnava foarte des, aveam o deficienta de magneziu, aveam un istoric in familie cu mai multe cazuri de diabet" a încheiat Sharapova conferința.

La 28 de ani, rusoaica ar putea să renunţe la cariera de jucătoare profesionistă din cauza accidentărilor și nu numai. În acest moment, Maria trăieşte un adevărat coşmar, după ce a fost nevoită să abandoneze sau să declare forfait la majoritatea turneelor de anul acesta.

În ultimii ani, Sharapova a fost sâcâită de accidentări, ultima fiind chiar la braţul stâng. "Sunt extrem de dezamăgită", a comentat marea campioană retragerea de la Indian Wells. În condiţiile în care echipa sa a anunţat ieri o conferinţă de presă în care Maria va face "un anunţ major", specialiştii din presa din Occident se gândesc la posibilitatea ca aceasta să renunţe la tenis.

Decizia poate să nu fie neapărat una definitivă, mai ales că vârsta i-ar permite să revină în viitor. Foarte posibil, Maria vrea să aibă timp suficient să se vindece şi să nu fie într-o cursă contra-cronometru. Dincolo de impactul uriaş pe care l-ar avea o asemenea veste în media, rusoaica nu ar mai simţi atât de multă presiune în ceea ce priveşte revenirea.

De-a lungul timpului, Maria Sharapova şi-a creat, graţie performanţelor, dar şi a frumuseţii şi carismei, imaginea unei jucătoare care a influenţat extrem de mult istoria sportului alb. Ea a apărut în prim plan la doar 17 ani, câştigând Wimbledon 2004, pentru ca apoi să îşi treacă numele pe fiecare dintre trofeele de Grand Slam (Australian Open 2008), Roland Garros (2012 şi 2014) şi US Open (2006). Ea are în palmares şi Turneul Campioanelor, adjudecat în 2004.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-03-07



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE